De la autorul bestsellerelor internaționale „Un gentleman la Moscova” și „Regulile jocului” – Amor Towles revine în colecția Babel cu noul său roman „Autostrada Lincoln”. În iunie 1954, Emmett Watson, un adolescent de 18 ani, a cărui condamnare de cincisprezece luni de muncă silnică pentru omor din imprudență tocmai a luat sfârșit, pornește într-o călătorie cu mașina. Cel care i-a fost temnicer îl conduce în Nebraska, unde, din păcate, pe Emmett nu-l mai așteaptă decât frățiorul lui de opt ani, …
placerea lecturii
Descoperă ce fel de cititor ești! Sărbătorim împreună Ziua Internațională a Cărții pe 23 aprilie, ocazie numai bună să ne uităm mai atent la obiceiurile noastre de lectură ca să alegem cât mai potrivit our next read sau cum să prioritizăm din raftul de TBR. Dacă te regăsești în cel puțin trei dintre caracteristicile tipologiilor de mai jos, atunci ți-ai găsit „patternul”. Sigur că unii dintre voi veți fi ceea ce s-ar numi multiple reader personality și poate bifați mai …
De Ziua Cărții, pe 23 aprilie, sărbătorim 5 ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană, coordonată de Eli Bădică. Au fost 5 ani plini de povești autentice, care deschid drumuri și în care te poți descoperi în fiecare zi! În 5 ani:
Poeta Moni Stănilă a fost premiată pentru volumul Ofsaid, publicat de editura Nemira în colecția Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean. Radio România Cultural i-a oferit premiul pentru Poezie, în cadrul galei care a recompensat cele mai importante proiecte și produse culturale româneşti din anul 2022. Din juriul galei au făcut parte: Bogdan Ghiu – publicist, Luminiţa Corneanu – critic literar, Răducu Croitoru – manager Radio România Cultural, Adina Georgiana Dragomir – redactor şef Radio România Cultural, Cristian Marica-Rădoi – redactor şef Radio România Cultural. Ofsaid De mult n‑am mai citit …
Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare al volumului de debut Pe cine iubești mai mult?, scris de Mihaela Buruiană, o colecție de proză scurtă, o carte a granițelor emoționale și mentale, publicată în colecția n’autor. Evenimentul va avea loc joi, 30 martie, ora 19:00 la Humanitas Lipscani, alături de autoare și de invitata noastră specială, Alina Purcaru – scriitoare și critic literar. Discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor. Despre carte: O geografie interioară a …
Ai uitat să râzi, de Bogdan Munteanu revine în colecția n’autor într-o ediție nouă, revizuită și cu 5 povestiri noi, plus o fază. Copii care descoperă cum „merge“ lumea, adolescenți care experimentează primele pulsiuni sexuale, tineri ori maturi surprinși în momente-cheie ale vieților lor și vârstnici care te primesc în intimitate. Stranietăți, farse, despărțiri, deziluzii, cumpene, stereotipii, neputințe, pseudo-reușite, rutine, tristeți, regrete, bravuri, violențe și mici aventuri. Povești care se leagă, care pun punctul pe i, care te țin constant …
În colecția n’autor urmează să apară Pe cine iubești mai mult?, de Mihaela Buruiană, o carte ce reprezintă o geografie interioară a alegerilor. La intersecția dintre generații și perspective, dintre anii ’90 și prezentul actual, dintre primejdie și adăpost, blocuri și ulițe, frici și îndrăzneli, săli de clasă și terase, singurătate și comunitate, masculinitate și feminitate, Prinselea și agenda încărcată a unei zile, blândețe și cruzime, virtual și real, lumea așezată între coperte de Mihaela Buruiană se trăiește pur și …
În colecția Damen Tango a apărut o nouă carte de la autoarea bestsellerelor internaționale Secretele Parisului și Secretul fotografei franceze – Casa de pe Riviera, de Natasha Lester este o ficțiune istorică despre un spion din Paris, un cod secret și un plan îndrăzneț. 1939: Naziștii cred că Éliane nu înțelege limba germană, nefăcând altceva decât să catalogheze operele de artă din Luvru și neavând habar că mai-marii Reichului au organizat o adevărată campanie de jefuire a capodoperelor adăpostite acolo. …
