Miercuri, 20 noiembrie, va începe o nouă ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus. Editura Nemira îşi aşteaptă cititorii cu numeroase oferte promoţionale, noutăţi editoriale şi lansări de carte.
Gaudeamus
Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 14.30, Editura Nemira lansează Almanahul Anticipaţia 2014 în cadrul Târgului de carte Gaudeamus.
Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 13.30, la standul Editurii Nemira din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013, va avea loc lansarea albumului de artă „Nocturne” de George Banu. Alături de autor vor fi prezenţi şi invitaţii Ruxandra Garofeanu, critic de artă, şi Valentin Nicolau, directorul Editurii Nemira.
Cei care vor ajunge în perioada 20-24 noiembrie la Târgul Gaudeamus vor putea participa la Vânătoarea de comori pregătită de prietenii de la bookblog.ro. Aceştia vă oferă deja toate informaţiile de care aveţi nevoie pentru a ieşi triumfători din vânătoare.
În perioada 20-24 noiembrie lumea cărţii va fi cucerită de o nouă ediţie a Târgului Gaudeamus. Ca de fiecare dată, Nemira aduce reducerile de la târg mai devreme cu o săptămână.
În perioada 15 – 19 mai 2013 va avea loc cea de a IX-a ediţie a Târgului Gaudeamus Timişoara, eveniment organizat de Radio România - echipa Gaudeamus şi Radio Timişoara - în centrul comercial Iulius Mall.
Caravana Gaudeamus ajunge foarte curând la Cluj! În perioada 17 – 21 aprilie a.c. în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii, cititorii sunt aşteptaţi cu un festin de cărţi, prezentări şi lansări de volume, întâlniri cu scriitori dar şi cu invitaţi de seamă, concursuri pentru liceeni, expoziţii de fotografie şi multe altele!
Editura Nemira vă invită la cea de a XIV-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca, eveniment organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio România Cluj în perioada 17 – 21 aprilie a.c. în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii.
Editura Nemira vă invită la cea de a XII-a editie a Târgului GAUDEAMUS Craiova, eveniment organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS si Radio Oltenia Craiova – în foaierul Teatrului Naţional "Marin Sorescu", în perioada 27 februarie – 3 martie 2013.
Pe măsură ce se apropie sfârșitul anului, oamenii au tendința de a își oferi un moment de respiro pentru a face retrospectiva evenimentelor trăite. Lăsând deoparte micile dificultăți inerente vieții, ne-am dat seama că anul 2012 a însemnat pentru noi succes, inovație, noi drumuri deschise, noi posibilități.
Editura Nemira ţine pasul cu vremurile şi vă aduce o promoţie specială: săptămâna aceasta, vă propunem o reducere de 45% pentru pachetele de cărţi. Pătrundeți prin Porta Magica și bucurați-vă de o călătorie plină de suspans în tenebrele istoriei!
Special pentru voi, am pregătit multe noutăţi editoriale, zeci de pachete promoţionale şi reduceri fără concurenţă. Toate la standul Editurii Nemira din cadrul al ediţiei a XIX-a a Târgul Internaţional Gaudeamus, ce se va desfăşura în perioada 21-25 noiembrie, la Romexpo.
Editura Nemira îşi aşteaptă cititorii, în prima săptămână a lunii mai, la Timişoara şi Alba Iulia.
Nemira vă oferă o reducere de 50% pentru cărţile pe care le cumpăraţi în luna martie de la librăriile sale şi de la târgurile de carte la care participă.
Weekend-ul acesta s-a încheiat o nouă ediție a Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2011. Ne-am simțit foarte bine alături de cititorii care au trecut pe la standul nostru, fie că au achiziționat noi titluri ale Editurii Nemira, fie că au luat parte la sesiunile de autografe oferite de Mihai Găinușă și Iulian Tănase! De asemenea, dorim să vă mulțumim pentru că ați votat Nemira drept una dintre cele mai îndrăgite edituri, oferindu-ne astfel locul al treilea în topul …
Vă așteptăm astăzi, 24 Noiembrie, de la ora 17:00 la standul nostru de la Târgul de Carte Gaudeamus, pentru o sesiune de autografe ținută de cunoscutul om de televiziune, Mihai Găinușă, cu ocazia lansării noii sale cărți, “Jurnal din viitor”! După “Trialoguri cârcotașe” (2003), “Cotcodăceli” (2004), “Fără cap și fără coadă” (2007), “Povestiri mortale” (2009) și “Scândura de frizerie” (2009), noua carte a autorului ne plimbă pe la malul Mării Egee, la Genova, la Londra și prin multe alte locuri. “Jurnal …