Tabelul cronologic al cititorului

Cine s-ar fi gândit că un cititor ar putea avea istorie?

Tabelul cronologic al cititorului a luat naștere din studiul riguros pe care autorul Alberto Manguel l-a făcut pentru cartea sa, Istoria lecturii, apărută în imprintul Orion. Încă de la început, poți vedea cum a devenit literatura și cititul ce este astăzi, cum a evoluat și de la semne pe o tăbliță de argilă și la publicarea a peste 100 de milioane de titluri și care sunt formele pe care le-a putut lua.

Cărțile risipesc ignoranța, custodele și gardianul statelor totalitare.

VOLTAIRE

cca 4000 î.Hr.: O inscripție din semne, reprezentând zece capre și oi pe o tăbliță de argilă, dă naștere primului cititor.

cca 2300 î.Hr.: Primul autor înregistrat, marea preoteasă prințesa Enheduanna, folosește pentru întâia oară formula „iubite cititorule“ în cântecele sale.

593 î.Hr.: Profetul Iezechiel are o viziune în care i se poruncește să deschidă gura și să citească o carte mâncând-o, adică ingerându-i semnificația.

cca 420 î.Hr.: Socrate argumentează împotriva lecturii. Pentru el, cărțile sunt instrumente nefolositoare, din moment ce acestea nu pot desluși ceea ce spun, ci doar repetă la nesfârșit aceleași cuvinte.

cca 330 î.Hr.: Stând în fața trupelor sale, Alexandru cel Mare citește în gând o scrisoare de la mama lui, spre uimirea soldaților, care au asistat până atunci doar la lecturi cu voce tare.

213 î.Hr.: Împăratul chinez Qin Shi Huangdi decretează că istoria trebuie să înceapă cu domnia lui; toate cărțile apărute înainte de aceasta trebuie arse. cca 200 î.Hr.: Aristofan din Bizanț inventează punctuația. Înainte de asta, cuvintele scrise erau legate între ele într-un șir continuu

cca 200 î.Hr.: Aristofan din Bizanț inventează punctuația. Înainte de asta, cuvintele scrise erau legate între ele într-un șir continuu

cca 55 î.Hr.: Pentru mesajele sale, Iulius Caesar inventează unul din primele codice – pagini împăturite într-o cărticică – prevestind astfel sfârșitul epocii sulului și apariția cărții așa cum o cunoaștem astăzi.

cca 230: Printr-un edict regal, fiecare corabie care trecea prin Alexandria trebuia să predea orice cărți pe care se întâmpla să le aibă la bord, pentru ca ele să fie copiate și păstrate în biblioteca orașului. Când aceasta e distrusă de incendiu, o jumătate de milion de titluri – cea mai mare colecție de cărți din lume – sunt iremediabil pierdute.

cca 540: Sfântul Benedict de Nursia stabilește regulile pentru mănăstirea sa. Printre acestea se numără citirea cu voce tare pe timpul mesei, pentru ca spiritul să se hrănească în același timp cu trupul.

cca 1000: Ca să nu se despartă, atunci când călătorea, de cele 117 000 de cărți ale sale, avidul cititor și marele vizir al Persiei Abdul Kassem Ismael punea să fie cărate de o caravană formată din patru sute de cămile dresate să se deplaseze în ordine alfabetică

cca 1010: Într-o vreme când lectura „serioasă“ era în Japonia apanajul bărbaților, Doamna Murasaki scrie primul roman cunoscut din literatura universală, Povestea lui Genji, pentru ca ea și celelalte femei de la Curtea Heian să aibă ce citi.

cca 1100: Teologul islamic Muhammad al-Ghazali stabilește o serie de reguli pentru citirea Coranului. Regula a șasea prevede plânsul, anumite secțiuni ale Sfintei Cărți trebuind citite cu tristețe în inimă.

cca 1284: Ochelarii sunt inventați în Veneția sau Florența, salvând destinul de cititori al celor cu vederea slabă.

1333: Pictorul Simone Martini pune o carte în mâinile Fecioarei, în pictura Buna Vestire. Biserica Romano-Catolică, nesigură în privința capacităților intelectuale ale femeilor, dezbate dacă Mama Domnului poate fi recunoscută drept cititoare.

1455: Gutenberg inventează presa de tipărit, oferind cititorilor cărți mai multe și mai ieftine. Pentru întâia oară, cititorii pot fi siguri că beneficiază de exemplare identice ale aceluiași text

1536: Umanistul William Tyndale, încredințat că englezii trebuie să citească Biblia în propria limbă, traduce pentru prima oară, în engleză, Noul Testament și cea mai mare parte din cel Vechi. Ca răsplată pentru eforturile sale, este strangulat și apoi ars pe rug.

1559: Sfânta Congregație a Inchiziției Romane publică primul Index al cărților interzise. Revizuit pentru ultima oară în 1948, ultima ediție apare în 1966, printre autorii interziși găsindu-se Graham Greene și Colette.

1703: Sfântul Jean Baptiste de la Salle, în Reguli de conduită în societatea creștină, tună și fulgeră împotriva leneșilor care citesc în pat.

1740: În Carolina de Sud este emisă o lege care interzice ca sclavii să fie învățați să citească, iar alte câteva state procedează la fel. Un sclav prins învățând să citească era flagelat; după a treia recidivă, i se tăia prima falangă a degetului arătător. Legea a rămas în vigoare până în 1865.

1752: Papa Benedict al XIV-lea, conștient de aviditatea cititorilor, proclamă o bulă în care hoții de cărți sunt pedepsiți cu excomunicarea.

1781: Denis Diderot pretinde că și-a tratat soția, care suferea de depresie, citindu-i literatură deocheată. „M-am exprimat întotdeauna despre romane ca despre niște producții frivole“, observa el, „dar am descoperit că, până la urmă, sunt bune pentru ipohondrie.“ Noua știință avea să se numească biblioterapie.

1872: Activistul moral Anthony Comstock fondează Societatea pentru Suprimarea Viciului în New York și proclamă că nu e nevoie ca o carte să fie citită înainte de a fi interzisă. La sfârșitul vieții, se lăuda că distrusese 160 de tone de literatură „obscenă“.

1933: Pe 10 mai, ministrul nazist al propagandei, Joseph Goebbels, îi încurajează pe locuitorii Berlinului să-și manifeste discriminarea de cititori și să ardă cărțile unor autori „degenerați“: Sigmund Freud, Thomas Mann, Ernest Hemingway, Karl Marx, Emile Zola, H.G. Wells, Marcel Proust.

1935: Penguin publică primele zece titluri din cea mai populară serie de buzunar a tuturor timpurilor, destinată cititorilor care doresc să-și poarte materialul de citit îndesat în buzunar

1953: Ray Bradbury publică Fahrenheit 451, un roman plasat în viitor în care cărțile sunt arse și cititorii trebuie să memoreze textele ca să le salveze, devenind biblioteci ambulante.

1970: Un american pasionat de computere, Ted Nelson, creează termenul „hipertext“ ca să definească narațiunea devenită posibilă cu ajutorul computerelor, în care cititorul poate intra și se poate mișca după voință.

1985: Conform UNESCO, 28% din populația lumii nu știe să citească.

1996: Colecția Bibliotecii Congresului numără peste 100 de milioane de titluri; 357.437 de cărți intră doar în 1995. În 1800, fondurile acesteia erau de 5.000 de dolari.

Citiți ca să trăiți

GUSTAVE FLAUBERT

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.