Mai sunt 10 zile până în dimineața Crăciunului, fapt ce mă duce instant cu gândul la această melodie de iarnă tare frumoasă, pe care o știți cu siguranță!

Însă la începutul săptămânii v-am promis că voi reveni și cu alte fragmente din noua apariție editorială Nemira, “Enciclopedia Crăciunului”, așa că astăzi veți putea afla cele mai interesante lucruri despre Felicitările de Crăciun!

Felicitările de Crăciun îşi au originea în “articolele de Crăciun” scrise de elevi în prima parte a secolului al XIX-lea, din dorinţa de a-şi demonstra în faţa părinţilor abilităţile caligrafice; în fabricarea hârtiei de scris decorative, folosite pentru a scrie rudelor şi prietenilor de sărbători în jurul anilor 1830; şi în nebunia cărţilor poştale de Sf. Valentin, care a debutat în Anglia în anii 1820, răspândindu-se şi în America două decenii mai târziu. În 1840 era deja considerat acceptabil din punct de vedere social să cumperi o felicitare gata tipărită pentru a-ţi exprima sentimentele.

Primul care a folosit noua “găselniţă” în contextul Crăciunului a fost englezul HENRY COLE, care l-a angajat pe ilustratorul JOHN CALCOTT HORSLEY pentru a realiza 1 000 de cărţi poştale pe care să le poată trimite prietenilor. Aceste litografii colorate manual înfăţişau mai multe generaţii de membri ai unei familii savurând împreună un pahar de punci, încadraţi de reprezentări ale unor acte de caritate specifice faţă de săraci. Textul ura: “Crăciun Fericit şi un An Nou cu Fericire”. Felicitările de acest tip erau prea scumpe (un şiling bucata) pentru a fi utilizate pe larg şi, abia în anii 1850 apariţia cărţilor poştale fabricate în masă şi tarifele poştale reduse au permis ca expedierea felicitărilor de Crăciun să devină un obicei. Atât de populare au ajuns să fie felicitările de Crăciun, încât presa a început să deplângă faptul întârzierile “corespondenţei legitime” din cauza “grămezilor de cărţi poştale pentru copii”. Serviciile poştale la rândul lor au început să îndemne la expedierea din vreme a felicitărilor de Crăciun.

Deşi R.H. PEASE din Albany a introdus cărţile poştale de Crăciun în SUA la începutul anilor 1850, utilizarea lor a devenit pe larg acceptată pe continentul nord-american abia în 1875, o dată cu atrăgătoarele creaţii ale lui LOUIS PRANG. Pentru Prang, felicitările de Crăciun reprezentau o formă de artă, creaţiile sale costisitoare ridicând ştacheta în domeniu până când au fost scoase de pe piaţă de importurile germane ieftine, care au culminat în anii 1890 cu nebunia “GIMCRACK”.

În secolul al XIX-lea, în domeniul cărţilor poştale şi-au făcut apariţia temele tradiţionale de Crăciun: peisaje de iarnă, Moş Crăciun, măcăleandri (frecvent întâlniţi pe felicitările englezeşti încă din anii 1850), scene ale Naşterii etc.; era totodată o perioadă a tiparelor florale, a felicitărilor cu mici bijuterii, a ramelor elegante, a porţelanului pictat şi a altor mode care nu au trecut testul timpului. Multe felicitări erau atât de încărcate şi ornate, încât puteau fi agăţate în pomul de Crăciun. Până la sfârşitul secolului, felicitarea iniţială, plată, lăsase deja locul celei îndoite, cu un desen pe faţa exterioară şi o urare scrisă la interior.

Primul război mondial a pus capăt dominaţiei germane în domeniu şi a deschis calea unor companii ca Hallmark. Tot în această perioadă au apărut felicitările cu tematică militară şi patriotică şi cele menite să ridice moralul soldaţilor din tranşee.

Cererea de felicitări de Crăciun nu a scăzut în secolul XX, nici în timpul marii crize economice. Expedierea lor a devenit o componentă importantă a ritualurilor sociale de sfârşit de an; companiile le foloseau pentru a menţine relaţiile cu clienţii, oamenii de rând pentru a păstra legătura cu rudele aflate departe, iar prietenii, pentru a-şi exprima sezonier sentimentele fără complicaţia costisitoare a cumpărării unui cadou. În anii 1990, numai americanii trimiteau 2,6 miliarde d efelicitări de Crăciun anual.

Fenomenul nu este însă unul exclusiv nord-american; felicitările de Crăciun au devenit populare şi în ţări non-creştine, precum China. (În Brazilia ele pot fi trimise oricând în perioada sărbătorilor de iarnă, nefiind deloc neobişnuit ca destinatarul să le primească pe la începutul lui ianuarie.) La fel ca în cazul ornamentelor, eclectismul a devenit cuvântul de ordine în ultima parte a secolului XX; temele religioase şi nostalgice abundau, însă s-au văzut nevoite să concureze cu cele umoristice, cu felicitările cu mesaje politice şi cu cele destinate agnosticilor sau ateilor.

Cea mai veche felicitare de Crăciun cunoscută, apărută în 1843.

Despre ce ați vrea să citiți în continuare din “Enciclopedia Crăciunului”?