Continuăm discuțiile începute ieri asupra antologiei horror “Inferno. Despre teroare și supranatural” de Ellen Datlow!

De data aceasta îi avem alături pe Mircea Pricăjan și Mihai-Dan Pavelescu, iar de pe urma întrebărilor la care mi-au răspuns, veți afla, printre altele, ce presupune să traduci asemenea povestiri sau cât de diferit față de cum ne așteptam noi, se nasc “colaborările” de acest gen. În plus, cei doi traducători intervievați mi-au înviorat ziua datorită unui simț al umorului bine dezvoltat, pe care îl veți regăsi și în răspunsurile lor.

Mircea Pricăjan a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea cu o teză despre Stephen King iar anii masteratului s-au încheiat cu o disertaţie despre literatura fantastică, în 2004. Între timp, în anul 2002 este lansat romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii, la Editura Universităţii din Oradea, dând astfel startul apariției unei mulțimi de articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Tribuna, Observator cultural, Dilema, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.), dar şi din străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.).

A tradus peste 40 de cărţi din limba engleză, printre care și o mare parte dintre cărțile lui Stephen King, Raymond Chandler, antologia Tărâmurile pustiite. Poveşti ale apocalipsei, W.E.B. Griffin și mulți alții. Pe blogul personal exista o lista completă a traducerilor sale, precum și o colecție de proză scurtă. Este editor-colaborator la revista Flacăra, redactor la revista de cultură Familia iar din 2010, redactor-şef al revistei on-line Suspans.ro.

Mihai-Dan Pavelescu este membru fondator al Societăţii Române de Science Fiction&Fantasy și al ProspectArt-ului, traducător, redactor și editor SF. A absolvit Facultatea de Mecanică, IPB iar debutul în SF a fost în 1983, în revista târgu-mureşeană Vatra, cu traducerea povestirii “Jocul sângelui şi pulberii” de Roger Zelazny. Tot din 1983 a început să publice traduceri de proză SF în almanahuri, reviste, antologii. A fost singurul traducător SF (alături de Ion Doru Brana), căruia Almanahul Anticipația, ediția 1988, i-a dedicat un medalion literar, cuprinzând şi traducerile sale pentru povestirile “Sculptură lentă” de Theodore Sturgeon şi “Jocul şobolanului şi al dragonului” de Cordwainer Smith.

A câștigat premii pentru cel mai bun traducător din domeniul SF, ROMCON 1993, 1994, este coordonator al colecţiei Nautilus și a publicat mai mult de 22o de cărţi traduse din diverse domenii, dintre care peste 100 aparțin genului SF. Mai multe despre traducător, cât și o listă cât mai completă de titluri traduse găsiți aici.

1. Cum s-a născut această colaborare, cu alți 3 traducători atât de apreciați? A decurs diferit față de proiectele Dvs. anterioare?

Mircea Pricajan: A fost „colaborarea” ideală, ne-am înţeles de minune, comunicând pe unde telepatice. Lăsând gluma la o parte, am aflat numele colegilor de „tălmăceală infernală” odată cu mesajul de invitaţie la acest chestionar. Şi nu ascund că m-am simţit imediat foarte bine. E într-adevăr o companie selectă.

Mihai-Dan Pavelescu: Când a sosit contractul pentru Inferno, am avut o mică dispută în redacție cu privire la apariția antologiei. Se dorea să apară la Bookfest, pe când eu voiam să-mi aleg cu grijă traducătorii pentru volumul acesta de horror contemporan oarecum inedit în lumea editorială românească. Până la urmă s-a ajuns evident la un compromis în privința termenului final, iar eu am luat legătura cu Mircea Pricăjan, Silviu Genescu și Ana-Veronica Mircea și le-am trimis câte un exemplar din carte, cu rugămintea de a o citi și a-mi spune ce texte le-ar fi plăcut să traducă. După aceea am intrat pe multi-chat să discutăm despre chestiuni legate de limbaj și stil, termene și obligații. Așa a început totul; aș zice că n-a fost un proiect diferit față de cele anterioare….

Evident că am glumit. De fapt lucrurile au stat cam așa. A sunat telefonul și cineva (Ana? Dana? Andreea?) mi-a zis:
— Trebuie să dăm Inferno în lucru. Fă-mpărțeala.
— N-am cerut io cartea aia.
— Lasă vrăjeala și-mparte textele.
— La câți?
— Păi stai să vedem: Pricăjanuʼ… Vero… Genescu…
— Silviu?
— Da. Și Roxi.
Am împărțit textele, i-am trimis lista Andreei. După o oră a sunat telefonul.
— Roxi nu poate să le ia. Le traduci tu.
— În niciun caz, că-s prins până peste cap.
Traduceam pe atunci În mintea lui Steve Jobs.
— Băi, n-avem cui le da. Nu fi!

Așa a început totul; aș zice că n-a fost un proiect diferit față de cele anterioare….

2. Ce ne puteți spune despre povestirile aflate “în grija” Dvs.? Și ce așteptări să avem din partea acestei antologii?

M.P.: M-am îngrijit de bascularea-n limba noastră a trei texte. Semnate de Laird Barron, Paul Finch şi Stephen Gallagher. Cum de-atunci m-am îmbibat deja de proza altor doi autori, nu-mi mai amintesc detalii. Păstrez însă sentimentul, atmosfera. Şi dintre cei trei, la capitolul acesta se detaşează clar Laird Barron – un autor interesant, ultra-premiat şi aflat într-o fulminantă ascensiune pe piaţa literaturii horror. Bucata lui din Inferno e bizară, luxuriantă, complexă şi foarte, foarte savuroasă. Ea mi-a dat şi cel mai mult de furcă.

D.P.: Mi-a plăcut „Coliziuni neelastice“ (am povestit-o cuiva pe mare parte din drumul cu trenul până la Sinaia), posibil pentru că poate fi citită și în cheie SF, și m-a dezamăgit Oates (pe care o iubisem de la prima proză pe care i-o citisem: „Încotro pleci? De unde vii?“, în Secolul XX). Nu sunt pe aceeași lungime de undă cu Datlow în privința textelor horror, așa că-mi dau seama că o recomandare vizavi de „așteptări“ nu poate fi decât (foarte) subiectivă și mă abțin.

3. Care este cea mai mare provocare întâmpinată în traducerea prozei scurte horror?

M.P.: Aceeaşi ca la orice traducere, indiferent de genul în care o încadrează unii sau alţii: să-l trădezi cât mai puţin pe autor, să pierdem cât mai puţin, prin traducere, din litera şi spiritul textului.

D.P.: Aceeași ca la traducerea prozei scurte non-horror: să găsești glasul autorului și să nu recurgi (tot) la vocea traducătorului.

4. Mai aveți ceva de adăugat pentru cititorii Nemira, în special pentru fanii colecției Nautilus?

M.P.: Le doresc lecturi captivante, iar Nautilus şi celelalte colecţii de ficţiune de la Nemira le oferă suficientă materie primă. Văzând în ce lume sucită trăim, evadarea-n ficţiune e cea mai bună supapă.

D.P.: Chiar dacă nu tuturor cititorilor le place simultan SF-ul, fantasy-ul și/sau horrorul, să fie siguri că Nemira va încerca mereu să le aducă numai cărți foarte bune.