Editura Nemira şi Jurnalul SF au fost în anii ’90 ai secolului trecut principalii vectori prin care ficţiunea speculativă din România era dusă mai departe sub permanenta provocare a sincronizării cu SF-ul mondial. Dacă o revistă „moare, dar nu se predă“, iar Jurnalul SF a avut şi acest principiu, o editură de prima linie are o responsabilitate mai mare şi supravieţuirea ei ţine de şi cu această responsabilitate, iar Nemira este exemplul cel mai bun.

Ajunsă în prima linie a editurilor româneşti în principal prin colecţia Nautilus dedicată publicării capodoperelor SF-ului mondial, Nemira şi-a dovedit fidelitatea pentru cititorul român oferind şansele publicării în volum unui şir de autori români de science şi speculative fiction. Însă cu trecerea în noul mileniu şi cu schimbările de paradigmă literară intervenite atunci, simbioza dintre autorii români şi Nemira a fost întreruptă, în aşteptarea unor noi semne ale timpului, care să o revitalizeze.

Ana-Veronica Mircea, prin volumul său de debut, Floarea de loldilal, pare să fie un astfel de semn. Fiind una dintre puţinele femei aventurate în ficţiunea speculativă în paginile Jurnalului SF deodată cu nebunia cyberpunk, Ana-Veronica Mircea a fost o prezenţă cu o voce proprie din ce în ce mai uşor de recunoscut de către cititorul român, tocmai pentru că nu prea a scris cyberpunk. Totuşi, temele ei predilecte, relaţia dintre sexe şi relaţia dintre individ şi mecanismul social, filtrate printr-un feminism fără agresivitate, nou în contextul anilor ‘90 în literele româneşti, i-au dat Anei-Veronica Mircea intrare liberă printre cei mai la modă şi cei mai premiaţi autori români de SF ai deceniului.

Floarea de loldilal, a doua apariţie semnificativă a unui român în colecţia Nautilus de la Nemira după ani şi ani, este o culegere de autor care pune în 360 de pagini cam tot ce a scris şi a vrut să păstreze Ana-Veronica Mircea după 1990 încoace. În prefaţa entuziastă – cum altfel, de la un coleg de generaţie de scriitori şi de trudă într-ale traiului de traducător? – Liviu Radu îi face „debutantei“ un portret în tonuri calde şi îndrumă cititorul din 2012 prin labirintul încercărilor literare ale anilor ’90. Nostalgia lui Liviu Radu, autor a 18 volume publicate, traducător a peste 50, prilejuită de (re)venirea Anei-Veronica Mircea poate fi o cheie de lectură pentru Floare de loldilal.

Citește întregul articol scris de Călin Badea Gheracostea pe Observatorul cultural.