În colecția Babel apare „Corabia îngropată”, de John Preston. Este un roman cuceritor despre povestea fascinantă, inspirată din realitate, a unei comori anglo-saxone descoperite pe un domeniu englezesc, în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial. În vara fierbinte a anului 1939, Marea Britanie se pregătește de război. Însă, la o fermă din Suffolk, viața liniștită a doamnei Pretty și a fiului său este tulburată de vestea că pe pământul lor ar fi îngropată o comoară. Ciudata movilă din spatele casei …
Cum ar fi dacă în fiecare dimineață de Anul Nou te-ai trezi în același corp, dar în altă perioadă și la altă vârstă? Cum ți-ai trăi viața? Viața Oonei Lockhart se schimbă atunci când descoperă că, anual, în noaptea de Revelion, va călători, aleatoriu, în timp. Cine va fi, oare, anul următor? O mare filantroapă? O călătoare prin toate colțurile lumii? Soția unui bărbat cu care nu a făcut cunoștință încă? În situații si medii diferite, de vârste diferite, dar …
Editurile Nemira și Nemi și-au pregătit standurile și au așteptat cititorii la Târgul de carte Gaudeamus cu cele mai noi și dorite apariții editoriale, pachete-cadou de Crăciun, recomandări de momente #decitit și multe alte surprize. Fiecare vizitator și-a găsit momentul său ideal de citit printre recomandările de lecturi potrivite pentru aventură, magie, escapism sau introspecție. În topul preferințelor cititorilor noștri s-au numărat cărțile de ficțiune străină, titlurile din imprintul Armada de science fiction, fantasy și thriller, dar și volumele de …
Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, în perioada 7 – 11 decembrie, la Romexpo, pavilionul B2. La standul editurii Nemira vă așteaptă noutăți editoriale proaspăt ieșite din tipar, seriile cele mai populare și autorii cei mai îndrăgiți, alături de surprize legate de momentele voastre #decitit și #plăcerealecturii. V-am pregătit titluri ideale pentru cadourile de Crăciun, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. De asemenea, la standul nostru vă veți întâlni cu romane premiate …
Poeta Svetlana Cârstean și actrița Katia Pascariu se vor întâlni cu publicul din Timișoara pentru o lectură comună din volumul Sînt alta, publicat la editura Nemira în colecția Vorpal. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 19.00 la Librăria independentă La Două Bufnițe. Evenimentul face parte din programul Rezidența Literară La Două Bufnițe, ediția a 3-a, noiembrie 2022. Sînt alta este primul audiobook de poezie lansat de editura Nemira pe platforma Audiotribe, în lectura actriței Katia Pascariu …
În colecția Damen Tango a apărut Lecții de chimie, de Bonnie Garmus. Este o poveste curajoasă, o carte feministă și este potrivită pentru toți cititorii care vor să-și găsească vocea. Chimista Elizabeth Zott nu este o femeie obișnuită. La începutul anilor ʼ60, se angajează la Institutul de Cercetare Hastings, unde observă că atitudinea față de femei a colegilor săi nu e deloc obiectivă. Singurul care pare să o înțeleagă este genialul și singuraticul Calvin Evans, savantul cu multiple nominalizări la …
În colecția Damen Tango a apărut „Scrisoarea de Crăciun”, de Emily Stone. Este o carte despre o dragoste tulburătoare, o pledoarie pentru viață și iubire. Totul a început cu o scrisoare. Și s-a sfârșit cu o poveste de dragoste. În fiecare decembrie, Josie le trimite o scrisoare părinților săi pe care i-a pierdut cu mult timp în urmă, într-o noapte de Crăciun. Întodeauna le scrie aceleași cuvinte: „Mi-e dor de voi mereu.“ Numai că, anul acesta, călătoria către cutia poștală …
Plăcerea lecturii de 31 ani – povestea pasiunii pentru carte – vezi timeline-ul aici. În 1991, când societatea de-abia se trezea la viața în libertate de după Revoluție, Valentin Nicolau a avut curajul să intre pe piața editorială din România cu o editură privată: Nemira, numită după un munte din Carpații Orientali. Prima carte publicată a fost clasicul Monte Cassino, de Sven Hassel, și s-a vândut în sute de mii de exemplare, mai multe decât putea visa. Urcarea muntelului metaforic …
