Cronică blogger invitat: O luptă mult aşteptată

600p400b
Episodul începe în forță. După ce Daenerys a apărut ca din neant la finalul episodului trecut, în episodul curent preia frâiele orașului și implicit ale situației negociind cu stăpânii din Meereen care au asediat orașul și vor să o detroneze cât mai repede. Ca de obicei, dovedește un spirit puternic, ambițios, calculat ca un strateg bărbat și întotdeana neînfricată când are dragonii în mânecă, pardon sub picioare. De câte ori nu a intrat sau ieșit din scenă într-o situație imposibilă pe spatele dragonului său favorit? Dragonii au fost singurii ași pe care i-a avut constant în mânecă. Oamenii, supușii, au venit și au plecat. S-a asigurat că are în poziții de conducere oameni care o iubesc atât de mult încât și-ar da viața pentru ea. Situația este dificilă în oraș. Ceea ce încearcă ea să facă e democratic și util, dar unii oameni se opun schimbărilor drastice care dau peste cap tradiții și obiceiuri vechi de mii de ani.

Ramsay și Sansa, Jon se întâlnesc pe câmpul de luptă pentru o scurtă discuție. Ramsay este la fel de cinic și le cere celorlați să se predea altfel îi dă la câinii lui, pe când Jon pare slăbit, bolnav, dar Sansa mai puternică decât a fost vreodată. Sansa este forța care ține laolaltă tabăra care luptă pentru Winterfell. Ea a inițiat lupta asta, ea este motivația din spatele împotrivirii în fața lui Bolton. No one can protect me. No one can protect anything. Este momentul în care maturizarea Sansei este completă. Durerea și umilințele îndurate au lăsat-o fără speranță și plină de frică. Frica de Ramsay o face să-i spună lui Jon că dacă va pierde lupta se va sinucide decât să se întoarcă în patul suferințelor.

Yara Greyjoy  și fratele ei, Theon, vin la Daenerys pentru a face o înțelegere: o susțin pentru a ajunge pe tronul de fier, dar își vor Insulele de Fier înapoi. Deși Daenerys le cere să nu mai jefuiască, siluiască sau să facă raiduri, Yara acceptă pentru că e singura soluție de a-și recupera statutul și căminul.

Deși depășiți numeric, cei din tabăra lui Jon se înfurie când văd jocul bolnav al lui Ramsay: îi dă drumul lui Rickon Stark și îl pune să fugă spre Jon doar pentru a-l omorî la câțiva pași de acesta, exact când voia să îl ia pe cal. În momentul acesta pare că în Jon se trezește o furie, o ură nestăpânită care va lovi cu toată forța în oamenii lui Ramsay. Plăcerea aceluia de a tortura și ucide oameni este bolnavă și va fi pedepsită. Lupta dintre cele două armate a fost, cred, cea mai sângeroasă din toate sezoanele. Nu mă așteptam să văd cât de bine se descurcă oamenii lui Jon deși mai puțini, mai dezorganizați, cu stiluri diferite de luptă având în vedere că nu sunt luptători profesioniști și că au printre ei oameni liberi care nu au reguli în luptă. A fost o luptă cu multe momente de tensiune, mai ales când boltonii i-au înconjurat pe oamenii liberi și înaintau omorând la fiecare pas. Fascinant cum doi lideri atât de diferiți par să aibă succes fiecare în felul său: Jon Snow luptă cot la cot cu ai săi, e murdar de sânge din cap până în picioare, se avântă în luptă fără să se gândească dacă va mai trăi, pe când Ramsay Bolton stă frumos în spatele a mii de oamenii și doar dă comenzi. Pare un strateg eficient și un torționar plin de sine doar când are cine să îi păzească spatele. Dacă era atât de bun luptător de ce nu s-a duelat cu Jon când i s-a propus? Poate îi e frică de moarte mai mult decât dă impresia. Au fost clipe tensionate când am crezut că Jon o să moară călcat în picioare. Atunci mi-am dat seama de ororile războiului din orice perioadă istorică: câtă frică poate simți un om în lupta pentru viața sa, frica de durere, de moarte, când fiecare gură de aer doare sau nu este permisă. Apoi am înțeles că se călcau în picioare pentru că boltonii îi împingeau din toate părțile. Ramsay stătea deoparte savurând din timp victoria cu acel rânjet bolnav de sadic fără speranță.

16-1

După ce înving cu ajutorul armatei lui Littlefinger adusă de Sansa, Jon, Tormund, uriașul și oamenii liberi asediază Winterfellul unde se refugiase Ramsay. Cred că toți cei care au avut vreodată milă de Sansa, Theon și care țin cu Winterfellul în general, s-au bucurat enorm când au văzut că Jon îi zdrobea în pumni fața lui Ramsay care parcă zâmbea prostește până la ultimul pumn. Moartea uriașului care a murit pentru ca Jon să-și recupereze casa și oamenii loiali tatălui său a fost un moment delicat, Jon voia să-i spună ceva, probabil să-și ceară iertare pentru durerea cauzată de luptă, dar Ramsay l-a omorât cu o săgeată în ochi. Mi-aș fi dorit ca Sansa să îi taie gâtul pentru tot ce i-a făcut. De fapt, după ce am văzut finalul glorios, sunt destul de mulțumită.

E tragi-comic să crezi că nu te vor mânca proprii câini pe care îi ții nemâncați pentru a-ți devora dușmanii. Cel mai rău om din încăpere era chiar el. Rechinii se mănâncă între ei, zicea o vorbă. Mă temeam că nu o să îl omoare pe Ramsay. Mi-a plăcut cum rânjetul de “am un as în mânecă” a trecut de pe fața lui Ramsay care rânjea așa când era pe cale să tortureze pe cineva bun, pe fața Sansei care a pedepsit pe cineva rău. Undeva, destinul a echilibrat balanța.

A fost un episod intens, cu emoții la cote maxime, fără clipe de tărăgănare pentru a umple un episod. 59 minute care au zburat! Arya nu apare, nici Bran, nici Debarcaderul Regelui cu nebunia religioasă de acolo. Am fost încântată de faptul că regizorul ne-a oferit atât începutul, cât și deznodământul unei lupte pe care o așteptam de mult timp și ai cărei sorți de izbândă nu îi credeam de partea lui Jon. Mă întreb dacă în carte scenele sunt la fel de palpitante.

Oana Păuna. Goodread

4 Commentarii

  1. Catalin 21/06/2016 Reply
    • Oana Pauna 23/06/2016 Reply
      • Catalin 27/06/2016 Reply
  2. Rosu Laur 22/06/2016 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *