“Mi-am dorit să scriu o fantezie epică asemenea celei create de J.R.R. Tolkien în Stăpânul inelelor, dar în maniera americană. Așa a luat naștere Apocalipsa.” – Stephen King

Apocalipsa în direct! O eroare de computer de numai o nanosecundă transformă lumea în pustiu. Dar cel mai înspăimântător coșmar se întrupează într-un bărbat cu zâmbet letal și puteri inexplicabile: Randall Flagg, omul negru. Cine va învinge în confruntarea cu răul pur? O călătorie halucinantă jalonată de cele mai incredibile aventuri printr-o lume care aduce cu Europa Evului Mediu întunecat.

“Chiar pe Main Street, din May, Oklahoma, zăcea un mort. Nick nu era surprins. Întâlnise o mulțime de cadavre de când plecase din Shoyo și presupunea că nu văzuse nici măcar o miime dintre toți morții prin apropierea cărora trecuse. Erau anumite locuri în care mirosul bogat al morții era suficient să te aducă în pragul leșinului. Un mort în plus sau în minus nu mai însemna mare lucru.” – Stephen King, Apocalipsa.

Apocalipsa în direct! Momente înfricoșătoare și pline de suspans, declanșate de forțele întunericului. Un festival al groazei!

Perpetuând moștenirea lui Poe, Hawthorne, Melville, Henry James și H.P. Lovecraft, King este urmașul tradiției gotice americane, plasându-și ororile în decoruri contemporane, descriind lupta culturii cu tenebrele sale… El este cel care a relevat coșmarul civilizației noastre idealiste.

“Marile calități ale unei povesti sunt tocmai fluiditatea și lipsa ei de limite; o poveste bună aparține fiecărui cititor în chip intim și specific. În sfârșit, eu nu scriu decât în două scopuri: să mă încânte pe mine și să-i încânte și pe altii.” – Stephen King

“Apocalipsa mea” de Mircea Pricăjan

Am obiceiul sa notez pe coperta a doua a fiecarei carti din biblioteca personala data la care am citit-o. În cazul Apocalipsei lui Stephen King, observ acum, deschizând editia publicata de Nemira în 1996 (spre sfârsitul anului, daca-mi amintesc eu bine), prima lectura am încheiat-o fix în 29 ianuarie 1997. Dar asta nu e tot. Atât de puternic m-a miscat acest superb roman, încât în acelasi an l-am mai citit o data. În 25 decembrie, de Craciun, pe când familia petrecea în mod traditional, eu terminam de parcurs pentru a doua oara povestea supravietuitorilor Super Gripei.

Am mai citit Apocalipsa (sau Apocalipsul, cu subtitlul Flagelul, cum apare pe coperta editiei ’96) înca de doua ori: 24 ianuarie 1999 si 30 ianuarie 2000. Dupa care am facut rost de-o editie americana. Am citit-o si pe aceea o data. Doar atât. Desi pe-atunci eram deja familiarizat cu tonul, cu adevaratul ton al lui Stephen King – cel din engleza –, The Stand nu era aceeasi carte cu Apocalipsul meu. Omul dintr-o bucata Stu Redman, cântaretul Larry Underwood, rapitoarea Franny, surdo-mutul Nick Andros, arieratul mintal Tom Cullen, Mama Abagail – o Mesia la feminin… acestia prinsesera viata în mintea mea asa cum îi talmacise – excelent! – Mihai Moroiu, iar originalul lui King, ei bine, da, mi s-a parut ceva strain.

Tot în perioada aceea, pe la jumatatea ultimului deceniu al secolului trecut, lectura mea a fost dublata de vizionarea ecranizarii lui Mick Garris, din 1994. Am vazut mini-seria la Italia Uno, televiziunea lui Berlusconi, în timpul unei saptamâni dedicate ecranizarilor cartilor lui Stephen King. Italienii îi spusesera L’ombra dello scorpione. Si, cum fac ei de când lumea, dublasera vocile personajelor.

Si cu aceasta pelicula am patit cum patisem cu cartea. Dupa vizionari repetate (înregistrasem filmul pe caseta video si ma uitam la el când voiau muschii mei, iar piesa de generic – Blue Oyster Cult – Don’t Fear the Reaper – o „trasesem” pe caseta audio asezând casetofonul lânga televizor si o ascultam iar si iar), am ramas extrem de contrariat peste ani, când am vazut filmul lui Garris fara dublaj. Îi lipseau forta si dinamica pe care italienii, nu stiu cum, reusisera sa le imprime.Astfel, în ce ma priveste, capodopera post-apocaliptica a lui Stephen King va avea pentru totdeauna o voce româneasca, cea data de Mihai Moroiu traducerii de la Nemira, si una italieneasca, data de actorii care au trudit la dublarea filmului pentru televiziunea lui Berlusconi.Acum umbla vorba ca s-ar dori realizarea unui remake al ecranizarii lui Garris din ’94, isprava de care nici King nu este foarte bucuros. Si nici eu, va spun sincer. The Stand, în forma sa miscata, pentru mine va însemna mereu L’ombra dello scorpione. Iar The Stand, în forma sa tiparita, va însemna mereu Apocalipsa (sau, mai exact, Apocalipsul/Flagelul), traducerea lui Mihai Moroiu aparuta la editura Nemira în 1996, în trei volume. Si retiparita, în doua volume, în 2005. O carte de capatâi, cea care a pornit avalansa povestilor post-apocaliptice, pe care acum, iata, editura Nemira o prezinta, în 2011, într-o a treia editie. Într-un singur volum.Ma pregatesc deja pentru a cincea lectura a Apocalipsei. Da, am zis bine; a cincea. The Stand nu se pune la socoteala.