Ediţia americană a volumului Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman se lanseză la Seattle! Evenimentul va avea loc la Biblioteca Centrală din Seattle, pe 9 mai. Vor fi prezenţi cunoscuta scriitoare Ursula K. Le Guin, traducătoarea volumului, şi Mariano Martín Rodríguez, traducătorul şi prefaţatorul ediţiei spaniole.

„Cele 24 de povestiri alese cu atenţie de marea doamnă SF&F, Ursula K. Le Guin, dintr-o colecţie de 36 de povestiri publicate în 1975 în România atrag inevitabil comparaţia cu volumul Oraşe invizibile al lui Italo Calvino. Ambele explorează societatea şi psihicul uman prin descrieri arhitecturale ale unor oraşe imaginare. Însă, proza construită magistral de către Săsărman pare mai actuală, oferind descrieri fermecătoare ale imposibilităţii arhitecturale, servind în acelaşi timp drept comentariu social uşor subversiv“. Publishers Weekly

Cuadratura cercului este cel de-al treilea volum al seriei Maeştrii SF-ului românesc, dedicată celor mai valoroşi autori de literatură science fiction din România şi va fi publicat în ediţie integrală de către editura Nemira.

Mariano Martín Rodríguez spune despre Cuadratura cercului că reprezinză „O ocazie să visăm la societăţi diferite de cele care ne fac nefericiţi (sau poate fericiţi, cine știe?), înzestrându-le cu capacitatea de convingere pe care doar marii creatori de peisaje metafizice moderne le-au mai atins în scrierile lor: Kafka, Borges, Calvino și, de ce nu?, alături de ei, Săsărman însuși“.

„Sunt sigură că majoritatea vor citi aceste povestiri de mai multe ori“. Ursula K. Le Guin

În aşteptarea ediţiei integrale, vă lăsăm în compania povestirii Tropaeum din volumul Cuadratura cercului:

„La început a fost jungla şi, în inima ei – departe de malul mlăştinos al fluviului, într-un luminiş protejat cu garduri înalte de nuiele – câteva colibe adăposteau un trib de culegători, vânători şi pescari. De câteva ori pe an, uraganele devastau întinderea nemărginită şi verde, dar de fiecare dată, peste trunchiurile prăbuşite, printre buturugile carbonizate de trăznet, jungla renăştea, mai sufocantă, mai tiranică. Oamenii se obişnuiseră să-şi dreagă colibele cu multă uşurinţă şi încă de pe atunci îşi însoţeau opera de reconstrucţie cu un ritual care avea să fie transmis şi amplificat din generaţie în generaţie. Au trecut multe zeci de milenii până când – jungla retrăgându-se, puţin câte puţin, spre sud – oamenii au domesticit animalele şi au luat în stăpânire păşunile mănoase din luncă. Când un nou uragan le-a pustiit satul, şi-au durat case mai trainice, din trunchiurile lepădate de fluviu în prunduri.

Bârnele au ajuns, cu timpul, tot mai greu de procurat. După multe milenii, un uriaş incendiu a prefăcut în scrum întreaga aşezare, a ucis turmele şi a pârjolit păşunile. Foştii păstori au coborît mai aproape de fluviu, şi-au înjghebat adăposturi din cărămizi uscate la soare şi, învăţând să împrăştie sămânţa cea bună în mâlul roditor lăsat de revărsări, au devenit agricultori. Şi cum începuseră să creadă în zei, şi continuau să se teamă de incendii, îşi aruncau în flăcări bătrânii, trimiţându-i astfel să medieze, în numele tribului, o înţelegere.

S-au scurs multe secole. Inundaţiile i-au obligat pe oameni să construiască diguri, să sape şanţuri de drenaj şi să-şi reîntemeieze oraşul pe o colină mai înaltă. Au inventat cărămida arsă, zidurile de incintă, turnurile şi porţile, galerele şi portul. Au început să facă negustorie şi au ajuns la gurile fluviului. Cam pe atunci au izbucnit câteva epidemii, printre care cea mai înfricoşătoare se dovedi ciuma. Puţinii supravieţuitori îşi lepădară morţii pe rug – ofrandă vicleană adusă sângeroşilor zei – şi luară iarăşi totul de la capăt.

Au mai trecut decenii. Capriciosul fluviu îşi mută albia, lăsând oraşul în amorţire şi lipsindu-l un timp de binefacerile comerţului. Din fericire, un rege întreprinzător puse să se sape un canal navigabil, lărgi vechiul port şi amenajă altul, pe noul curs al apelor. Întemeie o dinastie, încheie alianţe avantajoase, aranjă câteva căsătorii şi îşi împroşcă galerele în Mediterană. Însă nu după mulţi ani de la moartea lui, un cutremur teribil cufundă oraşul în deplină ruină. Oamenii nu cedară nici de data aceasta. Demnul urmaş al stinsului rege reclădi totul din piatră, înălţă altare de marmură pe care ucise, smulgându-le inima, sute de prizonieri şi încercă astfel să potolească perena mânie divină.

Cutremurul fu urmat de o bruscă schimbare a climei. Sub razele toride ale soarelui, întreaga regiune se transformă într-un pustiu. S-au mai scurs puţine luni şi spectrul înfometării se instală în oraş. Visătorul rege-arhitect fu asasinat şi înlocuit cu un triumvirat sub care, în scurt timp, fură duse la bun sfârşit mari lucrări de irigaţii. Portul maritim al oraşului căpătă o înflorire nemaicunoscută şi pe coastele învecinate se întemeiară primele colonii.

Peste câteva săptămâni, o erupţie vulcanică îngropă oraşul sub un strat gros de cenuşă. Cetăţenii, care se refugiaseră din vreme dincolo de hotarul primejdiei, îşi degajară locuinţele într-un timp record, cu o extraordinară îndârjire, şi reparară micile avarii. Statuia colosală de bronz, înroşită în foc, a zeului suprem fu îndopată cu copii orfani. Jertfele se dovediră şi acum zadarnice. Câteva zile mai târziu se descoperi că intrarea în port era blocată de un enorm banc de nisip. Numeroase galere eşuară. Înnisiparea portului era deplină. Ameninţarea declinului era mai acută ca oricând. Triumviratul se destrămă; un dictator frânse printr-o lovitură de stat rezistenţa vagă a potrivnicilor. Apoi construi o reţea ingenioasă de şosele, înfiinţă şapte porturi în locul celui închis şi supuse jumătatea de sud-vest a bazinului mediteranean, întemeind un adevărat imperiu maritim.

Imperiul avu o viaţă extrem de scurtă. Fără nici o declaraţie de război, clarvăzătoarele cohorte romane îl invadară, dându-i lovituri necruţătoare. În numai câteva ore, însuşi oraşul-metropolă – de atâtea ori readus la o viaţă tot mai clocotitoare, în înfruntarea aprigă cu natura – a fost definitiv ras de pe faţa pământului. Războiul înfăptui ceea ce nu reuşise o lungă şi vitregă istorie. După ce întreaga populaţie fu jertfită zeilor latini, pe locul arat cu brazde adânci al temutei cetăţi legiunile înălţară monumentul victoriei lor categorice şi extrem de operative. Lucrările durară doar câteva minute.

Din clipa aceea, calamităţile, cataclismele şi catastrofele naturale se răspândiră în cele patru vânturi, în întreaga lume, provocând disperare, alimentând setea de glorie şi stârnind ireversibil mult temuta rivalitate a semenilor“.