Episodul începe în forță. După ce Daenerys a apărut ca din neant la finalul episodului trecut, în episodul curent preia frâiele orașului și implicit ale situației negociind cu stăpânii din Meereen care au asediat orașul și vor să o detroneze cât mai repede. Ca de obicei, dovedește un spirit puternic, ambițios, calculat ca un strateg bărbat și întotdeana neînfricată când are dragonii în mânecă, pardon sub picioare. De câte ori nu a intrat sau ieșit din scenă într-o situație imposibilă pe spatele dragonului său favorit? Dragonii au fost singurii ași pe care i-a avut constant în mânecă. Oamenii, supușii, au venit și au plecat. S-a asigurat că are în poziții de conducere oameni care o iubesc atât de mult încât și-ar da viața pentru ea. Situația este dificilă în oraș. Ceea ce încearcă ea să facă e democratic și util, dar unii oameni se opun schimbărilor drastice care dau peste cap tradiții și obiceiuri vechi de mii de ani.
Ramsay și Sansa, Jon se întâlnesc pe câmpul de luptă pentru o scurtă discuție. Ramsay este la fel de cinic și le cere celorlați să se predea altfel îi dă la câinii lui, pe când Jon pare slăbit, bolnav, dar Sansa mai puternică decât a fost vreodată. Sansa este forța care ține laolaltă tabăra care luptă pentru Winterfell. Ea a inițiat lupta asta, ea este motivația din spatele împotrivirii în fața lui Bolton. No one can protect me. No one can protect anything. Este momentul în care maturizarea Sansei este completă. Durerea și umilințele îndurate au lăsat-o fără speranță și plină de frică. Frica de Ramsay o face să-i spună lui Jon că dacă va pierde lupta se va sinucide decât să se întoarcă în patul suferințelor.
Yara Greyjoy și fratele ei, Theon, vin la Daenerys pentru a face o înțelegere: o susțin pentru a ajunge pe tronul de fier, dar își vor Insulele de Fier înapoi. Deși Daenerys le cere să nu mai jefuiască, siluiască sau să facă raiduri, Yara acceptă pentru că e singura soluție de a-și recupera statutul și căminul.
Deși depășiți numeric, cei din tabăra lui Jon se înfurie când văd jocul bolnav al lui Ramsay: îi dă drumul lui Rickon Stark și îl pune să fugă spre Jon doar pentru a-l omorî la câțiva pași de acesta, exact când voia să îl ia pe cal. În momentul acesta pare că în Jon se trezește o furie, o ură nestăpânită care va lovi cu toată forța în oamenii lui Ramsay. Plăcerea aceluia de a tortura și ucide oameni este bolnavă și va fi pedepsită. Lupta dintre cele două armate a fost, cred, cea mai sângeroasă din toate sezoanele. Nu mă așteptam să văd cât de bine se descurcă oamenii lui Jon deși mai puțini, mai dezorganizați, cu stiluri diferite de luptă având în vedere că nu sunt luptători profesioniști și că au printre ei oameni liberi care nu au reguli în luptă. A fost o luptă cu multe momente de tensiune, mai ales când boltonii i-au înconjurat pe oamenii liberi și înaintau omorând la fiecare pas. Fascinant cum doi lideri atât de diferiți par să aibă succes fiecare în felul său: Jon Snow luptă cot la cot cu ai săi, e murdar de sânge din cap până în picioare, se avântă în luptă fără să se gândească dacă va mai trăi, pe când Ramsay Bolton stă frumos în spatele a mii de oamenii și doar dă comenzi. Pare un strateg eficient și un torționar plin de sine doar când are cine să îi păzească spatele. Dacă era atât de bun luptător de ce nu s-a duelat cu Jon când i s-a propus? Poate îi e frică de moarte mai mult decât dă impresia. Au fost clipe tensionate când am crezut că Jon o să moară călcat în picioare. Atunci mi-am dat seama de ororile războiului din orice perioadă istorică: câtă frică poate simți un om în lupta pentru viața sa, frica de durere, de moarte, când fiecare gură de aer doare sau nu este permisă. Apoi am înțeles că se călcau în picioare pentru că boltonii îi împingeau din toate părțile. Ramsay stătea deoparte savurând din timp victoria cu acel rânjet bolnav de sadic fără speranță.
