Floarea de loldilal, a doua apariţie semnificativă a unui român în colecţia Nautilus de la Nemira după ani şi ani, este o culegere de autor care pune în 360 de pagini cam tot ce a scris şi a vrut să păstreze Ana-Veronica Mircea după 1990 încoace.
Urzeala Tronurilor a câștigat premiul internațional pentru cel mai bun serial dramă oferit în timpul Festivalului de televiziune din Monte Carlo din acest an. Acest premiu a fost cel al presei, oferit de jurnaliști acreditați.
Actrița Amandla Stenberg, Rue în filmul Jocurile Foamei, a acordat recent un interviu în care vorbește și despre rolul pe care l-a jucat în filmul inspirat de cărțile scrise de Suzanne Collins.
De curând au început filmările pentru cea de-a treia ecranizare a romanului Carrie scris de Stephen King. Filmul, regizat de Kimberly Peirce, va avea premiera în cinematografe în primăvara anului viitor.
Mai jos sunt primele două poze date publicității de pe platourile de filmare. În prima este personajul Carrie, iar în a doua colega ei, Sue Snell.
De la premii școlare la scrierea romanelor proprii, Barnes explică atracția sa de o viață către cărți și cum, în ciuda operelor electronice și a internetului, el crede că vor supraviețui librăriile și cărțile de hârtie.
Stéphane Hessel şi Dalai Lama s-au întâlnit anul trecut în Praga. Ce a rezultat din discuţia unui gânditor carismatic cu un câştigător al premiului Nobel pentru Pace?
Nemira îți oferă cărțile din colecția Bonton cu o reducere de 35% pentru cumpărături făcute în acest weekend. Fie că vrei să citești despre regulile pe care o lady sau un gentleman trebuie să le cunoască, despre stilul vestimentar sau despre diete sănătoase, vei găsi cărți pe gustul tău în această colecție. Poți să te pregătești pentru vacanță înarmat cu cărțile Bonton.
Ne apropiem cu pași repezi de lansarea celei de-a doua ecranizări Total Recall. Cu câteva zile în urmă, producătorii au făcut public un nou trailer pentru acest film.
Are 86 de ani şi de aproape jumătate de secol locuieşte într-un palazzo dintr-un cartier select al Romei. Se trezeşte la ora 6 dimineaţa, se duce în micul birou plin cu reproduceri după Picasso şi se aşază în faţa unui laptop, lângă un pachet de ţigări tari. Îl cheamă Andrea Camilleri, este scriitor şi astfel îşi începe o zi obişnuită de lucru. În ultimele două decenii, romanele lui s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare, autorul devenind mândria Siciliei …
Aţi cumpărat de minim 200 lei de pe Nemira.ro, iar noi v-am înscris automat în concursul "Cumpără şi câştigă". Acum a venit momentul să aflăm identitatea fericitului câştigător.
Actrița Jena Malone a primit un rol în cel de-al doilea film Jocurile Foamei. Ea va interpreta rolul Johannei Mason, o fostă câștigătoare a jocurilor în Districul 7.
În curând va apărea la editura Nemira cartea Prințesa și profetul, scrisă de aturoul Shafique Keshavjee. Aceasta este continuarea cărții Regele, înțeleptul și bufonul.
Mai jos puteți vedea câteva poze cu costumul acestuia, creat de Creatures Inc Ltd. Aceeași companie a creat și răni false pentru Urzeala tronurilor, dar și sâni artificiali cu ajutorul siliconului, precum și burta de gravidă a Melisandrei.
În curând va apărea la editura Nemira romanul Salvarea templierului, scris de Raymond Khoury. Acesta este continuarea cărții Ultimul templier scrise de același autor, bestseller New York Times timp de aproape doi ani.
Editura Nemira utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie, actualizată conform Regulamentului european de protecţia datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.