Așa cum spune și titlul, autorul urmărește evoluția duelurilor pe teritoriul francez. Cum de o practică atât de străveche și de barbară a rezistat până în sec XX ? Jean-Noel Jeanneney încearcă să ofere un răspuns.

Duelurile erau modalitatea obișnuită prin care cetățenii își apărau onoarea. Dacă cineva te jignea printr-o afirmație, un gest, un articol sau într-o natură mult mai intima, tu erai moralmente obligat să-l provoci la duel. De aici urma trimiterea martorilor, stabilirea armei (pistol sau spadă) și a regulilor (distanța, numărul de gloanțe, cât de grave trebuie să fie rănile pentru ca duelul să înceteze etc.). Astfel de „întâlniri pe pajiște” au dus la multe tragedii și chiar la curmarea unor vieți ce promiteau să însemne ceva pentru omenire, căci oamenii celebri nu se sfiau să ceară satisfacție.

Să nu soliciți prezentarea la un duel în cazul în care ai fost jignit, însemna să te supui dezonoarei publice. Totuși, uneori motivele încăierării erau banale sau hilare, că să nu mai spunem că era posibil ca adversarii să uite pentru ce anume se certau. Oricât de arbitrară era o astfel de soluție, ea luase o atât de mare amploare încât s-au făcut derogări serioase de la lege pentru a putea organiza un duel. De exemplu: să permiți unui exilat să pătrundă pe teritoriul țării pentru a participa la un duel.

Și pentru că tot am vorbit de lege, în mai multe momente autoritățile au încercat să stăpânească această justiție făcută cu prorpriile mâini. Uneori prin interzicerea lui, alteori prin crearea unui cadru juridic în care să se desfășoare. Însă totul a fost în zadar, francezii au continuat să se dueleze până în secolul XX, ceea ce a reprezentat o excepție față de alte țări din Europa unde epoca duelului luase de ceva timp sfârșit. Ca să vă faceți o idee, până și femeile ajunseseră să se dueleze odata cu pătrunderea ideilor feministe. Oamenii îmbrățișau noile curente de opinie, dar nu renunțau la vechile obiceiuri.

Se pare că momentul în care acest obicei romantic în teorie, dar inutil de primejdios în practică, a luat sfârțit a fost în fața unei orori care le-a tăiat pofta de luptă: Marele Război, Primul război Mondial.

Citeşte continuarea pe Bookblog.

Autor: Andreea Chebac