Nisip fierbinte care se rătăceşte printre degetele de la picioare, briza mării, zumzet de copii care construiesc castele de nisip, pescăruşi gălăgioşi, muzică în surdină. Mai întâi stai pe spate, apoi pe faţă. Mai intri în apă să te răcoreşti, apoi te întorci pe şezlong sau pe prosopul de plajă. Trec ore bune şi nici nu sesizezi că umbra oferită de umbrelă nu mai e acolo. Pui semnul de carte la pagina unde ai rămas. Reaşezi totul şi revii. Erai …
„Ar trebui să ai un nume. Dar nu știm încă ce nume să-ți punem. Te-ar deranja dacă ți-aș da numele fiului meu? Sunt sigură că nu s-ar supăra. Poate nici nu gândești. Dacă nu cunoști taina cuvintelor, cum ai putea să gândești? Cum îți amintești lucrurile? Poate că nu-ți amintești nimic. Să fie posibil? Atunci ești doar o simplă prezență fizică, o umbră, căreia eu îi vorbesc, dar care nu aude și nici nu înțelege nimic din ce-i spun”.
„Fiicele reginei fecioare”, semnat de faimoasa autoare de ficţiune istorică, Jeane Westin este un roman diferit, amplu şi complex, ce urmăreşte ascensiunea şi viaţa de la curte a Elisabetei I din dubla perspectivă a două dintre doamnele de onoare ale acesteia, dar şi din două unghiuri diferite, diametral opuse, cu atât mai fascinante: femeia – monarh şi femeia – îndrăgostită care îşi refuză iubirea sufletească şi fizică dar o şi neagă celor din jurul ei.
Ken era mai în vârstă ca ea, ducea greau cruce a văduviei şi nu mai credea în minuni. Un om resemnat, un om pentru care dragostea echivala cu moratea şi cu dezamăgirea, un om pentru care viitorul nu mai putea aduce nimic bun.