Interviu Diana Gabaldon: Imaginând călătoria în timp prin pietre neolitice

index

În prima carte a seriei Outlander, scrisă de Diana Gabaldon, Claire Randall vizitează în a doua lună de miere, după al Doilea Război Mondial, Craigh na Dun, un cerc de pietre preistoric, imaginar, în apropiere de Inverness, Scoţia. Cade printre pietre şi ajunge în secolul XVIII.

Ajunsă acum la a opta carte, seria Outlander a fost New York Times Best Seller de 6 ori şi a vândut mai bine de 25 de milioane de exemplare în înteaga lume.  În România, prima carte, Călătoarea, a apărut în 2015, iar continuarea, Talismanul, va fi lansată în curând. Personajele bine construite şi descrierile pline de culoare sunt parte din farmecul seriei, dar utilizarea unor detalii istorice precise, ajută foarte mult povestea. Prin scrierile ei, Diana Gabaldon a devenit un fel de expert în ceea ce priveşte Scoţia secolului al XVIII-lea.

Cum povestea seriei e strâns legată de pietrele neolitice din Scoţia, acest interviu, luat de National Geographic, este un fel de lecţie de istorie în stilul Outlander. National Geographic a avut recent un articol despre pietrele neolitice din Orkney, Scoţia.

NG: Ce a rezonat cel mai mult cu tine când ai vizitat situl neolitic din Orkney?

DG: Legătura dintre cultură şi peisaj. Orkney are un decor care se pretează relaţiei cu oamenii. Cred că această relaţie este intensificată datorită izolării şi a perioadelor lungi în care nu au existat interacţiuni cu alte culturi.

NG: Una din structurile ce au rămas în Orkney sunt menhirele, pietrele aşezate în picioare. Ai folosit un cerc de pietre similar ca un portal în timp pentru personajul tău, Claire Randall. De ce ai ales aceste pietre ca portal?

DG: Iniţial, voiam să scriu ficţiune istorică, dar după a treia zi de scris, am adăugat această englezoaică, doar pentru a vedea ce ar putea face. Am lăsat-o într-o colibă plină de scoţieni şi unul din bărbaţi s-a ridicat şi a spus “Numele meu e Dougal McKenzie, cine eşti tu?”. Fără să mă opresc să mă gândesc, am scris “Numele meu e Claire Elizabeth Beauchamp şi cine naiba eşti tu?”. Atunci mi-am dat seama că nu sună deloc a persoană din secolul al XVIII-lea.

M-am luptat cu ea câteva pagini, dar nu funcţiona – continua să facă remarci moderne. A început să acapereze povestea, aşa că mi-am zis că nu o să lupt cu ea toată cartea, să fie modernă dacă vrea şi îmi voi da seama mai târziu cum a ajuns acolo. Deci, e vina ei că a apărut călătoria în timp în aceste cărţi!

Făceam multă cercetare asupra Scoţiei în acel moment, pentru că nu fusesem niciodată acolo şi tot mă întâlneam cu aceste cercuri de pietre. De fiecare dată când citeam despre ele, erau descrise ca fiind construite cu scop astronomic. De exemplu, unele din ele sunt orientate astfel încât la solstiţiul de iarnă soarele să atingă una din pietre. Dar toate textele speculau că nimeni nu ştie exact funcţia adevărată a acestor cercuri şi am început să mă gândesc că pot găsi eu un rol.

NG: Cum ai făcut plauzibilă călătoria în timp în seria Outlander?

DG: Dacă vrei să scrii poveşti despre călătorii în timp, trebuie să îţi dai seamna cum funcţionează acest principiu în universul pe care îl construieşti.

Sunt linii de forţă geomagnetică ce străbat Pământul şi, de cele mai multe ori, acestea merge in direcţii opuse – înainte şi înapoi. În unele locuri acestea deviază şi se intersectează şi ceea ce se întamplă este că apare un amalgam geomagnetic ce merge în direcţii diferite. Le-am numit vârfuri.

În esenţă, ar fi posibil să existe acest nex de linii intersectate ce crează un mic vârtej temporal. Şi dacă ai o persoană destul de sensibilă la geomagnetism, poate nu doar să detecteze aceste locuri, dar şi să intre în ele şi obţii astfel un fel plauzibil de a călători în timp.

Dacă oamenii preistorici ar fi observat că atunci când oamenii traversează un anume loc, dispar, ar fi creat consternare şi ar fi crezut că locul merită marcat. Acesta ar putea fi motivul pentru care pietrele sunt acolo şi pentru care sunt aşezate în acest fel. “Oamenii tind să dispară în timpul solstiţiului de iarnă, când calcă pe acel loc, deci nu face asta!”

Va trebui să scriu un articol numit Teoria Călătoriei în Timp a lui Gabaldon.

NG: Câtă cercetare ai făcut pentru seria Outlander?

DG: Nu ştiu cum ai putea cuantifica asta. Am făcut practic cercetare non-stop de când am început să scriu. O fac în timp ce scriu şi se valorifică de la sine. Aş spune că sunt într-o stare continuă de studiu de 24 de ani.

Sursa: Outlander Central

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.