Andrei Călăraş s-a născut pe 24 august în anul 1968, la Bucureşti. Este absolvent de Medicină şi s-a îndreptat către scris destul de târziu. S-a dedicat încă de la început numai prozei, iar primul roman publicat a fost Ziua a 7-a (Ed. Abeona Press, 2010), un roman de aventuri complex pentru care a fost comparat atât cu Wilbur Smith şi Dan Brown, cât şi cu Umberto Eco.
Andrei Călăraş
Cea mai recentă ediţie a Clubului de Lectură Nemira a fost una cu adevărat specială. Cartea propusă dezbaterii a fost Richter 8.9 de Andrei Călăraş, iar participanţii s-au putut bucura de prezenţa autorului, ceea ce a oferit prilejul unor discuţii aprofundate nu doar despre carte, ci şi despre ce înseamnă să fii autor de suspans. Cei 25 de participanţi s-au arătat cuceriţi de roman încă de la primele pagini, în care Alexandru Don, artist damnat şi deprimat, hotărăşte să se …
Scriitorul Andrei Călăraş va participa la ediţia lunii noiembrie a proiectului Schimb de Cărţi, organizat de bookblog.ro. Duminică, 17 noiembrie, de la ora 15.00, în ceainăria La un ceai (strada Luigi Cazzavillan nr. 25, hartă) cititorii sunt aşteptaţi la o discuţie relaxată despre scrierea unei cărţi, publicarea acesteia şi tot ce se întâmplă după momentul lansării.
Luni, 25 noiembrie, la ora 19.00, în mansarda Librăriei Cărtureşti Verona va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Nemira. Pentru prima dată, cartea ce va sta la baza discuţiilor este cea a unui scriitor român, Andrei Călăraş, cu volumul Richter 8.9.
În perioada 25-27 octombrie, Editura Nemira îşi invită cititorii la prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest Iaşi. Vineri, 25 octombrie, la ora 15.00, în Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea „Al.I.Cuza Iaşi”, va avea loc evenimentul de lansare a cărţii „Jung. Îndrăgostit de suflet” de Lavinia Bârlogeanu, fiind urmat la ora 15.30 de lansarea cărţii „Richter 8.9” de Andrei Călăraş.
În perioada 23-27 octombrie, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Iaşi, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT.
Anul acesta, prima zi de toamnă a fost pe 18 septembrie. Poate pentru că vântul a fost puțin mai înțepător, iar răcelile deja și-au făcut apariția. Anul acesta, prima zi de școală a fost pe 18 septembrie. Poate pentru că ne-am reîntâlnit și revăzut cu prietenii Editurii Nemira după o vară liniștită în care ni s-a făcut dor de discuții și întrebări și râsete. Miercuri, 18 septembrie, pe la 15:45 am ocupat sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane București. Motivul …
Miercuri, 18 septembrie, la ora 15.30, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti va avea loc prezentarea cărţii Richter 8.9 de Andrei Călăraş, urmată de o sesiune de autografe. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Festivalului Bibliotecii Metropolitane Bucureşti , BiblioCity, organizat cu ocazia Zilei Bucureştilor (20 septembrie).
Astăzi îl sărbătorim pe scriitorul Andrei Călăraş. Pe scriitorul Andrei Călăraş îl puteţi cunoaşte mai bine, în măsura în care o carte îşi dă de gol autorul, prin intermediul volumului Richter 8.9 lansat la Editura Nemira anul acesta. Richter 8.9 este cel de-al doilea volum al autorului, debutul său fiind marcat în anul 2010, odată cu apariţia romanului de aventuri Ziua a 7-a.
Mister, neprevăzut, verdicte, urmăriri, comploturi. Avem din fiecare în cantităţi nelimitate în titlurile colecţiei Suspans. Literatură poliţistă, atât contemporană, cât şi clasică, thriller, romane noir şi horror, romane de aventuri, pe scurt, colecţia Suspans de la Editura Nemira care te ţine cu sufletul la gură! Nemira îţi oferă în această săptămână o reducere de 40 % pentru titlurile colecţiei Suspans, un brand românesc de referinţă al beletristicii ce oferă publicului maestrii desavarsiti ai actiunii, misterului, societatilor secrete si ai aventurii: …
Dacă v-aţi făcut planuri de plecare pentru weekenul acesta, vă recomandăm să poposiţi şi în lumile create de autorii români prezenţi la Editura Nemira. Rodica Ojog-Braşoveanu, Andrei Călăraş, George Banu, Marian Truţă, Lavinia Bârlogeanu sau Iulian Tănase vă vor ghida în această excursie. Editura Nemira vă oferă o reducere de 45% pentru titlurile autorilor români. Vă invităm să-i descoperiţi pe toţi cei care vă pot acompania în călătoria literară. Promoţia este valabilă până la data de 5 august, nu …
Suspans într-o carte a cărei acțiune se petrece la Paris, București, Viena, Cairo. Este o elegantă pendulare între trăirile interioare ale unui artist pe cale să se rateze și fuga după o mașinărie misterioasă despre care se spune că este cea mai puternică armă de luptă din lume. Cele peste 400 de pagini curg ușor, mai ales că autorul nu uită să relanseze acțiunea la sfîrșitul și la începutul fiecărui capitol, tehnică ce mi-a adus aminte puțin de seria Jocurile …
Cu această superbă descriere a unei stări de mahmureală, Andrei Călăraș deschide romanul Richter 8.9. Doar citind aceste rânduri, care acoperă prima pagină, m-am simțit atât de captat, încât am avut realmente senzația că nu voi lăsa romanul din mână până nu-l voi termina de citit. Întreg primul capitol continuă în același stil.
Romanul suspans „Richter 8.9“ de Andrei Călăraş, o carte în care descifrarea unei enigme îşi poartă cititorii într-un labirint ameţitor din care nu lipsesc pistele false şi misiunile secrete este a doua carte a tânărului scriitor Andrei Călăraş.