După ce înving cu ajutorul armatei lui Littlefinger adusă de Sansa, Jon, Tormund, uriașul și oamenii liberi asediază Winterfellul unde se refugiase Ramsay. Cred că toți cei care au avut vreodată milă de Sansa, Theon și care țin cu Winterfellul în general, s-au bucurat enorm când au văzut că Jon îi zdrobea în pumni fața lui Ramsay care parcă zâmbea prostește până la ultimul pumn. Moartea uriașului care a murit pentru ca Jon să-și recupereze casa și oamenii loiali tatălui său a fost un moment delicat, Jon voia să-i spună ceva, probabil să-și ceară iertare pentru durerea cauzată de luptă, dar Ramsay l-a omorât cu o săgeată în ochi. Mi-aș fi dorit ca Sansa să îi taie gâtul pentru tot ce i-a făcut. De fapt, după ce am văzut finalul glorios, sunt destul de mulțumită.
E tragi-comic să crezi că nu te vor mânca proprii câini pe care îi ții nemâncați pentru a-ți devora dușmanii. Cel mai rău om din încăpere era chiar el. Rechinii se mănâncă între ei, zicea o vorbă. Mă temeam că nu o să îl omoare pe Ramsay. Mi-a plăcut cum rânjetul de “am un as în mânecă” a trecut de pe fața lui Ramsay care rânjea așa când era pe cale să tortureze pe cineva bun, pe fața Sansei care a pedepsit pe cineva rău. Undeva, destinul a echilibrat balanța.
A fost un episod intens, cu emoții la cote maxime, fără clipe de tărăgănare pentru a umple un episod. 59 minute care au zburat! Arya nu apare, nici Bran, nici Debarcaderul Regelui cu nebunia religioasă de acolo. Am fost încântată de faptul că regizorul ne-a oferit atât începutul, cât și deznodământul unei lupte pe care o așteptam de mult timp și ai cărei sorți de izbândă nu îi credeam de partea lui Jon. Mă întreb dacă în carte scenele sunt la fel de palpitante.
Oana Păuna. Goodread
Tweet
“Este momentul în care maturizarea Sansei este completă”.
Vorbesti serios? :))) Nu ii are pe toti cei cazuti in batalie pe constiinta? Nu a ascuns pana in ultimul moment prezenta armatei condusa de Littlefinger ? Daca ar fi avut informatia asta in timp util, crezi ca Jon Snow ar fi fost atat de tampit sa arunce in lupta 2000 de oameni impotriva a 6000 ?
E parerea mea si mi-o mentin. Pe parcursul tuturor sezoanelor nu am vazut decat o fata speriata care nu stia in cine sa se increada si cu cine sa se alieze. E prima data cand vad ca are o viclenie ascunsa in ea, ca are un plan. Intr-o lume plina de hiene, nu poti supravietui daca esti o floricica sfioasa cu ochi mari albastri.
Jon Snow, hiena? 🙂
Din acest episod eu am pastrat cateva momente geniale, care au ilustrat cum nu se poate mai bine evolutia vietii in Westeros si Mereen:
– “Drakaris” – Daenerys da ordinul de a distruge O SINGURA corabie inamica, pentru ca de celelalte are nevoie; nici nu ai nevoie sa distrugi mai multe, se lucreaza aici pe puterea exemplului. Nu cred ca ar exista un capitan de corabie care sa nu opreasca atacul asupra orasului cand vede 3 dragoni deasupra si o corabie de langa el distrusa total in cateva minute.
