Fragment exclusiv din romance-ul acestui sezon: „Anul viitor pe vremea asta

Minnie s-a născut de Anul Nou și, dintr-o nedreptate cu care nu s-a împăcat niciodată, nu a câștigat marele premiu ce li se oferea nou-născuților. De atunci și până la viața adultă, se simte urmărită de acest ghinion: fără relații prea grozave, cu o afacere pusă de butuci, pentru Minnie, fiecare Revelion e mai degrabă un chin decât o petrecere.

Iar faptul că se tot intersectează cu cel care a cășitgat premiul în locul ei, cu atât de mulți ani în urmă, faptul că el e un businessman de succes, carismatic, trăind o viață de vis, nu ajută deloc la antipatia față de el.

Dar dacă e altceva decât antipatie la obsesia ei pentru el?

Citește un fragment în avanpremieră și cunoaște-o pe Minnie din romanul perfect pentru iarnă: Anul viitor pe vremea asta, de Sophie Cousens.


La Night Jam era plin. Muzica asurzitoare vibra în club și pereții erau lipicioși din cauza transpirației și a alcoolului. Minnie îl ținea strâns de mână pe Greg în timp ce treceau prin mulțimea din apropierea ușii.

— N‑o să ajungem niciodată la bar! i‑a strigat Greg.

— Ce?! a sărit și Minnie, încercând să acopere basul puternic.

— N‑o să reușim să luăm ceva de băut înainte de miezul nopții. Nici măcar nu știu unde e petrecerea lui Lucy, i‑a spus Greg.

A arătat în sus, indicându‑i că ar trebui să încerce să‑și facă loc pe scări, spre terasa de la mezanin. Minnie s‑a uitat la ceas – mai erau zece minute până la miezul nopții.Tot ce se întâmplase până atunci nu făcuse decât să îi întărească ura pe care o simțea pentru revelion. De ce n‑a stat ea acasă, să se culce devreme? Pe urmă și‑a amintit că i se tăiase căldura – ieșise ca să se încălzească. Iar Greg fusese atât de hotărât să se ducă la petrecerea colegei lui de serviciu! Pur și simplu, ar fi simțit că e o iubită jalnică, dacă l‑ar fi lăsat să se ducă singur.

Minnie a îngăduit să fie trasă prin mulțimea de trupuri care trepidau. În cele din urmă, au ieșit din mulțime și au pășit în aerul rece al nopții, unde basul bubuitor din club era la un nivel mai rezonabil de decibeli.

— Fii atent! a spus Greg, împingând la o parte un bețiv.

S‑a uitat urât la bărbat, încercând să‑l facă să observe că vărsase berea pe cineva, dar insul era mult prea beat ca să‑i mai pese.

— Ți‑am zis cum e să‑ți petreci revelionul cu mine! a spus Minnie.

— Nu vrei să termini odată cu prostiile astea despre așa‑zisul tău ghinion? i‑a zis Greg, clătinând din cap.

— Serios, e‑o chestie reală, chiar mi se‑ntâmplă chestii urâte de Anul Nou. Nu m‑ar surprinde dac‑ar lua foc clădirea asta până dimineață. Sau, eventual, dac‑ar ateriza un mic asteroid exact în locul în care stau.

— Nu cred c‑avem o noapte groaznică pentru că ești tu ghinionistă; cred c‑avem o noapte groaznică pentru că ne‑ai târât la cină acasă la ciudatul de Alan, în partea cealaltă a galaxiei. Acum ajungem la o petrecere cu două secunde înainte de miezul nopții, când toată lumea e dopată cu suc și… Alo, Echipa Stelară?

Greg și‑a ridicat un deget la ureche, oprindu‑se să asculte o transmisiune imaginară.

— Echipa de Control spune că nici măcar nu suntem la petrecerea la care trebuia s‑ajungem.

— Cer permisiunea de a anula misiunea? a întrebat Minnie cu speranță.

