Turnul Întunecat este o marcă de foarte mare succes. După cele şapte volume (cu promisiunea recentă a încă unui volum), seria a fost adaptată în bandă desenată cu un succes la fel de mare. Recent s-a făcut următorul pas: adaptarea în joc video. Pe 7 decembrie a fost lansat Discordia, “an internet-based Dark Tower experience“. Eu prefer să-i spun joculeţ online, dar e chestiune de gusturi 😛 Proiectul a pornit încă din 2007. La început a fost gândit doar ca …
Știri
Una dintre cele mai mari probleme cu seriile – o ştim prea bine – este că volumele nu apar pe cât de repede şi-ar dori cititorii. Deşi din punctul de vedere al editorului devine uneori foarte frustrant – pentru că, oricât te-ai strădui, niciodată nu poţi să publici cartea în ritmul pe care şi l-ar dori fanii – din punctul de vedere al cititorului e perfect de înţeles. Când pătrunzi într-un univers care te fascinează, populat de personaje de care …
Uf! A fost lume multăăăă la Gaudeamus. Am observat entuziasmul părinţilor care au părut încântaţi de reducerile la cărţile pentru cei mici, însă pasionaţii de SF cred că au fost de departe cei mai mulţimiţi. De asemenea, iubitorii de literatură de calitate au avut ocazia sa cumpere romane cu reduceri care au început de la 20%. De altfel, la târgul de anul acesta Nemira a avut reduceri la peste 500 de titluri din toate colecţiile. Lansarea Nemira a noutăţilor SF …
Despre Danny Torrance nu am mai auzit nimic după ce a reuşit să scape de forţele malefice care puseseră stăpânire pe Hotelul Overlook. Şi mare păcat ar fi să nu mai ştim nimic despre un asemenea personaj. Dar, din fericire, Stephen King pune la cale o continuare a romanului Shining, în care ne vom reîntâlni cu Danny, acum în vârstă de 40 de ani într-un azil din New York.
Astăzi vă aşteptăm la două lansări: Ghidul optimistului/Ghidul pesimistului şi Julian Barnes – Nimicul de temut. Sunt două cărţi deosebite, vi le recomand cu căldură. Vă reamintesc de asemenea de tombola Gaudeamus Nemira, ale cărei premii sunt, cred eu, consistente. Pentru a vă înscrie în tombolă nu trebuie decât să cumpăraţi o carte Nemira de la standul nostru şi să completaţi talonul de participare pe care să îl introduceţi în urna amplasată la stand. Câştigurile puse în joc în cadrul …
LATER UPDATE: în urma unor comentarii pe forumul computer games, reiau mai clar o idee de mai jos (si bag şi caractere cât casa): Reducerea minimă la târg este de 20%. Reducerea se aplică la preţul afişat, care este cel întreg. Deci nu vă lăsaţi induşi în eroare de bulina de pe carte, scrie peste tot la stand că reducerea se aplică la casă. ********* Astăzi s-a deschis Târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti. Sperăm să fie cel mai …
Când am citit pentru prima oara Teoria norilor în original, am avut revelaţia unui autor francez care nu scrie ca un autor francez. Fără autoficţiunea care a devenit sufocantă pe alocuri, fără ironica perspectivă asupra conştiinţei că nimic nu poate fi schimbat, fără elucubraţiile sexuale care ating adesea ilarul sau morbidul. Într-un interviu, scriitorul căruia Nemira i-a dedicat o serie de autor (5 volume publicate până acum), declară: „Îmi place să scriu poveşti.“ Şi povestea norilor, a vânătorilor de nori, …
Ca-n povestea cu yankeul care se trezeste la curtea Regeleui Arthur s-ar simti probabil batranul Yorick daca ar nimeri in lumea noastra cea nebuna si s-ar vedea transformat in “patron” de revista de teatru in lumea virtuala a internetului. Ca o noua “ghidusie” din tolba lui “cea nesecata”, revista Yorick, sustinuta de editura Nemira, e o propunere pe care le-o adresam deopotriva celor care au intrat vreodata intr-o sala de teatru si, cu atat mai mult, celor care inca nu …
George R.R. Martin – Festinul ciorilor A patra parte din seria CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC traducere de Laura Bocancios & Silviu Genescu Nautilus 107 X 178, 1352 pp. „În cadrul primului eşalon autori contemporani de fantasy, Martin poate nu cel mai vizibil, dacă ne gândim la Christopher Paolini, Robert Jordan sau veşnic tânăra Ursula K. LeGuin. Dar, dintre cei care scriu epic fantasy de proporţii, Martin este de departe cel mai bun. Iar lansarea ultimului său volum, Festinul ciorilor, …
Ştiţi că mai avem un as în mânecă. Noi ştim că ştiţi, voi ştiţi că noi ştim că ştiţi, şi tot aşa 😀 V-am fiert destul, ar fi vremea să aruncăm cărţile pe faţă. Doar că această ultimă apariţie… e mai timidă. Şi cum vedeam eu aseară la TV cum se face în campanie ca să vină pe scenă invitatul, m-am gândit că dacă îl strigăm un pic şi-l aplaudăm, poate va trece peste sfială. Ce ziceţi, îl strigăm un …
Stephen King – Alegerea celor trei Al doilea volum al seriei TURNUL ÎNTUNECAT traducere de Mircea Pricăjan 165 X 245 mm., 448 pp. La capătul nopţii de zece ani, omul în negru s-a transformat într-o mână de oase, iar Turnul – nexul Timpului, nexul Mărimii – şi-a reînnoit promisiunea prin alegerea prevestită. Câteva ore mai târziu, Roland se trezeşte pe o plajă părăsită din strania lume paralelă ce oglindeşte distorsionat lumea noastră. Dar, înainte de a găsi poarta misterioasă care …
Karen Armstrong – Istoria lui Dumnezeu traducere de Dana Ionescu În afara colecţiilor 165 X 245 legată (hardcover), 512 pp. „Această carte nu va fi o istorie a realităţii inefabile a lui Dumnezeu Însuşi, care este dincolo de timp şi de schimbare, ci o istorie a modului în care oamenii L-au perceput de-a lungul timpului, de la Avraam până în zilele noastre. Ideea lor despre El are o istorie, căci a fost întotdeauna ceva uşor diferit pentru fiecare grup de …
În ultimele zile onlineul a fost foarte activ şi efervescent (şi fericit!) graţie anunţurilor cu bunătăţile care vor fi disponibile începând cu Târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti (25-29 noiembrie). Chiar dacă sunt vremuri de criză (economică, politică şi – mai avem doar un pas până acolo – socială), editorii au căutat soluţii şi ritmul apariţiilor nu mi se pare să fi scăzut vizibil. Deşi editurile şi-au făcut bine tema, mai au de înfruntat examenul final: cel cu publicul. …
Suzanne Collins – Sfidarea Al doilea volum din trilogia JOCURILE FOAMEI traducere de Ana-Veronica Mircea Nemira Junior 107 X 178, 528 pp. Katniss si Peeta au câstigat împreuna sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oara în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniti în Districtul 12, dupa toate încercarile înfruntate, convinsi ca au câstigat o viata sigura si decenta pentru ei si familiile lor, spera ca va urma o lunga perioada de pace. Dar, în timp ce Katniss si Peeta …
Deja îi văd pe unii dintre voi cum cedează presiunii şi avalanşei de noutăţi must-have. Dar lucrurile nu s-au încheiat aici! Am muncit cu toţii foarte-foarte din greu, cred că se vede şi sper că vom avea cel mai bun târg de carte din Bucureşti EVER în toamna aceasta. Astăzi prezentăm o bijuterie a prozei scurte: binecunoscuta antologie Wastelands coordonată de John Joseph Adams. Probabil aţi citit deja recenziile semnate de Kyodnb, Jen (partea întâi, a doua şi a treia), …
Robin Hobb – Ucenicul asasinului Primul volum din trilogia Farseer traducere de Antuza Genescu colecţia Nautilus 107 X 178 mm, 608 pp. „Cu siguranţă, Robin Hobb a stabilit standardul pentru romanul fantasy contemporan.” Orson Scott Card „Dacă te-ai săturat de fantasyul-clişeu plin de elfi, care inundă librăriile, trebuie să citeşti Ucenicul asasinului. Merită!” Pixel Planet „Robin Hobb este minunat de originală, iar personajele ei sunt uluitoare! Întorsăturile intrigii sunt plauzibile, dar nu şi previzibile.” Entertainment Weekly „Călcând pe urmele lui …