Colecţia Ghidul Xenofobului este o capodoperă în miniatură, un univers în format de buzunar: micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, într-o călătorie şarmantă şi ireverenţioasă, plină de umor şi onestitate. Vindecă de xenofobie aproape garantat! Ghidul Xenofobului – Italienii este scrisă de Martin Solly. În cadrul ultimei ediţii a emisiunii Omul care aduce cartea, criticul literar Dan Mihăilescu face o recenzie a cărţii Ghidul Xenofobului – Italienii, pe care o puteţi viziona chiar aici, pe blog.
Iată încă un concurs care mi-a plăcut ajuns la final. Toate textele au fost foarte bune şi să nominalizezi cinci dintre ele nu a fost deloc uşor. Am cântărit, am notat, iar după ce am tras linie iată câştigătorii: Adina B., adevărat buff al literaturii poliţiste Călin Adrian, împătimit de literatura horror Mihai Puiu Cernea, care ne-a descris principalele subgenuri horror Ştefan Stamate, care ne-a iniţiat în thrillerul religios Dan Mihai Cătuneanu, care descurcă iţele în thrillerul financiar Felicitări tuturor …
După cum bine ştiţi, până la sfârşitul zilei de vineri, 23 octombrie, se derulează concursul “Care este genul tău de… suspans”. Cum se întâmplă de obicei, textele vin majoritatea cu puţin înainte de termenul limită 😀 Avem deja răspunsuri foarte faine la provocarea pe care am lansat-o. Le veţi putea citi pe toate pe NemiraBooks aici. Nu uitaţi că termenul pentru primirea textelor expiră astăzi la miezul nopţii şi că sunt puse la bătaie 5 pachete de 7 cărţi la …
V-am obişnuit cu multe concursuri, şi n-am vrea să vă dezamăgim. După numeroase recenzii, proză sau poezie cu Necuratul în rol principal sau amintiri frumoase legate de cărţi, a venit vremea să vorbim şi despre genuri literare. În ultima perioadă de timp, au existat discuţii destul de aprinse despre thriller. Recenzia bookblog.ro la Evanghelia după Satana semnată de Raluca Alexe a generat numeroase comentarii. În acelaşi timp, o însemnare a lui Dragoş C. Butuzea despre noul roman Dan Brown a …
Colecţia Ghidul Xenofobului este o capodoperă în miniatură, un univers în format de buzunar: micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, într-o călătorie şarmantă şi ireverenţioasă, plină de umor şi onestitate. Vindecă de xenofobie aproape garantat! Ghidul Xenofobului – Irlandezii este scrisă de Frank McNally. În cadrul ultimei ediţii a emisiunii Omul care aduce cartea, criticul literar Dan Mihăilescu face o recenzie a cărţii Ghidul Xenofobului – Irlandezii, pe care o puteţi viziona chiar aici, pe blog.
Colecţia Ghidul Xenofobului este o capodoperă în miniatură, un univers în format de buzunar: micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, într-o călătorie şarmantă şi ireverenţioasă, plină de umor şi onestitate. Vindecă de xenofobie aproape garantat! Ghidul Xenofobului – Olandezii este scrisă de Rodney Bolt. În cadrul ultimei ediţii a emisiunii Omul care aduce cartea, criticul literar Dan Mihăilescu face o recenzie a cărţii Ghidul Xenofobului – Olandezii, pe care o puteţi viziona chiar aici, pe blog.
Dupa ce am citit amintirile voastre, mi-am dat seama ca avem mult prea putine premii. Mi-a placut sa revizitez impreuna cu voi colectia mea de carti SF din anii ’90, precum si schemele financiare demne de Wall Street pe care le puneam la cale ca sa mai adaug un volum la colectie. In mod ciudat, cea mai vie amintire e legata de o carte pe care nu o mai am. Era Masinaria Rock and Roll de Norman Spinrad, un titlu …
Prima scrisoare Dragii mei, Încep aşa pentru că vreau să vă scriu o epistolă, ca pe vremuri. Viaţa mea din ultimul timp a gravitat în jurul unei cărţi fabuloasă, care te seduce cu adevărat şi te pune pe gânduri: Istoria cuceririi amoroase de Jean Claude Bologne. Vă imaginaţi, de exemplu, de cât timp era nevoie să îţi pui la punct cu adevărat o strategie de cucerire? Cum era să transmiţi mesajul iubirii printr-un intermediar? Cât curaj îţi trebuia să începi …
După dezvăluirea implicării criticului Dan C. Mihăilescu în mişcarea “Ghidul Xenofobului”, alte nume sonore ale scenei culturale s-au alăturat nobilei cauze, precum scriitorul Radu Parschivescu şi actriţa Maia Morgernstern, care au lansat colecţia la Bookfest, sau Daniel Nicolescu, care a recenzat în Business Magazin primele patru titluri (aici şi aici). Dan C. Mihăilescu îşi duce mai departe misiunea de diseminare a umorului de calitate şi a preţioaselor cunoştinţe despre obiceiurile şi metehnele popoarelor, în cadrul rubricii Omul care aduce cartea …
Astăzi am citit la cafea două recenzii drăguţe şi vroiam sa le împărtăşesc cu voi. În Suplimentul Adevărul, Marius Chivu recenzează cartea lui Stephane Audeguy, In Memoriam. Răspunsul la întrebarea Cum se moare este dedicat memoriei regretatului critic de teatru Magdalena Boiangiu. În Business Magazin, Daniel Nicolescu ne vorbeşte despre Vulg şi vulgaritate, recenzie la cartea semnata de Ph. Tretiack & Helene Sirven, La limita vulgaritatii.