— Permisiune neacordată, a spus Greg.

Minnie și Greg sunt împreună de cinci luni. S‑au întâlnit la un marș din fața primăriei, când protestau împotriva lipsei de locuințe ieftine în Londra. Greg era jurnalistul care se ocupa de subiect, iar Minnie era acolo pentru a o susține pe doamna Melvin, cea care îi livra mâncare de când își începuse afacerea. Minnie și prietena ei Leila făcuseră o pancartă pentru marș, pe care scria: HOUSING IS A HUMAN RIGHT („Să ai o casă e un drept fundamental“), dar folosiseră prea multă vopsea la primul „H“, așa că semănase puțin cu un „M“) în timpul marșului. Minnie, Leila și doamna Melvin s‑au trezit lângă un grup de persoane îmbrăcate ca niște pisici mari și care purtau monoclu și joben. Una purta un tricou pe care scria: SPUNE NU PISICILOR GRASE! Greg a dat fuga la ei să facă o fotografie cu pancarta lui Minnie, având în fundal pisicile grase. A clătinat din cap, râzând, și a continuat să facă fotografii.

— De ce râzi? i‑a strigat Minnie supărată.

— Poate că pisicile sunt așa de grase fiindcă au mâncat atâția șoareci? a întrebat‑o Greg, arătând spre pancarta ei.

Leila s‑a uitat și a izbucnit în râs. Minnie și‑a dat ochii peste cap.

— Nu scrie mouse, „șoarece“, a spus ea, cu mâna proptită ferm în șold.

— Ba chiar pare că scrie mouse, Minnie! a spus Leila.

— Minnie Mouse, fotografia asta va fi de prima pagină, a spus Greg cu un zâmbet mucalit.

— Ai face bine să n‑o publici acolo, a spus Minnie, încercând să nu râdă în timp ce îl fugărea pe stradă, lovindu‑l cu pancarta ei în joacă.

Lui Minnie îi plăceau bărbații care o făceau să râdă. A fost atrasă in‑ stantaneu de sarcasmul și de fața lui prelungă. Avea o barbă frumos îngrijită și niște ochelari deosebiți, cu rame negre. După ce au început să se întâlnească, Minnie a descoperit că lui Greg îi plăcea să inventeze titluri de primă pagină, și nu doar pentru muncă – îi plăcea să pună un titlu pentru toate acțiunile ei. Când Minnie s‑a împiedicat de scară, el a spus: „O tipă mișto se împiedică pe scară! În prezent, scara își caută avocat; sunt șanse mari să piardă!“ Sau, când ea a luat ultima banană din fructiera lui, a spus cu o tărăgăneală tipic americană: „Crima din fructieră rămâne ne‑ rezolvată: oare fructele interzise sunt cele mai dulci? A nimerit ca nuca‑n perete? Sau a fost doar ceva de genul: strugurii sunt acri?“ Jocurile de cuvinte erau pasiunea lui. Însă, în seara asta, Greg nu făcea nicio glumă.

— Uite, stai aici, i‑a spus cu un oftat, uitându‑se prin balcon. Intru înapoi și încerc să găsesc sala aia privată.

— OK, bine. Dacă aterizează un asteroid în lipsa ta, la revedere, ți‑am spus doar că așa va fi. Și un an nou fericit! a adăugat Minnie, încercând să pară veselă.

După ce Greg a plecat, s‑a întors să admire Londra și a trecut‑o un fior. Orașul îți dădea o senzație de liniște care contrasta puternic cu atmo‑ sfera din club. Clădirile erau scăldate de lumina argintie a lunii și cerul nopții era nemișcat și fără nori. Minnie și‑ar fi dorit să se poată transporta în vârful unui alt zgârie‑nori, doar ca să se întindă pe acoperișul plat și să se uite la stele, fără să fie deranjată de oameni.

10

— Zece, nouă, opt…

Oamenii începuseră numărătoarea inversă.

