Ce mai citim: Tour de France

Julian Barnes este unul dintre cei mai cunoscuţi autori britanici contemporani. Laureat al unor premii internaţionale pentru literatură, scriitorul a intrat în atenţia publicului român mai ales prin intermediul cărţii Sentimentul unui sfârşit, pentru care a primit şi prestigiosul premiu Man Booker.

Un om care a trăit prin şi pentru cărţi, Barnes a oferit lumii peste 15 lucrări. ”Café au lait”, ”Tristeţi de lămâie”, ”Papagalul lui Flaubert”, ”Iubire etc.”, ”Porcul spinos”, sunt numai câteva dintre volumele pe care cititorul român le poate explora în profunzime. Autor prolific, eclectic şi de un rafinament neobişnuit al stilului, Barnes poate fi considerat excepţia care confirm regula că englezii şi francezii sunt încă protagoniştii unui subtil conflict cultural şi social.

De ce este Barnes o excepţie? Pentru că pedantul şi discretul autor britanic iubeşte Franţa ca pe propria sa patrie, recunoscând nu o dată admiraţia profundă pe care o are pentru poporul şi cultura acestei ţări care, la rândul ei, şi-a pus definitiv amprenta asupra operei sale.

Tour de France este poate cea mai glorioasă odă pe care Julian Barnes a închinat-o Franţei, oferind lumii întregi o colecţie de eseuri care dezbat, sensibil sau ironic, admirativ dar realist, documentat dar liric, o serie de aspecte ce sunt definitorii pentru cultura şi istoria franceze: de la Truffaut la Boris Vian, de la Flaubert la George Sand, de la comentarii sarcastice dar pline de căldură asupra tabieturilor şi hachiţelor unor oameni de seamă ai Franţei şi până la perspectiva proprie asupra celebrei gastronomii franceze, Barnes face acest ”tour de force” nu din perspectiva turistului, ci a omului de litere, profund fascinat de o ţară ce reprezintă chiar şi în zilele noastre un simbol şi un leagăn pentru tot ce a devenit cultura universală.

Străbătând istoria, viziunea lui Barnes asupra Franţei ni se dezvăluie încă de la început pe un ton plin de respect, dar nu lipsit de umorul fin şi uneori de ironia specifice autorului britanic. Încă din primele pagini scriitorul ne invită să facem acest traseu împreună cu el, iar primul sentiment este că nu ne vom putea dezlipi de acest volum până când nu îl vom parcurge pe tot. Şi cum să te desprinzi, când în paginile sale găsim adevărate bijuterii, şlefuite de autorul care a cucerit lumea literară internaţională explorând teme precum nefiinţa, familia, timpul sau istoria?

Citiţi mai multe pe ziare.com

Autor: Andreea Sterea

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *