Am terminat episodul patru în urmă cu câteva minute şi am doar o singură dorinţă: să revăd la nesfârşit reuniunea dintre Sansa Stark şi Jon Snow. Nu credeam că o să aibă un efect atât de puternic asupra mea. Am vrut să se blocheze episodul, să se descarce laptopul sau să îmi pice netul, orice, doar să nu dispară imaginea celor doi fraţi îmbrăţişaţi, cu lacrimi în ochi, care s-au regăsit după o perioadă atât de îndelungată, timp în care au fost răniţi, abuzaţi, trădaţi şi obligaţi să renunţe la tot ce au mai drag pentru a se transforma în pioni pe tabla de joc a Westerosului. Însă, pionii, chiar dacă sunt lipsiţi de putere şi sacrificaţi fără ezitare, ar putea să schimbe regulile şi să ne ofere cea mai spectaculoasă surpriză a acestui sezon.

Chimia dintre Kit Harington şi Sophie Turner m-a luat prin surprindere. Jon este atât de şocat şi de speriat când o vede pe Sansa, încât am avut impresia că nu îndrăznea să clipească sau să îi rostească numele de teamă să nu dispară şi să o piardă. Din nou.

Îi tremură picioarele până acoperă distanţa care îi separă. O ia în braţe şi o strânge la piept. Un surâs amar şi fragil luminează trăsăturile Sansei, care este mult prea fericită şi emoţionată pentru a putea vorbi. Se agaţă unul de celălalt, uită de ororile la care au fost supuşi şi se pierd în amintiri, măcar pentru câteva minute, când sunt doar ei şi nu există un suflet suficient de nesăbuit pentru a-i despărţi.

Jon este obosit. Epuizat. Nu mai vrea să lupte şi simte nevoia să plece cât mai departe de urzelile care se nasc în jurul său. A fost trădat, înjunghiat şi ucis. Chiar dacă vinovaţii au fost pedepsiţi, Rondul de Noapte a devenit un loc străin şi neprimitor, un ecou al amintirilor urâte, pe care vrea să le îndepărteze din minte. Însă flacăra Stark trăieşte în Sansa, care este mai hotărâtă ca niciodată să redobândească Winterfell şi să-l înfrângă pe Ramsay Bolton.

Mai ţineţi minte cât de mult l-am detestat pe Joffrey? Cât de mult ne-am dorit să moară? Nu se compară cu ura pe care o simt când îl văd sau îl aud pe bastardul care a distrus Winterfell. Sper că Jon să-l tortureze pe Ramsay (cu puţin ajutor din partea lui Theon şi a Sansei), apoi să-l arunce la câini. Şi tot ar scăpa prea uşor.

Nu pot să spun că Daenerys Targaryen este unul dintre personajele mele preferate, dar după Book of the Stranger mi-a câştigat respectul şi admiraţia. A fost magnifică. Puternică. Independentă. Letală. Nu a avut nevoie de un consiliu care să îi ofere sfaturi. Nu a avut nevoie de ajutor din partea lui Jorah sau Daario. Nu a avut nevoie de Drogon ca să îi ucidă pe cei care şi-au bătut joc de ea şi au văzut-o drept o femeie mică şi slabă, lipsită de putere, bună doar ca să le încălzească patul. Și a învățat din greșeli. Daenerys ne-a demonstrat tuturor de ce este o conducătoare inteligentă şi o regină competentă.

A trecut aproape jumătate de sezon şi încă nu mă pot obişnui cu alianţa dintre Tyrion, Varys, Viermele Cenuşiu şi Missandei. Sunt un grup atât de divers, de straniu şi de neaşteptat, încât este o adevărată plăcere să îi urmăreşti cum încearcă să ţină sub controlul situaţia din Meereen. Tyrion, chiar şi ca diplomat, om politic şi negociator, şi-a păstrat limba ascuţită şi replicile acide, însă nu pot să nu remarc şi o latură nouă a personalităţii sale: s-a maturizat şi nu mai trăieşte de pe o zi pe alta. Are gâtul la fel de uscat şi este dispus să te înveţe şi câteva jocuri care implică o cantitate substanțială de alcool, doar că s-ar putea să te trezeşti sub masă, beat şi cu gâtul tăiat, înainte ca el să îşi termine sticla sau să fie ameţit.

Book of the Stranger a fost episodul reuniunilor frate/soră. Chiar dacă o mare parte din entuziasmul meu s-a îndreptat către Sansa şi Jon, nu am rămas indiferentă când Margaery a îngenuncheat în faţa lui Loras, implorându-l să continue lupta, să fie putenic şi să nu cedeze în fața Înaltei Vrăbii, sau când Theon s-a reîntors acasă, ruşinat, cu privirea plecată, dar hotărât să îşi ajute sora să devină următorul conducător al Insulelor de Fier.

Mai sunt două momente pe care trebuie să le menţionez şi care mi-au atras atenţia: hotărârea lui Degeţel de a-i susţine pe Sansa şi Jon în războiul pe care îl vor declanşa împotriva lui Ramsay („A sosit vremea să intrăm şi noi în război.”) şi schimbul subtil de priviri dintre Tormund şi Brienne (fără să exagerez, nu mă puteam opri din râs).

Ah… aţi văzut promo-ul pentru episodul 5? Da, şi eu. De cinci ori. Deja.

Simona Stoica. Pălărisme