— Șapte, șase, cinci…

Minnie s‑a uitat la toate perechile acelea care se apropiau în așteptarea sărutului de la miezul nopții. Era bucuroasă că Greg nu era aici să o sărute. Niciodată nu pricepuse de ce sfârșitul anului trebuie să fie marcat de convenția aceea ridicolă conform căreia toată lumea trebuie să‑și lipească buzele la unison. Oamenii care se comportă precum lemingii, făcând ce face turma.

— Patru, trei, doi, unu, la mulți ani!

O explozie de artificii a erupt pe cer, luminând orașul sub o ploaie de scântei multicolore. Răbufniri uriașe de energie au aprins întunericul și universuri miniaturale s‑au născut din lumină doar ca să ajungă la extincție câteva momente mai târziu. Minnie se minuna de tot efortul care se făcuse pentru un spectacol de lumini atât de trecător. Clădirile orașului, jos, păreau nemișcate și maiestuoase, indiferente la activitatea frenetică de sus. Pe balconul clubului, focurile de artificii aruncau umbre urâte pe fețele abulice ale oamenilor beți care se legănau și se mișcau prin mulțime.

Lumina se reflecta în colțurile lui murdare, pline de mucuri de țigară și de pahare de plastic aruncate pe jos. Niște fete care pășeau împleticit pe tocuri au dat peste ea, iar Minnie a trebuit să se prindă de balustradă ca să‑și păstreze echilibrul.

— La mulți ani mie, și‑a spus ea încet.

Foto: Pexels.

Apoi a simțit ceva cald și ud, când una dintre fete a vomitat pe spatele ei.

Când Greg s‑a întors, mulțimea de pe terasă se rărise, iar Minnie stătea pe jos, lângă balustradă, și îl aștepta.

— Cu ce ești îmbrăcată? Unde ți‑e bluza? a întrebat‑o Greg.

Minnie își băgase în geantă bluza udă și acum era îmbrăcată doar cu o vestă cenușie, cu șnururi ca niște spaghete.

— Cineva a vomat pe bluza mea, a spus ea, strângându‑și brațele în jurul trupului.

— Vai de mine! Păi, e destul de indecent.

Greg a făcut mâna pâlnie la gură, ca și cum ar fi avut un microfon.

— Prognoza meteo – vine o furtună de cupa D.

— Ei, fie asta, fie croitorie de tip vomă, a spus Minnie, trăgându‑se jenată de vestă.

Niciodată nu‑și imaginase că avea să poarte o ținută atât de sumară în public. Se simțea foarte expusă.

— Ai găsit petrecerea sau nu?

Greg a dat din cap. A condus‑o înapoi prin club, au urcat pe o altă scară și au intrat pe o ușă dublă, tapisată cu catifea roșie și păzită de doi gardieni chelioși.

— Am fost aici acum un minut – am venit pentru petrecerea aniversară, le‑a explicat Greg.

Gardianul le‑a făcut semn să intre, aruncând o privire spre sânii lui Minnie, când au trecut pe lângă el. Minnie și‑a încrucișat brațele pe piept. Petrecerea din spatele ușii de catifea roșie era tot ce nu fusese petrecerea din cealaltă cameră: muzica era la volum normal, oamenii păreau frumos și sofisticat îmbrăcați, chelnerii umpleau paharele cu șampanie și nimeni nu vomita. Peretele exterior al sălii, curbat, era din sticlă și îți oferea o priveliște incredibilă asupra Londrei, la 180 de grade. Minnie s‑a simțit imediat intimidată. Asta era petrecerea unui om bogat, o petrecere cu ținută formală – nu avea cum să fie mai inadecvată. Minnie gătise pentru destui oameni bogați ca să știe cum reacționează în fața unor oameni ca ea; o privesc de sus sau, mai rău, se uită prin ea. Dacă ar fi purtat armura potrivită, ar fi putut să facă impresia cuiva căruia nu‑i pasă, dar cu vesta ei prăpădită n‑avea cum.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.