Ar fi copii ce şi-ar dori să crească. Unii o şi fac. Şi fără îndoială, odată crescuţi ajung să folosească armele maturităţii. Întotdeauna începi prin a trage aer în piept, dar până la sfărşitul cărţii nu apuci să expiri. Rămâi în starea „de gardă” ca şi cum nu te-ai aştepta ca pumnul din piept să anunţe ultima pagină, ultimele cuvinte şi momentul brusc al eliberării. Romanul seamănă groaznic cu un moment sub apă în care ţii ochii deschişi.