Pentru un editor nu-i mai mare satisfacţie decât să descopere o carte şi s-o cumpere înainte ca ea să devină celebră în lumea întreagă. Aşa s-a întâmplat cu două cărţi dragi sufletului meu de cititoare, Eleganţa ariciului de Muriel Barbery şi Teoria norilor de Stéphane Audeguy. Deşi la vremea apariţiei am scris despre cartea cu arici, acum, după Bookfest, unde romanul lui Barbery a fost cea mai vândută carte a colecţiei Babel, revin cu o poveste şi câteva link-uri la …
Graţie prietenilor noştri de la Cititor SF, la adresa aceasta puteţi urmări filmarea lansării Pistolarului care a avut loc la BookFest. (Sau direct pe YouTube aici.) În aceeaşi ordine de idei, în Ziarul financiar a apărut recenzia semnată de Michael Hăulică. În mare parte sunt de acord cu concluziile de acolo, dar ce nu îmi place e că debutează cu (aşa-numitele) “spoilers” legate de finalul volumului. În orice caz, şi eu aştept cu nerăbdare următorul volum, deşi filozofia Omului în …
Ce are-a face Sicilia lui Montalbano cu Dăbulenii? Ce are-a face Cosa Nostra lor cu baronii noştri sau chestorii şi judecătorii lor cu ex-miliţienii şi magistraţii de pe la noi? Din Hoţul de merinde e uşor să-ţi dai seama. Romanele din seria „Comisarul Montalbano“ (19 titluri până în prezent, dintre care în limba română au fost traduse doar două, Sunetul viorii fiind în curs de apariţie la Editura Nemira), nu sunt simple cărţi poliţiste, ci folosesc intriga specifică genului drept pretext …
Ei bine, da! Valul de xenofobie răsturnată cu capul în jos stârnit de Ghidurile Xenofobului face din ce în ce mai multe victime, printre care şi figuri notorii ale scenei culturale. Astăzi a fost dezvăluită implicarea în cadrul mişcării a celebrului critic literar Dan C. Mihăilescu, atât printr-un articol consistent în Evenimentul Zilei, cât şi prin recenzia televizată la postul Pro TV în cadrul emisiunii Omul care aduce cartea. Articolul din Evenimentul zilei se intitulează sugestiv “Să ne înţelegem mai …
În ultimul număr al Dilematecii, revistă dragă mie despre care am mai vorbit, puteţi citi două recenzii bine scrise la cărţi “nemiroide”: Alexandru Budac comentează primul volum al antologiei The Year’s Best Fantasy and Horror, în timp ce Iaromira Popovici îşi continuă rubrica (nefericit intitulată) cu o discuţie pe seama romanului Shining de Stephen King. Revista nefiind online, daţi fuga până la chioşcul de presă şi cumpăraţi-o până nu dispare. PS: amuzantă la rubrica “Dilemateca vă recomandă” este şi însemnarea …
Colecţia Ghidul Xenofobului este o capodoperă în miniatură, un univers în format de buzunar: micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, într-o călătorie şarmantă şi ireverenţioasă, plină de umor şi onestitate. Vindecă de xenofobie aproape garantat! Ghidul Xenofobului – Austriecii este scrisă de Louis James. În cadrul ultimei ediţii a emisiunii Omul care aduce cartea, criticul literar Dan Mihăilescu face o recenzie a cărţii Ghidul Xenofobului – Austriecii, pe care o puteţi viziona chiar aici, pe blog.