Ei bine, dintre numeroasele campanii de pe Nemira.ro, care mai de care mai tentante, am ales să mă opresc asupra uneia care transformă luna Decembrie în Luna Lecturii! Asta pentru că au fost atent alese 30 de titluri, din domenii precum Fantasy, Suspans și ficțiune modernă, fiecare dintre ele la 10 Lei.
Weekend-ul acesta s-a încheiat o nouă ediție a Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2011. Ne-am simțit foarte bine alături de cititorii care au trecut pe la standul nostru, fie că au achiziționat noi titluri ale Editurii Nemira, fie că au luat parte la sesiunile de autografe oferite de Mihai Găinușă și Iulian Tănase! De asemenea, dorim să vă mulțumim pentru că ați votat Nemira drept una dintre cele mai îndrăgite edituri, oferindu-ne astfel locul al treilea în topul …
Comunitatea Nemira are motive să se bucure anul acesta, și asta datorită câștigării unui premiu tare special pentru comunitatea Mystery & Thriller din România, de către redactorul șef al Revistei Suspans și îndrăgitul traducător, Mircea Pricăjan! Romanian Crime Writers Club este prima asociaţie a scriitorilor de romane poliţiste din România. Diploma premiului pentru “promovarea constantă a genului mystery & thriller în România în 2011”, precum și restul distincțiilor, vor fi înmânate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, în Pavilionul Central Romexpo, …
Update: Felicitări lui Petcam George, câștigătorul voucher-ului de 300 RON!   Pe lângă obișnuitele promoții “Cartea zilei” cu 50% reducere, ideile de cadouri sau cărțile la 3, 5, 10, 15 sau 20 lei, este disponibilă o întreagă săptămână promoția “2+1 Cadou”! Până pe 26 Septembrie, orice cititor Nemira care își mărește colecția de cărți cu cel puțin 3 titluri, plătește doar 2 dintre ele! Noi zicem că este unul dintre acele momente când merită să faci cadou cărți prietenilor tăi, întrucât promoția …
Dacă citiți acest blog de pe litoral, fie pentru că sunteți constănțeni sau vă aflați în vacanță la mare pentru plajă și bălăceală sau pur și simplu urmează să plecați săptămâna aceasta în concediu cu prietenii, nu trebuie să ratați o vizită prin Mamaia, la o nouă ediție a târgului Gaudeamus! La cea de-a III-a ediţie a târgului de carte Gaudeamus Mamaia 2011, editura Nemira vă aşteaptă cu peste 120 de titluri şi o ofertă specială: promoţia 2+1 cadou. Dealtfel, pe …
Prin luna Martie vă anunțam pe blog despre “upgrade-ul” site-ului Nemira.ro, privind materializarea sa în 3D. Altfel spus, Librăria online Nemira a fost adusă și în offline, direct în centrul Bucureștiului! Ce nu se știe prea bine este faptul că Librăria Nemira din Bd. Magheru, nr. 8-10, vă întâmpină cu multe dintre ofertele și reducerile de pe site, dar și cu unele noi! În plus, ne-am gândit la o facilitate nouă pe care să o punem în practică, și anume …
  Update: Felicitări celor 3 câștigători ai concursului nostru aniversar de pe Facebook. Aceștia sunt: Premiul cel mare: Beldianu Gabriela – Pachetul de 20 de cărți rare Nemira. Celelalte două pachete a câte 10 cărți rare Nemira merg la: Georgescu George și Scutaru Georgiana Cristina. Vă dorim să vă bucurați de ele! Mâine, 22 Iulie 2011, se împlinesc 20 de ani de activitate pentru Editura Nemira – 20 de ani de plăcerea lecturii, de autori valoroși și de cărți fundamentale ale literaturii science …
Au trecut 18 zile de la deschiderea Târgului de carte cu discount Kilipirim, ediția a 5-a, iar Editura Nemira se simte extrem de bine la malul mării, alături de constănțenii iubitori de lectură! Vă așteptăm până pe 8 august pe cât mai mulți dintre voi, din toată țara, atât cu faimosul Tron de Fier adus tocmai din Westeros, cât și cu oferta noastră de cărți la 10 lei și multe alte reduceri. Iar pentru cei care sunt în drum spre …
Începând cu 1 iulie 2011, pe faleza cazinoului din Constanța, are loc cea de-a cincea ediție de vară a târgului de carte cu discount Kilipirim! În ton cu vacanța, Editura Nemira ancorează până pe 7 august, pe tărâmuri îndepărtate cu fascinantele aventuri ale Corsarului, secretele Cabalistului, Pistolarul lui Stephen King și cu Urzeala  familiilor nobile, descendente ale Regatul Liber al Valyriei. Oferta de peste 250 de titluri și noutăți editoriale este variată: science fiction, fantasy, suspans, literatură clasică și contemporană, ghiduri practice, cărți pentru copii și …
Săptămâna aceasta se anunţă tare încărcată! Ne pregătim de ceva timp pentru o nouă ediţie a Salonului Internaţional al Cărţii Bookfest, care se va derula în perioada 25-29 mai 2011, la Pavilionul 14 din Romexpo. Vrei să afli ce o să te aştepte acolo? Ei bine, îţi oferim peste 700 de titluri şi noutăţi editoriale variate: science fiction, fantasy, suspans, literatură clasică şi contemporană, ghiduri practice, cărţi pentru copii şi adolescenţi. De asemenea, nu uita să cauţi ofertele noastre speciale: …
Probabil ca ati dat deja o fuga in libraria Nemira de pe bulevardul Magheru nr. 8-10, langa Hotel Ambasador. Daca nu ati ajuns acolo deja, va recomand calduros! Suntem mandri sa anuntam ca nu doar designul si calitatea cartilor expuse in libraria noastra sunt excelente, dar si beneficiile pe care le oferim clientilor nostri. Librăria Nemira isi asteaptă cititorii cu oferte speciale si noutati editoriale variate: science fiction, fantasy, suspans, literatura clasica si contemporană, ghiduri practice, carţi pentru copii si …
La Târgul de carte Gaudeamus 2010, Nemira oferă cititorilor peste 600 de titluri şi noutăţi editoriale variate:  science fiction, fantasy, suspans, literatură clasică şi contemporană, ghiduri practice, cărţi pentru copii şi adolescenţi. În perioada târgului Gaudeamus, editura Nemira vă aşteaptă cu oferte speciale: peste 250 de titluri la 5, 10 lei, 15 lei şi 20 lei, zeci de pachete cadou şi serii de autor cu reducere de până la 50% şi noutăţi editoriale cu discount de 25%. Cărţile Nemira pot …
10 iunie, orele 18.00 •    Lansarea Colecţiei Yorick, la standul editurii. „Tiparul vremurilor”, surprins în textele care s-au scris de-a lungul timpului despre teatru şi despre lumea lui, vi-l oferă spre lectură şi descoperire Colecţia Yorick. Veţi regăsi aici, cărţi mai noi şi mai vechi, texte fundamentale prin care scriitori şi teoreticieni ai teatrului au încercat să surprindă şi să oprească în loc arta aşa-numită a inefabilului. De la Diderot la Stanislavski şi de la tratatul secret al lui Zeami …