Decembrie e aici. Luna pe care o așteptăm tot restul anului pentru toată magia care vine cu ea: zăpadă, turtă dulce, ciocolată caldă, cadouri, timp petrecut cu cei dragi, emoții, luminițe, miros de scorțișoară și, nu în ultimul rând, cărți. Timp pentru citit cărți care să ne transpună în magia Crăciunului. Avem pentru voi câteva recomandări, indiferent de vârsta pe care o aveți sau pentru cine le faceți cadou. Magia nu are vârstă, nu-i așa? 🙂   O zi de …
Numai o zi până la Ajunul Crăciunului, iar recomandările de titluri Nemira cu ajutorul cărora să-i bucuraţi pe cei dragi, nu contenesc să sosească! Iar dacă până acum Marius Constantinescu, Cătălina Miciu şi Eli Bădică au fost personalităţile culturale care au acceptat provocarea noastră de a vă recomanda titlurile Nemira preferate, iată că este rândul Alinei Purcaru, redactor Observator Cultural, să facă acelaşi lucru. Iată prin urmare care sunt cele trei volume pe care puteţi miza, precum şi motivele pentru …
Pentru că ştim cât de dificilă poate fi alegerea cadourilor de sărbători pentru cei dragi (chiar şi având la dispoziţie site-ul nemira.ro), ne-am gândit să apelăm la specialişti. Adică persoane care să întrunească două condiţii: să fie cititori profesionişti, dar şi amatori ai titlurilor Nemira. Din fericire nu a trebuit să căutăm prea mult, iar primul dintre cei care au răspuns apelului nostru, Marius Constantinescu, ne-a făcut cunoscut topul său 5 în ce priveşte lecturile Nemira. Iar noi credem că, …
Odată cu sărbătorile care bat la uşă, un alt moment se conturează: acela al cumpărăturilor. Dar gusturile celor dragi ţie sunt pe cât de multe pe atât de diverse, aşa că trebuie să apelezi la un magazin care să ofere produse cât mai variate. De preferinţă, nemira.ro. Şi pentru că tradiţionalelor noastre recomandări de cărţi le stă bine cu câte un accesoriu alături, de această dată ne-am gândit ca titlurile Nemira să vină însoţite de încă un produs recomandat. Bineînţeles, …
Mai sunt 10 zile până în dimineața Crăciunului, fapt ce mă duce instant cu gândul la această melodie de iarnă tare frumoasă, pe care o știți cu siguranță! Însă la începutul săptămânii v-am promis că voi reveni și cu alte fragmente din noua apariție editorială Nemira, "Enciclopedia Crăciunului", așa că astăzi veți putea afla cele mai interesante lucruri despre Felicitările de Crăciun!
Ei bine, dintre numeroasele campanii de pe Nemira.ro, care mai de care mai tentante, am ales să mă opresc asupra uneia care transformă luna Decembrie în Luna Lecturii! Asta pentru că au fost atent alese 30 de titluri, din domenii precum Fantasy, Suspans și ficțiune modernă, fiecare dintre ele la 10 Lei.
Sper că ați avut parte de un început de Decembrie cât mai frumos, memorabil și relaxant, fie urmărind ori luând parte la festivitățile desfășurate cu ocazia Zilei Naționale, fie bucurându-vă de un weekend prelungit alături de cei dragi! Și pentru că luna Sărbătorilor de Iarnă este una dintre cele mai iubite luni ale anului, fiind încărcată de atâta energie pozitivă, de entuziasm și de spirit altruist, vă voi prezenta în rândurile următoare o noutate editorială “de sezon”, aflată în curs …