Îți amintești de zilele în care toată lumea vorbea despre John Snow, despre dragonii lui Daenerys și despre tronul din Westeros? Se pare că așa va fi și în 2024. Problema celor trei corpuri o să fie noul subiect ce se va afla pe buzele tuturor. Și pe bună dreptate: cel mai tare roman hard SF va deveni serial Netflix. Dacă încă nu l-ai citit, află în rândurile ce urmează de ce este atât de cool, apoi fă bine și …
ARMADA
Marian Coman În urmă cu mai bine de cinci ani, când am început să schițăm imprintul Armada, am cântărit cu grijă toate componentele. Este ca atunci când ai lucra la o rețetă de prăjituri, știi? Ori la un parfum. Sau când ai construi o navă spațială. Sau când ai porni într-o expediție complicată către capătul lumii. Am pus totul pe hârtie, am măsurat, am făcut planuri și am privit în viitor. Ne-am uitat cu atenție inclusiv la acest moment. La …
În imprintul Armada sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin. În această toamnă, Grupul editorial Nemira sărbătorește împlinirea a 5 ani de activitate a imprintului Armada, cel mai consistent imprint de SF, fantasy și thriller de pe piața românească de carte. Cu peste 200 de titluri publicate de la lansare, Armada îi are în portofoliu pe unii dintre cei mai populari autori …
„Holly”, cel mai recent roman al maestrului literaturii horror, a apărut astăzi în librăriile din România, concomitent cu lansarea internațională. Evenimentul dă startul celebrării celor 5 ani pe care îi împlinește Armada, imprintul dedicat literaturii SF, fantasy și thriller al Grupului editorial Nemira. Adversari ascunși sub măști impenetrabile. Un oraș marcat de dispariții suspecte. Holly, acum pe cont propriu! Stephen King continuă seria capodoperelor literare cu acest nou roman, care va fi cu siguranță pe placul tuturor celor care au …
Știm că așteptați această veste de mult timp & oficial vă puteți face planurile de vacanță: sezonul 3 din Witcher își face apariția, cu prima parte, pe 29 iunie și, cu a doua parte, pe 27 iulie. Pregătește-te să te întorci în Witcherverse! Pachetul complet cu romanele scrise de Andrzej Sapkowki și volumele de povestiri din serie este disponibil în imprintul Armada powered by Nemira. Primele trei audiobook-uri le poți găsi pe platforma celor de la AudioTribe.ro, narate de Ionuț …
Dragi fani „Jocurile foamei”, știm că așteptarea este grea, dar încă puțin și în toamnă ajunge în cinematografele din România noul film bazat pe ultima carte a lui Suzanne Collins – „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare”. Save the date: 17 noiembrie, 2023 Ce știm până acum legat de film? Lionsgate a postat trailerul, iar bucuria & entuziasmul pe care le-am simțit pe parcursul seriei „Jocurile foamei” au revenit! Continentul Panem ne așteaptă și suntem mai mult decât pregătiți să …
Dune II, care este bazat pe a doua jumătate a primului roman din seria iconică de cărți DUNE, scrisă de Frank Herbert, publicată în Armada, revine în cinematografele din România pe 3 noiembrie, 2023! Echipa a terminat filmările în decembrie 2022 – așa cum a confirmat și actorul principal Timothée Chalamet printr-o fotografie din culise. Dune II aduce lumină asupra sfârșitului abrupt din primul film, și regizorul Denis Villeneuve a anunțat că există posibilitatea să ne mai întoarcem pe Arrakis …
Niciodată Stephen King nu a publicat o carte care să-și dezamăgească cititorii. La începutul pandemiei, marele maestru a fost întrebat: „Ce ai putea scrie care să te facă fericit?”. Iar el a oferit un răspuns pe măsură, cu noul său roman fantastic Un basm. Întorcându-ne în mult iubitul univers al lui Stephen King, ne întâlnim cu Charlie Reade, un adolescent obișnuit, care, când era mic, și-a pierdut mama într-un accident de mașină. Puștiul a rămas cu tatăl său, care după …
Zilele astea, toată lumea vorbește despre Foc și sânge și ecranizarea sa, Casa Dragonului. Așa că toți fanii poveștilor lui George R.R. Martin am reînceput să discutăm despre pasiunea noastră: descurcarea ițelor din intrigile de la curtea regilor de pe Tronul de Fier. Dacă ai văzut și tu zilele astea noul serial sau dacă vrei să afli mai multe despre unul dintre cele mai complexe universuri fantasy create vreodată, avem tot ce ai nevoie ca să devii cel mai bun …
Așteptarea a luat sfârșit. „Un basm”, cel mai nou roman de Stephen King, este aici. Bine ai venit în partea întunecată de la capătul poveștii. V-am pregătit un fragment în avanpremieră pentru a intra în lumea adolescentului Charlie Reade și a cățelușei Radar. La începutul pandemiei, legendarul povestitor Stephen King s-a întrebat: „Ce ai putea scrie care să te facă fericit?“ Ca și cum imaginația mea abia aștepta să-i fie pusă întrebarea, mi s-a arătat un oraș mare și părăsit …
V-am pregătit un fragment din cartea-fenomen a lui George R. R. Martin, Foc și sânge, care spune povestea Targaryenilor, cu 300 de ani înainte de Urzeala tronurilor. Cu sute de ani înainte de Urzeala tronurilor, Casa Targaryen – singura familie de stăpâni ai dragonilor care a supraviețuit decăderii Valyriei – se stabilește la Piatra Dragonului. Aceasta este povestea generațiilor de conducători care, începând cu legendarul Aegon Cuceritorul, se luptă pentru a păstra Tronul de Fier. Ce s-a întâmplat, de fapt, …
Fetele care ard de C.J. Tudor este un roman în care nimeni nu este ceea ce pare. Locuitorii din Chapel Croft au multe de ascuns, așa că ar face orice pentru ca anumite lucruri să rămână secrete. Deși Chapel Croft e un loc imaginar, o parte din istoria lui e bazată pe istoria orășelului Lewes din Sussex, Marea Britanie. Autoarea ne-a povestit că ideea romanului i-a venit când a observat biserica din Lewes, care are un aer înfiorător, perfect pentru …
Special pentru fanii romanului Ceva în apă vă prezentăm în avanpremieră un fragment din Dispariția, cel mai nou roman al autoarei Catherine Steadman. Mia Eliot, o actriță britanică, speră să dea lovitura în Statele Unite, așa că pleacă în Los Angeles, pentru a participa la competiția feroce din sezonul de filmare a episoadelor-pilot, când toate rețelele de televiziune și toate studiourile de producție sunt în căutarea unui serial de succes. E perioada în care, la Hollywood, sosesc tineri dornici să …
În exclusivitate pentru fanii lui C.J. Tudor, vă prezentăm un fragment din Fetele care ard, cel mai nou roman al autoarei, apărut în ARMADA. Un orășel cu un trecut întunecat… Și un prezent primejdios. Cu cinci sute de ani în urmă, opt martiri au fost arși pe rug. Cu treizeci de ani în urmă, două adolescente au dispărut. Cu două luni în urmă, un vicar a murit în mod misterios. Bine ați venit în Chapel Croft! Reverendul Jack Brooks și …
Vă arătăm în AVANPREMIERĂ un fragment din noul roman din imprintul ARMADA, Soacra, de Sally Hepworth, tradus de Ruxandra Toma. În familia aceasta, fiecare ascunde un secret. Una dintre cele mai bune cărți ale anului pentru People, PopSugar, Entertainment Weekly, Bustle & Cosmopolitan. Din clipa în care a făcut cunoștință cu soacra ei, Lucy a știut că nu era deloc nevasta perfectă pe care Diana și-o dorise pentru fiul ei. Relația lor a fost mereu politicoasă, lipsită de căldură. Și …
Vă arătăm în AVANPREMIERĂ și totală exclusivitate o noutate de la maestrul Stephen King: Un strop de sânge.O nouă culegere de povestiri extraordinare de la inegalabilul maestru povestitor. „UN STROP DE SÂNGE crește audiența“ e deviza reporterilor TV. Iar o bombă plasată într-o școală devine, firește, o știre de top. Pe care Holly Gibney (cu care cititorii au făcut cunoștință în seria BILL HODGES și în romanul Străinul) o urmărește exact când investighează primul ei caz: dispariția unui câine. Iar …