Cu riscul de a folosi un clişeu, ştiu bine că G. R. R. Martin nu mai are nevoie de prezentare. Ce-i drept, recunosc, cu o urmă de nostalgie, că-mi plăcea mai mult să-i disec operele pe vremea când nu era arhi-cunoscut în România.
Romanul Rodicăi Ojog-Braşoveanu, Poveste imorală, publicat la editura Nemira în 2012, e locul în care aventura îi aduce din nou împreună pe cei doi poliţişti, cunoscuţi de interlopi drept Cap Bob şi Babuinul. Povestea imorală ar putea fi la fel de bine o poveste despre morală, o poveste în care valorile sunt înlocuite de bani şi putere.
Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbată, 13 aprilie, de la ora 11.00, la Atelierul de mitologie comparată: Moartea şi Învierea, susţinut de Mario Barangea.
Dorința de a înșela moartea este ciudată și extrem de serioasă în același timp. Mulți cred că viața începe de abia după intrarea în Împărăția Domnului. Și probabil că pentru ei așa și este. Atunci, de ce să-ți pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alții se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Și dacă există un „după moarte”. Oricum, atunci când ești confruntat cu moartea unei ființe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunți moartea, să o …
Poate doar într-o ţară deosebit de prosperă, într-o Arcadie populată de oameni fericiţi, politica ar putea deveni subiect de comedie. Cu toate acestea, românii care n-au niciuna din şansele prevăzute mai sus, tratează de multe decenii politica cu un umor lipsit de scrupule.
Întâlnirea cu volumul Laviniei Bârlogeanu mi-a amintit faptul ca, acum câtiva ani, un mini-pachet de tarot m-a convins sa cumpar „Ultima iubire la Tarigrad.
8 iunie 1870. În ciuda oboselii și a bolii, un bărbat cu barbă își scrie cu febrilitate romanul fantastic. Îl cunoaștem cu toții, e cel care i-a oferit copilăriei noastre un prieten în „persoana” lui David Copperfield.
În ultimul său roman, Arthur Hailey dă lovitura, din nou, de astă dată abordează genul policier – dacă nu mă înşel, este singurul roman poliţist pe care-şi pune el semnătura. Şi asta se vede, vă zic de la bun început. Pe de altă parte, nu cred că Hailey ar fi urmărit să se încadreze musai în gen…
Aflat la ananghie datorită lipsei de bani și a unui loc de muncă, se vede nevoit să se umilească în fața managerului hotelului Overlook pentru a primi slujba de îngrijitor al clădirii în afara sezonului turistic.
Kit Harington (Jon Snow), bastardul familiei Stark şi cel mai bun prieten al tuturor copiilor din familie. Generos şi pentru că sare mereu în ajutor, calcă pe urmele tatălui Stark şi se remarcă prin curaj şi mândrie.
Orașul bântuit este promisiunea lui Bill, pe care o îndeplinește Stephen King, promisiunea că va scrie într-o bună zi despre toate astea. E plăcut să gândești astfel o vreme în liniștea curată a dimineții, să te gândești la copilărie și la propriile ei dulci taine ce confirmă mortalitatea, și la faptul că mortalitatea definește tot curajul și toată iubirea.
Cărțile lui John Banville sunt de o aroganță teribilă. El zice că nu le prea suportă, că le scrie greu, dar că, în definitiv, sunt destul de aproape de ceea ce înseamnă o operă de artă. În 2005, când i s-a oferit Man Booker Prize-ul pentru romanul Marea, și-a permis o remarcă ce a stârnit nu puțin public (ca să nu mai vorbim despre scriitori).
Sunt unele cărți care aleg să se simplifice până ajung să pară neintenționat de simple, care se simt clare și hotărâte în mesajul lor dezbărat astfel de giumbușlucuri estetice care uneori vin la pachet cu o lentoare firească a lecturii. Mathias Malzieu, despre care e bine de știut că e și solist în trupa lui rock, Dionysos, a luat exact această hotărâre în numele micului său roman, Mecanica inimii (Editura Nemira, 2009).
Dacă n-am şti că e vorba de primul roman al lui Martin, n-am fi atenţi la anumite detalii şi ne-am mulţumi să analizăm cartea în sine. Dar ştiind că-i un roman de la începutul carierei, ne simţim îmboldiţi cu toţii să judecăm cartea în perspectiva viitorului.
„În clipa când îmi înțeleg cu adevărat inamicul, când îl înțeleg îndeajuns de bine ca să-l pot învinge, în acel moment eu îl și iubesc.” Ender Wiggin
Lucidă, autoironică, alunecând de la optimism la contrariul său fără a fi precaută, ci doar naturală, vie, cartea m-a încântat mai ales prin aceea că dozează cu bun-simț particularul, separându-l de general.