Cărțile care au scris oameni – Ilinca Mănescu: „Eu m-am îndrăgostit mai întâi de povești și apoi de literatură”

Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri.

În acest episod, vă invit cu bucurie să faceți cunoștință cu Ilinca Mănescu, al cărei debut, Copiii Ecosistemului, proaspăt ieșit din tipar, este o distopie superbissimă, la care mi-aș dori să ajungeți cât mai curând. (Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor)

Fotografie de Lavinia Hură

Cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de literatură.

Eu m-am îndrăgostit mai întâi de povești și apoi de literatură. Cele trei femei cu care am crescut – bunica, verișoara bunicii și dădaca mea adolescentă – îmi creaseră acest ritual de seară în care mă băgam în pat cu cel puțin o oră mai devreme, ca să le ascult poveștile. Bunica era singura care îmi citea literatură pentru copii: Frații Grimm și povești cu zâne, adunate de prin toate colțurile lumii. Cristina, medic pediatru și fostă filologă, îmi repovestea aventurile lui „Robinson Crusoe” într-o manieră extrem de freestyle, înflorind întâmplările din carte în funcție de întrebările pe care i le puneam și orientând binoclul de explorator în direcția în care se îndrepta interesul meu de copil preșcolar. Măriuca, la cei nouăsprezece ani ai ei, îmi povestea întâmplări din trecutul ei aproape ascetic, petrecut într-o căsuță din munți, alături de o mamă, o soră și foarte multe animale. Cu aceste cărămizi la bază, nu-i de mirare că prima pasiune adevărată pe care am simțit-o în primii ani de școală a fost pentru seria „Cireșarii”.

Cel mai atipic volum de proză scurtă pe care l-am citit.

Volumul lui Harms, „Mi se spune capucin”, este de departe cel mai surprinzător volum de proză scurtă care mi-a căzut în mâini acum vreo patru ani. Mi-a plăcut, dar m-a și brutalizat la vremea respectivă, motiv pentru care nu l-am terminat. Acum mă simt pregătită să încerc din nou și ceva îmi spune că va deveni unul dintre preferați.

Cartea care are cel mai antipatic personaj.

Nu-mi amintesc să fi citit vreo carte care să mă facă să urăsc un personaj și atât. Să-l urăsc și să-l iert în același timp, da. Cum e cazul lui Humbert din „Lolita” sau al lui Van din „Ada sau ardoarea”. Cred că atunci când simți ceva puternic față de un personaj, nu te poți opri acolo. Ai nevoie să-ți legitimezi emoția și după aceea s-o cureți. Chiar dacă e vorba despre un monstru, faptul că te-ai apropiat de bună voie de el (și nu ai închis cartea brusc), înseamnă că te interesează ce e în spatele măștii, că ești dispus să înțelegi resorturile acțiunilor lui și să-i găsești scuze.

Distopia care m-a cucerit.

Aici nici nu trebuie să stau pe gânduri: „Picnic la marginea drumului” a fraților Strugațki. Mi se pare magistral construită, însă fără asepsia din „Minunata lume nouă” a lui Huxley. Ne aflăm într-o lume imprevizibilă, impregnată de prezența umană, care vine la pachet cu toate imperfecțiunile ei, de la corupție, trădare, atașamente toxice, până la urmele pestilențiale lăsate asupra orașului de traiul iresponsabil al locuitorilor săi.

Cartea de literatură pe care i-aș recomanda-o oricărui medic.

Cred că „Dragoste în vremea holerei” a lui García Márquez oferă niște insight-uri valoroase cu privire la o perioadă grea din istoria medicinei. Și, pe lângă asta, e o lectură incredibil de agreabilă. E genul de carte pe care din când în când îmi vine s-o citesc cu voce tare, ca să mă bucur de frumusețea frazelor.


& more (bonus)

Filmul românesc cu cel mai bun scenariu, în opinia mea.

Greu de zis, pentru că în cinemaul românesc scenariul e un fel de Cenușăreasă. Există această revoltă a artiștilor vizuali împotriva cuvântului, ceea ce de curând am aflat că se numește revoltă față de logocentrism.

Dar, dincolo de asta, îmi plac toate filmele care îl au co-scenarist pe Răzvan Rădulescu. Din cele mai vechi, îmi place enorm „Reconstituirea” lui Pintilie. Mi se pare un film în care tensiunea se acumulează insidios în subteran, e ambiguă, o simți, însă nu poți să pui degetul pe ea și la final explodează ca un vulcan. Iar ăsta e un efect scenaristic, după părerea mea.

Cel mai luminos mesaj publicitar.

Habar n-am. Burger King, „Have it your way!” Nu mai țin minte sloganuri românești. Sunt deja patru ani de când nu mai lucrez în publicitate. Nora, protagonista Copiilor Ecosistemului, știe mai bine. 😊

Cea mai simpatică piesă.

Simpatică? Bine, îmi asum riscul să recunosc faptul că știu pe de rost coloana sonoră a filmului „Juno” și că piesa mea preferată de acolo este Tire Swing a lui Kimya Dawson.

Lucrarea artistică-obsesie din prezent.

În prezentul meu de acum doi ani, când încă mai aveam timp și pentru altceva decât supraviețuire, mă fascinau păpușile Enchanted create de Marina Bychkova și design-ul grafic steampunk al jocului video „BioShock Infinite”.

Arta de care mi-e cel mai tare dor în perioada asta.

Mi-e foarte dor de poezie. Și să citesc, și să scriu.


Ilinca Mănescu (n.1990, Buzău) a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ în 2015, iar din 2019 le urmează pe cele de scenaristică și filmologie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“.

În perioada 2017-2019 a fost copywriter la McCann Erickson și membră a echipei Artivist.

A participat sporadic la Creative Writing Sundays, sesiuni de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri, și a obținut bursa pentru debut din cadrul programului „Prima Carte“, inițiat de Fundația Friends for Friends.

A publicat articole și cronici de film în revistele SUB25, Film Menu, Acoperișul de sticlă, și proză scurtă în Revista de povestiri și în antologia KIWI (ed. Marius Chivu, Polirom, 2021).

Copiii Ecosistemului este romanul său de debut.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.