Dintre operele Rodicăi Ojog Brașoveanu am avut ocazia să citesc până acum doar două volume de povestiri. Tocmai pentru că îmi plăcuseră enorm acelea, îmi propusesem de multă vreme să parcurg și romanele autoarei și mă așteptam ca și acestea să îmi lase aceeași impresie. Însă nu mă gândeam că Un blestem cu domiciliul stabil mă va ține trează până la 3 noaptea și că îmi va fi imposibil să îmi desprind privirea de pe paginile cărții. Am adorat fiecare pagină și am sorbit cu încântare maximă fiecare cuvânt.

Acțiunea propriu-zisă începe destul de târziu, suspansul se naște abia după jumătatea cărții, însă trebuie să recunosc faptul că dacă ar mai fi urmat încă o mie de pagini pline numai cu descrierile personajelor și a obiceiurilor cotidiene ale acestora, le-aș fi citit pe nerăsuflate, cu același entuziasm. Este incredibil modul în care autoarea reușește să dea viață personajelor sale. Le urmărești adesea în acțiuni obișnuite, fără nimic spectaculos, însă nici măcar o secundă nu te plictisești să le privești. Dimpotrivă, parcă nu e niciodată de ajuns. Ce este mai interesant e că majoritatea dintre personajele din Un blestem cu domiciliul stabil sunt aproape detestabile. Unele rele, cu inimi și limbi otrăvite, altele lașe, ratate, și incapabile, unele vulgare și altele aproape senile, majoritatea sunt un spectacol sordid, însă în același timp, de-a dreptul fascinant. Probabil fascinația cu care le privești vine tocmai din faptul că personajele sunt modelate după modele reale. Inspirația vine probabil din realitate, însă nu știu dacă fiecare personaj oglindește sau nu vreo persoană cu care s-au intersectat cândva drumurile autoarei.

Oameni precum cei creionați în povestea Rodicăi Ojog Brașoveanu există în viața reală! Îi vezi zilnic în metrou, în supermarket, pe stradă, la serviciu, te lovești în fiecare zi de comportamentele acestora, de trăsăturile, gesturile și atitudinile lor. Niciodată nu am mai întâlnit personaje atât de complex realizate, atât de detaliat, sincer și crud descrise. Autoarea scormonește în cele mai neașteptate gesturi, îți oferă afirmații brutal de sincere, jenante uneori, aproape că te rușinezi imaginându-ți anumite tablouri sau te simți vinovat că le-ai invadat intimitatea. Este ca și cum ai spiona nu doar acțiunile personajelor, ci și mintea lor, semnificațiile anumitor ticuri, ale unor defecte de caracter, descoperind explicații pentru fiecare gest pe care îl fac, pentru fiecare vorbă pe care o rostesc și pentru fiecare gând ce le trece prin minte.

Autor: Roxana Turcitu

Citeşte continuarea pe bookblog.ro