Eroul cărţii, John, cunoscut şi drept „Numărul patru” are o viaţă de fugar. El face parte dintr-un grup de nouă adolescenţi cu puteri supranaturale, aşa numiţii lorici, veniţi de pe planeta Lorien, care sunt urmăriţi de invadatorii Mogadorieni. Aceştia vor să-i ucidă pe supravieţuitori, însă nu o pot face decât în ordinea numerelor lor.
Nemira
În perioada 29 mai – 2 iunie, Bookfest, Salonul Internaţional de Carte, redeschide porţile iubitorilor de lectură, la Complexul Expoziţional Romexpo. La cea de-a VIII-a ediţie, Târgul de Carte Bookfest, organizat de Asociaţia Editorilor din România, reprezintă deja un eveniment de referinţă pentru cultura românească, reunind în acelaşi spaţiu cele mai importante produse editoriale şi evenimente culturale din ţară.
"De ce? Pentru cine îmi risc eu beregata de data asta? Pentru o blondă cu ochi sexy şi prea multe chei de la casă?"
Nemira îţi oferă în această săptămână 40% reducere pentru titlurile colecţiei Suspans, un brand românesc de referinţă al beletristicii ce te ţine cu sufletul la gură.
Tu ce citeşti în vacanţa de vară? Fă-ţi din timp proviziile de lectură si beneficiază de transport gratuit. Comandă în această săptămână de minim 130 lei şi îţi oferim livrare gratuită.
Dacă îţi plac cărţile în format digital, Nemira te invită să profiţi de o reducere de 10% pentru toate ebook-urile. Descoperă şi tu cele mai noi ebook-uri Nemira: Trilogia Jocurile Foamei de Suzanne Collins, Timpul dezarticulat de Philip K. Dick, Sfârşitul copilăriei de Arthur C. Clarke şi multe altele.
În perioada 15 – 19 mai 2013 va avea loc cea de a IX-a ediţie a Târgului Gaudeamus Timişoara, eveniment organizat de Radio România - echipa Gaudeamus şi Radio Timişoara - în centrul comercial Iulius Mall.
A mai rămas o săptămână până la cea de-a treia întâlnire a Clubului de Lectură Nemira! În data de 20 mai, începând cu ora 19.00, în mansarda librăriei Cărtureşti – Verona, ne aşteptăm cititorii fideli cu ceai bun şi cu o carte care a făcut istorie: Jocul lui Ender, de Orson Scott Card!
Luni este ziua noastră preferată din săptămână. De ce? Pentru că ne întâlnim cu toţii la ora 22.00 la HBO pentru un nou episod al sezonului trei din serialul Urzeala tronurilor.
E tânăr. Şi e pictor. Ba chiar unul care vorbeşte la per tu cu geniul. Lumea artistică a Parisului, atât de plină de mofturi şi toane în general, îl primeşte cu braţele deschise, îl răsfaţă şi îi acceptă capriciile ca un amant cu experienţă.
Sărbătoriţii lunii mai sunt invitaţi să îşi revendice cadoul de la Nemira. Numai în acest weekend, Nemira oferă 50% reducere pentru toţi cei ce îşi sărbătoresc ziua de naştere în luna mai.
Doriți să faceți cunoștință cu cei care pun în practică viitorul? Vreți să vă pierdeți pentru câteva clipe în lumi fantastice? Colecţia Anticipaţia este ceea ce vă trebuie!
Unul dintre cei mai versatili scriitori de ficțiune speculativă și unul dintre cei mai talentați povestitori, George R.R. Martin este un romantic, dacă a existat vreodată așa ceva. Povestirile sale timpurii, multe dintre ele aparținând unui viitor al pustiirii galactice, au atras rapid atenția datorită lirismului sumbru, a complexei și terifiantei atmosfere infuzate în decorul science fiction:
Târgul de cadouri continuă şi în acestă săptămână cu reduceri de până la 75% pentru cărţile tale preferate.
Așa cum ne-am obișnuit, în fiecare luni, la ora 22.00, ne întâlnim pe HBO pentru un nou episod al celui de-al treilea sezon din serialul Urzeala tronurilor.
Bună ziua. Numele meu este Stephen Hawking. Sunt fizician, cosmolog și visător… oarecum. În ciuda faptului că nu mă pot mișca și sunt nevoit să vorbesc cu ajutorul unui calculator, în mintea mea sunt liber.
