Editura Nemira publică în 2018, în noul format Nautilus, trilogia Turbion – care se află în continuare în topurile criticilor și cititorilor de science fiction din toată lumea – o serie care duce la extrem speculațiile științifice, o combinație electrizantă între spectacolul cosmic al stingerii stelelor și spectacolul oamenilor în pragul apocalipsei. Turbion, primul volum al trilogiei, urmează să apară la finalul lunii ianuarie. Următoarele romane, Axa și Vortex, apar în februarie și în martie. Turbion a câștigat Premiul Hugo pentru cel …
Cathy O Neil, fostă jurnalistă la Wall Street Journal, avertizează că modelele matematice care ne organizează viețile (școlile la care mergem, împrumuturile la bancă, asigurările) sunt opace, nereglementate și incontestabile, chiar dacă greșesc. Și, ce e mai rău, ele hrănesc discriminarea, într-un „cocktail toxic pentru democrație”. Volumul Arme matematice de distrugere a apărut în colecția Anticipația de popularizare a științei. Bestseller New York Times, cartea a fost nominalizată și la National Book Award în 2016.   AMD-urile (Armele matematice de distrugere), …
Serile Nautilus dedicate scriitorilor de SF&F continuă în 2018! Invitatul lunii ianuarie este Peter V. Brett, unul diintre cei mai apreciați autori de fantasy din lume, cunoscut pentru seria epic fantasy de mare succes Demon, primul roman fiind în curs de ecranizare. Luni, 29 ianuarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Peter V. Brett va purta un dialog cu Ana Nicolau prin skype. Prin seria Demon, scriitorul ne propune o premisă înfricoșătoare: omenirea a ajuns prizoniera …
Pe 12 ianuarie a avut loc premiera internațională a mult așteptatului serial-antologie Electric Dreams, bazat pe operele celebrului scriitor Philip K. Dick. Isa Dick Hackett, fiica scriitorului, este producător executiv; Electric Dreams reprezintă al doilea proiect al Isei de adaptare a prozelor lui pentru publicul larg, după The Man in the High Castle. Vă amintim cele mai cunoscute ecranizări ale operelor lui Philip K, Dick: Blade Runner (1982, bazat pe Visează androizii oi electrice?), Total Recall (1990, bazat pe povestirea …
Până pe 31 ianuarie, super-cititorii Nemira se bucură de o promoție specială pe nemira.ro! Folosește codul voucher sale45 și călătorește până în mijlocul deșertului alături de Arlen, înfruntând demoni de foc, aer și pământ, străbate împreună cu Yarvi Marea Sfărâmată și ajută-l să se răzbune pe cei care l-au trădat, și reîntâlnește-te cu unul dintre eroii tăi preferați, FitzChivalry Farseer! Mai jos, câteva recomandări din partea noastră:   Jumătate de rege (Marea sfărâmată #1) O aventură pe mare în spiritul …
15 septembrie 1946. New York. În urma eliberării unui virus care poate să rescrie ADN-ul uman, 90% dintre cei afectați sunt uciși. Supraviețuitorii suferă mutații și capătă puteri supranaturale. Unii devin eroi și își folosesc noile haruri pentru a restabili ordinea într-un univers în care haosul și teama se află la conducere, iar alții sfârșesc în ghetouri, unde sunt vânați și persecutați. În seria Wild Cards, ai trei posibilități: poți să fii un joker, un doiar sau un as. Depinde …
La prima întâlnire a clubului de lectură Nemira din 2018 vom vorbi despre Omnium, de Florin Stanciu. Veniți să-l cunoașteți pe autor, să îi puneți întrebări și să luați autografe (dacă încă nu ați avut ocazia). Vă așteptăm luni, 22 ianuarie, de la ora 19.00, în mansarda librăriei Cărturești Verona! În trecut, Pământul a fost distrus de un obiect necunoscut numit Spinul lui Dumnezeu. În prezent, pe Staţia de Explorare a Portalului 2, Axxe Kaer e solicitat de PHIL, entitate …
Editura Nemira lansează marți, 16 ianuarie, de la ora 19.00, cartea Arme matematice de distrugere, de Cathy O’Neil – Bestseller New York Times și nominalizată la National Book Award – apărută în colecția Anticipația de popularizare a științei.  Evenimentul are loc la Seneca AntiCafe (strada Arhitect Ion Mincu, nr.1). Vorbesc despre big data, algoritmi și alte teme din carte: Cristina Bazavan, jurnalist cultural, Alexandru Negrea, specialist marketing și comunicare în Social Media și Bogdan Manolea, din partea Asociației pentru Tehnologie …
