Kim Stanley Robinson este un scriitor american de science fiction, cunoscut mai ales pentru Trilogia Marte, un hard science fiction pentru care a primit două Premii Hugo, două Premii Locus şi un Premiu Nebula. La Editura Nemira au mai apărut romanele Șaman și 2312 (volum câștigător al premiului Nebula în 2012).

În operele sale, protagoniștii sunt adesea oameni de știință care schimbă lumea, iar problemele abordate sunt de natură politică, socială și culturală. Kim Stanley Robison este considerat un pionier al discuțiilor despre ecologie și schimbările de mediu.

Încă de la începutul interviului, autorul ne-a mărturisit că ar vrea să viziteze România. Din păcate, până nu finalizează romanele la care lucrează în prezent, nu poate aloca foarte mult timp călătoriilor. Antarctica este excepția și „motivul” pentru care abia în noiembrie 2017 a putut să participe la Serile Nautilus, el fiind printre primii autori cu care ne-am dorit să vorbim via Skype.

În timpul studiilor, ai lucrat ca librar. Scriai în acel moment? Experiența te-a ajutat să îi privești altfel pe scriitori și cititori?

Am început să scriu înainte să lucrez ca librar, când îmi finalizam disertația. De asemenea, am și predat puțin în acea perioadă. Ca librar, mi-a plăcut că am avut oportunitatea să intru în contact cu foarte mulți cititori, să le descopăr și să le intuiesc preferințele. Era foarte distractiv când mă rugau să le fac recomandări. Simțeam că le ofer comori despre a căror existență nu știau.

Îmi plăcea să aranjez romanele în ordine alfabetică, iar operele autorilor în ordine cronologică. Eram foarte meticulos, cel puțin în secțiunea dedicată literaturii. A fost frumos.

Să ne imaginăm că acum ești din nou librar și că lucrezi într-o librărie pe care o cunoști foarte bine. Ce i-ai recomanda unui cititor care îți cere o carte inovativă?

I-aș recomanda pe Elena Ferrante, care a scris My brilliant friend, și pe Patrick O’Brian, autor de romane istorice. De ce? Pentru că îi admir și pentru că le iubesc operele. Sunt sigur că și cititorul va învăța, în timp, să le iubească. Poate chiar mai mult ca mine.

Romanele lui Philip K. Dick au reprezentat subiectul tezei tale de doctorat. Stilurile voastre sunt foarte diferite: ca autor, cum te-a influențat literatura lui Dick? De care dintre ideile lui te simți cel mai apropiat, chiar și acum?

Philip K. Dick este remarcabil. El este un autor religios, filosofic. Eu mă consider un autor realist. Chiar dacă stilurile noastre sunt foarte diferite, el m-a învățat cum să-mi structurez ideile și povestea. Întotdeauna a folosit o metodă prin care în fiecare capitol treceai la alt personaj și te aflai doar în mintea personajului respectiv. Abordarea îți oferă un punct de vedere mai amplu pentru întreaga poveste. De asemenea, este o metodă foarte puternică și utilă pentru construirea personajelor.

Mi-a plăcut și viziunea politică a lui Dick, anti-capitalismul prezent în romanele sale. Mă regăsesc în gândirea lui.

Care au fost cărțile sau autorii care te-au îndrumat și încurajat să scrii future realism și să nu abordezi alt tip de SF?

Ținând cont că eu îmi notez și respect ideile, nu este neapărat o alegere sau o îndrumare. Este instinct. Vreau să scriu despre ideile mele, nu am inspirație pentru un roman care s-ar putea încadra în categoria de space opera. Nu știu ce s-ar putea întâmpla acolo, nu am informațiile necesare pentru a crea o poveste interesantă.

Îl citesc pe Iain M. Banks, care îmi este și prieten. Îmi plac romanele sale, dar ideile mele nu merg în aceeași direcție. Mă interesează istoria, noțiunea de „utopie”. Crescut de tânăr în California, realitatea avea o atmosferă de SF: poate acesta este motivul pentru care scriu future realism.

Când scrii, începi cu personajele sau cu ideile?

Pornesc de la o idee de bază și mă gândesc la urmări, fac supoziții. După ce strâng aceste informații, „caut” personajele care reprezintă „atitudinile” în raport cu problema principală, cu intriga acțiunii. Ele sunt „chemate” de situațiile create și conduc povestea, în funcție de rolul ce le este oferit.

De cele mai multe ori, romanele tale au drept premisă noi începuturi, societăți care se reinventează. Alegerea ta este legată de poveste și personaje sau există un punct de vedere moral și filosofic pe care vrei să îl evidențiezi?

În „tradiția utopică”, începi cu o societate care are parte de un nou început. Cred că este o slăbiciune, că este important să legi societatea utopică de prezent. Am devenit din ce în ce mai interesat de ideea de a scrie din acest moment, din acest timp, până la un viitor apropiat, viitorul care prinde contur în romanele mele, fără să fac pauze. De ce? Pentru a vedea ce putem face, ca societate, dar și individual, ca persoane.

Crezi că SF-ul poate să crească gradul de conștientizare al societății, cu privire la diverse probleme, la un nivel mai ridicat ca operele de non-ficțiune?

Da. Cred că și non-ficțiunea are un rol important de jucat, dar întotdeauna o să fie vorba despre un singur lucru, ca secțiunea de opinii dintr-un ziar. O să fie fapte, statistici sau părerea unei persoane. Un roman adaugă rutina și atmosfera vieții de zi cu zi, mai mule voci, diferite abordări și opinii. Un roman, chiar dacă este scris tot de o singură persoană, poate să ne ofere viziuni opuse, pornind de la același subiect sau de la aceeași temă. Într-un roman SF, există teleportare și telepatie. Chiar dacă experiența este fictivă, fiindcă nu călătorești în timp și nu poți citi gândurile altor persoane, diversitatea și complexitatea unei astfel de lecturi te poate ajuta și îndruma mai mult ca o operă de non-ficțiune.

Prin literatură, descopăr semnificația lumii.