Astfel, începând de mâine dimineață, vom da startul livrărilor precomenzilor. Cu puțin noroc, sperăm să vă aducem la ușă acest al cincilea volum atât de râvnit de foarte mulți dintre voi, până în ziua de Crăciun! Până una alta, ar fi cazul să recapitulăm cele mai bune momente ale primelor 4 volume prin intermediul unui nou concurs!
Deși prin luna Iulie a acestui an începeam să îmi pierd orice speranță de a mai vedea ecranizarea “Turnului Întunecat” pe ecrane, de 2 zile au început să apară din ce în ce mai multe știri îmbucurătoare pe internet! Se pare că producătorul Brian Grazer s-a luptat în tot acest timp pentru implementarea proiectului, care nu va însemna doar ecranizarea sub forma a unei trilogii (cel mai posibil) pentru marile ecrane, ci și adaptarea poveștii pentru o serie limitată de …
Ieri după-amiază am fost plăcut surprinși să primim în biroul nostru unul dintre primele exemplare ieșite din tipar ale unei noutăți mult așteptate de cititorii Nautilus! Este vorba, desigur, despre ultima carte din seria “Odiseea spațială” a lui Arthur C. Clarke, și anume “3001: Odiseea finală”. “Orice tehnologie suficient de avansată nu se poate distinge de magie.” – Sir Arthur C. Clarke Colecția Nautilus SF vă invită într-o nouă aventură alături de astronautul Frank Poole, Dave Bowman și super-computerul HAL 9000, pentru a …
Postul de televiziune HBO a plecat weekend-ul acesta cu cele mai multe premii Emmy din cursa pentru Artă Creativă, unde se decernează premiile mai puţin cunoscute, precum cele pentru costume, machiaj sau efecte speciale. Am fost fericită să aflu că serialul “Urzeala Tronurilor” a obţinut trofeul pentru cel mai bun generic! Pentru imaginile din deschidere, care reprezintă harta 3D a tărâmului Westeros încorporată într-o sferă, “Urzeala Tronurilor” a câştigat primul Emmy de anul acesta la categoria “Generic”. Serialul mai este …
Update: Câștigătoarea concursului este Atanasiu Ioana Mihaela. Felicitări!   Într-adevăr, pe pagina noastră de Facebook am pornit un nou concurs în secțiunea dedicată acestor activități cu care, cel mai probabil, v-am obișnuit deja. Iar pentru a fi în spiritul acestei săptămâni, vă mai dăm o șansă să vă completați colecția Cântec de Gheață și Foc, oferind câștigătorului un pachet all-inclusive cu excepționala serie fantasy a lui George RR Martin! Dați click aici și răspundeți la întrebarea “Cum se cheamă volumul din …