Crime. Dispariții. Răpiri. Fantome. Mistere. Ne plac provocările și întorsăturile de situație, puzzle-urile și enigmele, poveștile în care genurile literare se întrepătrund până în punctul în care ai uitat dacă te bucuri de compania unui thriller sau dacă ai păşit pe tărâmuri supranaturale, unde legile îţi sunt necunoscute, iar adversarii au puteri nebănuite. În această lună, cititorii devin detectivi, investigatori şi aventurieri. Indiferent de „cazul” pe care îl alegi, nu trebuie să te temi… cineva o să fie alături de …
Colecția Nautilus science fiction & fantasy Central Station, de Lavie Tidhar, tânăr scriitor israelian, distins cu numeroase premii internaționale (cea mai bună carte SF&F la The Guardian în 2016, câștigător al John W. Campbell Memorial Award, pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award 2016, nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke 2017). Adrian Tchaikovsky cu romanul Copiii timpului, câștigător al premiului Arthur C. Clarke: Ultimii supraviețuitori ai Pământului au scăpat cu greu de pe lumea lor muribundă …
Cu ocazia noului an este momentul să faceți loc în raftul de SF&F căci v-am pregătit multe surprize în colecțiile Nautilus și Young Adult! Ce vă așteaptă în prima jumătate a anului 2018: Cum afectează călătoriile spațiale oamenii obișnuiți de pe Pământ? Răspunsurile le vom afla în Central Station, romanul tânărului scriitor israelian Lavie Tidhar. Distins cu numeroase premii internaționale (cea mai bună carte SF&F la The Guardian în 2016, câștigător al John W. Campbell Memorial Award, pe lista scurtă …
După un an nelipsit de pericole şi de provocări, după războaie, trădări şi conspiraţii, călătorii interstelare, aventuri în ţinuturi exotice sau pe meleaguri fantastice, eroii Nemira se pregătesc de vacanţă şi de sărbători. Poate că tradiţiile lor sunt neobişnuite, iar reuniunile de familie sunt, în general, evitate, atât pentru siguranţa lor, cât şi pentru siguranţa cititorilor, însă nimeni (şi nimic) nu i-a putut împiedica pe reprezentanţii Nemira să descopere cum îşi petrec personajele voastre preferate Crăciunul! Claire & Jamie (seria …
HO HO HO! Ambalajele au fost sfâşiate, cadourile au fost împărţite, iar musafirii urmează să sosească în orice clipă. Te uiţi pe furiş la telefon, aranjezi globurile din brad, te asiguri că instalaţiile strălucesc la ferestre şi te opreşti în fața bibliotecii, unde eşti judecat de zeci, sute de cărţi. Pentru că este o misiune (aproape) imposibilă să alegi doar cinci cărţi, când îţi doreşti să le citeşti pe toate, am selectat cinci romane pe care trebuie să le descoperi …
Sarah Porter, scriitoare și profesoară, este autoarea trilogiei The Lost Voices, alcătuită din volumele Lost Voices, Waking Storms și Twice Lost. Locuiește împreună cu soțul ei în Brooklyn, New York. Vassa locuiește împreună cu mama vitregă și surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoți și uneori chiar și pe clienții nevinovați. Așa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopții să cumpere becuri, se prea poate să fie o …
2017 a ajuns la final – un an petrecut alături de super-cititorii Nemira, cu serii noi, continuări mult așteptate și prima ediție a Bursei de cititor Nemira. V-am dezvăluit următoarele zece cărți din Capsula Timpului și, înainte să vă împărtășim o parte din surprizele pregătite pentru 2018, vă invităm să descoperiți care au fost cele mai apreciate 10 cărți din 2017. Tobele Toamnei, vol I și II, de Diana Gabaldon, din seria Outlander, colecția Nautilus Totul a început în Scoția, …
În 2016, împreună cu Next Advertising, Editura Nemira a lansat la Gaudeamus campania Nemira 25 – Capsula timpului. Tu cum vezi lumea peste 25 de ani? Capsula Timpului a fost sigilată şi pusă la păstrare pentru următorii 25 de ani. La finalul sfertului de secol, o să fie deschisă şi un participant o să fie premiat cu 250 de cărți. Pentru că avem de așteptat 25 de ani, în fiecare an vom anunța 10 cărți care vor face parte din premiu. …