Din Yemen până în Anatolia, din Mecca până în Istanbul, legenda ‘interzisă’ a celor trei zeiţe, numite şi fiicele lui Allah, ‘repudiate’, însă, de Profet, aprinde imaginaţia, dar pe ascuns. Prezenţa zeiţelor în cultura Islamului este controversată şi naşte dispute între interpreţii Coranului.

Când s-a inspirat din povestea fiicelor lui Allah, unul dintre cei mai populari scriitori turci, Nedim Gursel, a scotocit prin cutia Pandorei, deschisă de Salman Rushdie. Fanaticii nu i-au apreciat savoarea literară şi i-au catalogat romanul drept blasfemie. Scriitorului i-a fost intentat un proces în 2009, apoi a fost achitat.

Ce au în comun Nedim Gursel şi cele trei muze ale sale? Relaţia tensionată cu mediul cultural ce i-a zămislit. Zeiţele se hrăneau primind ofrandele tinerilor prinşi în mrejele adoraţiei, apoi au fost blamate pentru coruperea sufletelor neprihănite, iar Nedim Gursel se lasă patruns de alinarea cuvintelor din Coran, fiind crescut în spiritul credintei islamice, înainte de a fi ostracizat. Studiul limbii franceze şi Istanbulul i-au arătat cum să-şi transforme talentul în oglinda menită să reflecte mereu altfel credinţele autohtone, prin migăloase interpretări artistice, fără teama de cenzură sau false pudori habotnice. Fiicele lui Allah au fost când venerate, când alungate din grădina Paradisului, iar Nedim Gursel a fost elogiat în Turcia, apoi împins către exilul din Oraşul Luminilor, devenit noua Mecca pentru intelectualii surghiuniţi printre ai lor.

Romanul Fiicele lui Allah este atipic. Ai crede că te strecori printre amintirile depănate de fiecare zeiţă, păstrând nostalgia femeii adorate şi căzute în dizgraţie. Lectura se adânceşte şi descoperi un observator infiltrat din istoria modernă. El i se adresează unui protagonist anonim, la persoana a II-a, descifrându-i mesajele unei existenţe plămădite chiar din legendele şi întâmplările păstrate în muzeul memoriei colective din Anatolia. Cititorului i se oferă iluzia unui poem recitat de mai multe voci. Realitatea se deşiră în iţele încâlcite ale unor moşteniri vechi şi tulburătoare. Arabia şi Turcia modernă, sacrul şi tabuurile  închise-n cufarul plin de obiceiuri pre-islamice, ademenitoare, ţes un covor ispititor chiar şi pentru cumpătaţi.

Profeţii şi zeiţele sunt umanizate prin îndrăzneala unei scriituri seducătoare. Credinciosul este pios în faţa imamului, dar încântat şi de răstălmăcirea unor adevaruri sacre, pusă pe seama unui povestitor ambulant. Nedim Gursel prezintă o lume ţinută sub tăcere. Lucrurile sfinte capătă nuanţele unor slăbiciuni încântătoare, amintindu-ţi de versurile pline de voluptăţi scrise de poeţii persani şi arabi, însoţiţi chiar şi de complicitatea unor drept-credinciosi temători. Ai impresia că asişti la un spectacol plin de miraje. Decorurile sunt schimbate rapid, paravanele sunt purtate de colo-colo pentru a masca şi dezvălui personaje noi, dar niciodata acoperind goliciunea cuvântului. Fantasticul şi realitatea unei istorii contemporane se contopesc, la un moment dat, într-o mărturie suprarealistă, ferită de pericolul interpretărilor fixe.

Nedim Gursel ne arată, prin Fiicele lui Allah, cum blasfemia sfidătoare a fost inventată pentru a fi transformată într-un act artistic plin de vervă şi tâlc. Scriitorul turc reuşeşte, astfel, să însufleţească o lume uitată, dar plină de culoare, o lume ascunsă multa vreme sub vălul întunecat al fanatismului.