Editura Nemira lansează un noul volum în colecția Babel, Busola de Mathias Enard, autorul cărții Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, apărută în aceeași colecție în septembrie 2017.   Premiul GONCOURT La Viena se înnoptează, iar Franz Ritter, muzicolog sedus de Orient, în zadar încearcă să adoarmă. Între veghe și vis, între nostalgie și febră, prind contur amintiri fără număr, de la Istanbul, Alep, Damasc, Palmira, Teheran, precum și umbra unei iubiri imposibile. Carte nocturnă, care te învăluie cu ritmurile ei …
Un nou volum în colecția Babel – „Fetele de la țară”, de Edna O’Brien, autoarea volumului „Scăunele roșii”, publicat la editura Nemira în aprilie 2018. Kate, o visătoare, și Baba, o supraviețuitoare, își părăsesc sătucul natal din Irlanda în anii de după Al Doilea Război Mondial și pleacă la Dublin, în căutarea iubirii. Orașul cu lumini strălucitoare le oferă însă „legături primejdioase“, falsitate, incomunicare și compromis. Interzisă în Irlanda imediat după apariție pentru felul în care abordează subiecte-tabu legate de …
Stephen King revine la editura Nemira, în colecția Suspans, cu romanul Ce-am găsit al meu să fie, continuarea seriei Bill Hodges, începută anul trecut cu Mr. Mercedes. Un criminal în serie l-a scos din apatie și depresie pe polițistul Bill Hodges în Mr. Mercedes, iar acesta se întoarce la datorie odată cu un nou mister de elucidat: John Rothstein, scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold și care este preferatul lui Morris Bellamy, e ucis de fanul său înfocat. Sfârșitul …
Renegatul, a doua carte a seriei lui Robyn Young, continuă povestea lui Robert de Bruce începută în Rebeliunea. Intrigi, lupte pentru putere, libertate şi independenţă şi bătălii glorioase şi sângeroase vă aşteaptă în acest nou volum. După ce a cucerit tronul Angliei, Regele Edward se îndreaptă spre Scoția, hotărât să o cucerească. Un singur om îi stă în cale. Robert Bruce e hotărât să ajungă el însuși pe tronul Scoției. Dar și alții râvnesc la coroană și se coalizează împotriva …
Este una dintre cele mai interesante tinere autoare din Statele Unite ale Americii, iar hitul ei literar, Mila 2.0, a fost un succes. Debra Driza, căci despre ea este vorba, a conceput în acest volum un univers care le va aduce aminte cititorilor de Pittacus Lore şi al său Eu sunt numărul patru, un personaj cu accentele Fetei modificate a lui Paolo Bacigalupi, dar şi o acţiune plină de adrenalină ce trimite chiar la James Bond. Cât despre premisă, iată …
Unul dintre evenimentele editoriale ale anului 2015 a fost, fără îndoială, apariţia romanului Hoţul cuantic semnat Hannu Rajaniemi, primul volum al fascinantei serii Jean le Flambeur. Ei bine, tuturor acelora care ne-au întrebat pe când continuarea acesteia, le răspundem simplu: foarte, foarte curând! Volumul al doilea al seriei, Prinţul fractal, este în lucru şi urmează să fie publicat în curând! Până atunci, însă, vă lăsăm în compania unui fragment în avanpremieră:
Este una dintre cele mai iubite serii science-fiction, precum şi unul dintre cele mai bine vândute titluri pulbicate la editura Nemira. Şi pentru că aşteptarea fanilor a crescut foarte mult de la Golul visător, culminând apoi cu Golul temporal, iată că debutul anului 2016 le aduce o veste foarte bună: iminenta publicare a Golului evolutiv, cea de-a treia şi ultima carte a seriei semnate de celebrul Peter F. Hamilton, din care aveţi acum ocazia să citiţi un fragment în avanpremieră:
Dragi prieteni, data publicării în limba română a unuia dintre cele mai aşteptate titluri fantasy – Călătoarea, bestseller-ul semnat Diana Gabaldon ce stă de asemenea la baza unui serial de mare succes – se apropie vertiginos. Şi pentru că ştim că mulţi dintre voi nu mai au răbdare până la acest eveniment, vă prezentăm aici un scurt fragment din primul volum al acestei serii fabuloase: