Data de 4 aprilie este o zi de sărbătoare în lumea literară, pentru că atunci îl sărbătorim pe Dan Simmons, unul dintre cei mai prolifici şi complecşi autori contemporani. În timp ce unii autori s-au dedicat unui gen anume, Simmons a exploatat cu succes game din science fiction, horror, fantasy şi literatură mystery.
După un sfârșit exploziv al celui de-al doilea sezon de anul trecut, Game of Thrones a revenit pentru sezonul al treilea cu cel dintâi episod, Valar Dohaeris. Premiera sezonului a oferit nişte momente cu totul deosebite în jurul personajelor.
Primul episod din cel de-al treilea sezon al serialului Urzeala Tronurilor a fost lansat oficial pe 31 martie, iar fanii dn România îl vor putea viziona în această seară pe HBO, în mai puțin de o oră.
A mai rămas o săptămână până când cel mai îndrăgit serial de televiziune ne va încânta cu noul sezon. Tu eşti pregătit să înfrunţi iureşul săbiilor? În aşteptarea premierei, Nemira a pregătit un cadou pentru cei ce comandă orice titlu sau pachet din seria Cântec de Gheaţă şi Foc: un poster cu cele mai îndrăgite personaje din serialul Urzeala tronurilor.
Ieri a fost o zi tristă în lumea literară internaţională, vestea morţii scriitorului James Herbert zguduind cititorii de ficţiune speculativă din întreaga lume. Autor britanic de excepţie, James Herbert este cunoscut pentru romanele sale horror ce exploatează tema dezastrului, reuşind, până la data morţii sale să lase posterităţii 23 de romane, publicate în 34 de limbi (inclusiv rusa şi chineza), care s-au vândut în peste 54 de milioane de exemplare în lumea întreagă.
Nici nu termini bine de spus "dragon", că cititorii şi cinefilii de peste tot din lume se vor gândi imediat fie la saga Cântec de gheaţă şi foc a lui George R. R. Martin, fie la pelicula Girl with the Dragon Tatoo, adaptare după romanul lui Stieg Larsson. Absolut nimic rău în asta, mai ales pentru că ambele titluri, împreună cu transpunerile lor pe micul sau pe marele ecran, au reanimat afecţiunea şi admiraţia tuturor pentru aceste creaturi de poveste. …
Aşa cum ne-am obişnuit în ultima perioadă, avem parte aproape zilnic de surprize plăcute din partea producătorilor sezonului al treilea al serialului Game of Thrones care, împreună cu HBO, ne ţin constant în priză în legătură cu unul dintre cele mai aşteptate evenimente din 2013. Cu ce ne mai încântă de această dată? Ei bine, cu fotografii de pe platourile de filmare, cu interviuri luate producătorilor şi cu statistici menite să ne dăm seama că seyonul al treilea va fi …
Dune concurează pentru titlul de ”cea mai de succes serie SF” cu Fundaţia lui Asimov şi spre deosebire de aceasta, s-a bucurat nu de una, ci de două ecranizări. Cea mai reuşită dintre acestea este cea din 1984, în regia lui David Lynch. Filmul reuşeşte să surprindă cel mai bine începuturile universului cărţii şi chiar și câte ceva din complexitatea ei.
Este uşor de găsit printre oricare dintre noi. Chiar dacă în realitate ea nu poartă un arc, nu invocă dragoni şi nici nu mută obiectele din loc numai cu puterea minţii, ea totuşi există. Lumea aceasta s-a închinat eroinelor ei, cu admiraţie şi respect. Mari regine, luptătoare de seamă, spioane celebre sau detective de o perspicacitate uluitoare, hoaţe sau vrăjitoare, femei simple sau reprezentante ale înaltei societăţi, istoria le datorează o adâncă recunoştinţă pentru felul graţios, uneori violent, alteori demn …
Doctor Sleep, continuarea romanului lui Stephen King The Shining, trebuie să apară oficial pe data de 24 septembrie 2013, sub sigla Scribner Books şi va urmări povestea micului Dan Torrance - devenit acum adult - în timp ce îşi utilizează abilităţile mintale pentru a uşura suferinţa celor în vârstă şi muribunzi dintr-o instituţie de tip hospice. Dar... pe acestea le cam ştiam deja...
Telefoane la care răspund patrupede, oameni înfricoşaţi de moarte, gurmanzi care se delectează cu mâncăruri fantastice, cartiere visate în care au loc concursuri trăsnite, monştri fără nimic monstruos şi câte şi mai câte, în povestiri care ţin departe plictisul. Scriitorii s-au jucat pentru ca şi cititorii să se poată juca. O explozie de fantezie, pentru o explozie de bucurie. Într-un cuvânt, Mc'Sweeney.