– momentul cand Ser Davos gaseste locul unde a ars Shireen, iar in fundal se vede cerul de culoarea focului, iar saracul om se uita cu ura si deznadejde catre tabara, unde stie ca este principalul vinovat pentru moartea printesei lui, care l-a invatat sa citeasca, i-a fost prietena si a fost arsa de tatal ei din ordinul direct al Melisandrei
– momentul cand cei doi Greyjoy au ajuns in piramida si si-au prezentat propunerea in fata lui Khaleesi, Yara (sau cum o stiu eu, Asha) a lasat sa se inteleaga ca nu ar deranja-o o alianta prin casatorie cu Khaleesi. Si asta dupa ce in episodul trecut am vazut ca inclina serios catre femei. Iar fata lui Danny arata ca a inteles exact ce vrea sa spuna Yara. Asta, apropo, de atragerea in anturajul ei a persoanelor care o iubesc si ar face orice pentru ea. Deci, ii are pe Jorah (care e in limba rau de tot), il are pe Daario Naharis (care si el e rau de tot indragostit de ea), o are pe Misandei (pe care a ridicat-o de la rangul de sclava al unui negustor de sclavi, la cel de carmuitoare a unui oras cat a fost ea plecata), il are pe Grey Worm (care e pur si simplu Grey Worm, Nepatatii sunt crescuti sa fie criminali perfecti si sa asculte de stapanul lor). Singurul care e cam pe langa ar fi Tyrion, dar aici se poate remedia usor, pentru ca, dupa unele teorii, Tyrion ar fi fiul Regelui Nebun si al sotiei lui Tywin Lannister (Joanna Lannister, care a murit la nasterea lui Tyrion). Asa ca ce ar mai fi o sotie, in persoana Yarei Greyjoy?
– “Maine o sa mori, Lord Bolton. Somn usor!” Sansa este foarte sigura ca a doua zi se vor intampla 2 lucruri: ori oastea lui Jon va ataca Winterfell-ul (si daca va ganditi un pic la cearta lor din cortul de comanda, va dati seama ca ea astepta intaririle din Vale) si Ramsey va muri, preferabil de mana ei. Sau situatia mai putin fericita, oastea Casei Bolton va invinge, iar ea va muri pentru a nu mai ajunge iarasi in mana lui Ramsey. Nu mai sunt necesare alte ocolisuri sau dulcegarii sau jocuri, la care, dupa cum stie Sansa, Ramsey se pricepe destul de bine.
– zig-zag, copile, ce naiba, nu te duce capul ??? – asta cred ca au fost cuvintele spuse de majoritatea oamenilor cand au vazut “jocul” lui Ramsey. Daca nu fugea in linie dreapta, acum ar mai fi un Stark in plus pe lume.
– soarta soldatului de rand care lupta alaturi de semenii sai pe campul de lupta; poti sa fii un umil luptator din fundul pamantului sau poti fi Jon Snow, cand iti suna ceasul, chiar iti suna. Cu toate ca am vazut, lui Jon nu ii sunase. Cate sageti au cazut chiar langa el? Cati cai si soldati au fost la un pas sa-l omoare, si totusi nu au reusit?? Si el aproape moare calcat in picioare de oamenii lui cand incearca sa se retraga!
– Ramsey e un geniu militar cand reuseste sa prinda oamenii lui John intr-un phalanx clasic, asta dupa ce John explicase foarte clar in cort ca exact asta nu vrea sa faca: sa fie flancat din 2 parti, sa nu fie inconjurat de forte superioare. Ramsey parca s-a uitat la filmul 300 si a vazut cum se foloseste phalanx-ul si aplica aceasta strategie perfect si daca nu veneau cavalerii din Vale, acela era sfarsitul lui Jon.
– “Cainii mei sunt loiali! Au fost loiali, acum sunt flamanzi”. Scena asta si replica este pur si simplu prea geniala. Daca e sa te duci, macar sa te duci asa. Sau cum vroia sa se duca Jon cand ataca cavaleria Casei Bolton. Cand iesi dintr-un serial ca asta murind pentru ca te-ai impiedicat si cazi in sabie sau ca te-a nimerit o sageata trasa aiurea, e de toata jena.
– nu pot sa nu mentionez o expresie care cred ca ar trebui sa ajunga pe un tricou: Happy shitting!