“Lavinia Bârlogeanu ni s-a făcut cunoscută nouă, cititorilor de rând, prin cele două cărți ale sale, Arrhetonul și Jung îndrăgostit de suflet, ca un revelator al subiectului Carl Jung pentru lumea profană, de ne-specialiști în psihologie și psihanaliză. Cele două cărți publicate de Nemira, aduc în prim plan un Carl Gustav Jung mai „de lume”, mai apropiat de sufletele noastre, ale cititorilor de obicei ținuți la o distanță respectabilă de acest subiect din cauza complexității sale, a „înaltei specializări” pe care o necesită înțelegerea lui.

Ori Lavinia Bârlogeanu exact aici intervine: rupe vălul mitic care îl înconjoară pe cel cunoscut drept întemeietorul psihologiei analitice. „Pentru cei profesionalizați în psihologie am vrut să arăt […] că opera lui este mai mult decât o psihologie, este o mistică, și el a fost mai mult decât un medic, mai mult decât un psihoterapeut, el a fost un gnostic al modernității sau, așa cum îi spuneau unii pacienți, un duhovnic, ori cum îl numeau toți cei care au avut privilegiul de a-l fi întâlnit, un mare înțelept”, ne spune autoarea despre intenția care a determinat-o să scrie cărțile, într-un interviu pe care a avut amabilitatea să ni-l ofere pentru bookblog.ro și pe care vă invit să-l citiți în continuare.

Ovidiu Leonte: Având în vedere că cele două cărți publicate de dumneavoastră la Editura Nemira îl au ca subiect pe Carl Gustav Jung, ne puteți spune ce reprezintă acesta pentru dumneavoastră? Ce înseamnă opera și activitatea sa – atât cea literară cât și cea profesională?
Lavinia Bârlogeanu: Aș spune, pentru început, că întâlnirea cu Jung a fost pentru mine o mare șansă. Am citit textele cuprinse în Operă cu mulți ani în urmă, în timpul studiilor doctorale. Pe-atunci aveam obiceiul să spun: „Omul ăsta m-a învățat să gândesc”. Acum pot să spun că disponibilitatea de a mă fi lăsat captivată de opera și de povestea vieții lui mi-a oferit șansa celor mai importante experiențe. Când l-am redescoperit, nu ca pe un psiholog, ci ca pe un mare inițiat al umanității – grație unei cărți a Paolei Giovetti, publicată în colecția Porta Magica a Editurii Nemira – am știut că începe efectiv o nouă perioadă în viața mea, că a venit timpul să explorez tema cea mai subversivă a operei lui, radicalitatea Răului și situarea lui în structura cea mai intimă a divinului. Mi-am dat seama că de aici ar trebui să pornesc, pentru a înțelege de ce monștrii care-mi asaltau visele în timpul nopții nu mai plecau, așa cum făceau odinioară, în perioada copilăriei, atunci când copilul oniric avea înțelepciunea de a spune o rugăciune și monștrii dispăreau… Adultul oniric care devenisem nu se mai descurca cu strategia de altădată. A fost pentru mine semnalul că aveam de făcut o muncă interioară serioasă, mai riguroasă, poate, decât orice altceva făcusem până atunci. Așa a început realmente aventura jungiană a vieții mele, ascultându-l pe Jung, asumându-mi libertatea de a-l căuta personal pe Dumnezeu, dincolo de toate discursurile oficiale și crezând, cu tărie, în legitimitatea demersului meu. Cred că-i datorez ceea ce sunt și felul în care simt și gândesc, modul în care-mi înțeleg și organizez viața, felul în care privesc lumea și pe cei din jurul meu. Port, fără îndoială, o puternică amprentă jungiană.
Cât despre impactul pe care l-a avut și-l are în cultura modernității, ar putea fi scrise mai multe cărți, mi-e greu să tratez subiectul în câteva cuvinte, aș spune doar că erudiția lui este descurajantă pentru lectorul interesat doar de psihologie. Jung a redeschis, prin radicalitatea limbajului și a temelor abordate, cu o deosebită vigoare filonul gnostic din cultura umanității, iar publicarea, în sfârșit, a Cărții Roșii ne arată cum a luat naștere o operă, un discurs științific în ultimă instanță, din procesul vizionar ce s-a desfășurat în autorul ei. Jung a marcat o cotitură în gândirea modernă occidentală tocmai prin splendida lui erezie religioasă, cea care a atras și adepții perspectivei jungiene, dar și opozanții ei.

OL: Cum a apărut ideea scrierii romanului Arrhetonul? Dar a următoarei cărți, Jung îndrăgostit de suflet? Este vorba despre un proiect mai amplu, sau ideea vine odată cu fiecare carte scrisă?
LB: De fapt, am început cu monografia Jung îndrăgostit de suflet, pe care, la un moment dat am întrerupt-o pentru a scrie romanul Arrhetonul. Am ajuns într-un punct în care viața lui Jung îmi devenise parcă mai familiară decât a mea… Ar putea părea ciudat lucrul ăsta, dar, realmente așa s-a întâmplat. Și-atunci am simțit nevoia să creez un univers ficțional al lui și-al meu, pur și simplu, am luat decizia să-l aduc în lumea asta, așa cum o cunosc, așa cum o experimentez eu, am simțit nevoia să-l aduc în viața mea… L-am înviat, efectiv. M-am întrebat ce rost ar avea un roman biografic, în condițiile în care avem, la ora asta, o mulțime de biografii Jung, iar cine vrea să cunoască lucruri, evenimente, întâmplări semnificative din viața lui nu ar trebui să întâmpine nicio dificultate să le găsească. Așa am ajuns la ideea că ar fi mai interesant să împărtășesc cititorului experiențele mele vizionare, cele pe care le-am înțeles și pe care am ajuns să le integrez, datorită faptului că avusesem privilegiul de a vedea cum le-a gestionat Jung pe ale lui. Și, în roman, l-am rugat sa-mi fie ghid, si el a acceptat… Practic, în finalul Arrheton-ului am arătat niște secvențe de individuare, așa cum le-a pregătit destinul în viața mea și pe Jung cel care m-a ajutat să așez câteva trepte la scara mea spre Cer…
Apoi am revenit la monografie. Prin această carte am vrut să apropii cititorul obișnuit, nu doar pe cel specializat, de marele inițiat al umanității care a fost C.G. Jung. M-am gândit, evident, la acei cititori care caută niște răspunsuri, la acei oameni dispuși să primească lecția Sufletului, așa cum o transmite Jung atunci când ne sfătuiește să ascultăm cu atenție vocea arhaică din noi.
Trebuie să spun că, în ciuda limbajelor diferite, în ciuda stilurilor diferite și a apartenenței la genuri discursive diferite, aceste cărți sunt pentru mine, părți ale unuia și aceluiași proiect și ambele reflectă nevoia mea de a-l înțelege pe omul mai profund, mai înțelept, mai curajos și, cu siguranță, mai plin de har decât noi, Carl Gustav Jung. Și proiectul acesta continuă pentru mine și, sper, pentru cititorii interesați…

OL: Cum v-a influențat opera lui Jung viața? El a fost cel care v-a determinat să faceți alegerile profesionale pe care le-ați făcut?
LB: Iată un subiect sensibil…, nu numai că mi-a influențat viața, mi-a și salvat-o, într-un moment extrem de dificil. Mă simțeam efectiv pierdută. Și-atunci l-am redescoperit. Era în urmă cu vreo șapte ani, când am simțit că totul se năruie în jurul meu și, grație unei sincronicități – cum i-ar spune însuși Jung –, am pus mâna pe cartea lui de Amintiri și m-am văzut față-n față cu marea spaimă sau problemă a vieții mele. Apoi am început căutările, am refăcut parcursul de viață al lui Jung, am regăsit și în mine frământările lui și așa mi-a fost mai ușor cu ele. Interesant, citisem opera cu mulți ani în urmă, pe când scriam teza de doctorat (o cercetare în domeniul psihopedagogiei artei) și am știut de pe-atunci că va veni o vreme în viața mea când mă voi reîntoarce la el. Asta a fost o presimțire autentică de vreme ce s-a și întâmplat…
Ca să răspund și celei de-a doua părți din întrebarea dumneavoastră, aș spune că până la cărțile despre Jung, parcursul meu profesional doar m-a pregătit pentru această întâlnire. Acum însă lucrurile stau altfel, știu că mă integrez într-o familie, în marea familie a jungienilor din care fac parte psihologi, antropologi, istorici și teoreticieni ai religiilor, scriitori, pasionați ai domeniului istoriilor de viață și, cu siguranță, mai sunt și alții. Mă pot bucura, în sfârșit, de privilegiul de a fi atins un anumit nivel al construcției mele profesionale care-mi oferă posibilitatea alegerii autonome a temelor pe care le explorez, așa că, după cum am spus deja, proiectul Jung merge mai departe în viața mea. După terminarea monografiei am crezut că mă voi dedica altor zone de interes. Am avut însă timp de câteva luni simptome îngrozitoare și mi-am dat seama că Jung nu e o temă epuizată pentru mine. Din momentul în care mi-am găsit noul subiect m-am liniștit și merg pe drumul meu. Câțiva colegi și apropiați mi-au sugerat că ar trebui să mai fac și altceva, gândindu-se, probabil, că am operat o identificare prea profundă cu Jung, dar eu sunt convinsă că am detașarea necesară și că merg efectiv pe drumul meu, iar faptul că este vorba de acest drum, și nu de altul, mi se pare extraordinar. Apropo de vise, Jung a luat decizia să-și asume un discurs public despre viața și opera lui în urma unui vis în care se vedea într-o mare piață publică, adresându-se unei mulțimi. Inițial refuzase propunerea aceasta. Toată viața, până atunci, s-a adresat numai specialiștilor, iar visul l-a făcut să iasă din acest cerc strâmt și să se adreseze tuturor celor ce vor să-l asculte… Eu am primit curaj să merg pe calea asta tot în urma unui, sau, mă rog, a mai multor vise, despre care, de ce nu?, voi scrie cândva…

OL: Pentru cine scrieți cărțile?
LB: Pentru toți cei care simt o afinitate cu temele mele, indiferent de profesia lor. Dacă mă gândesc la natura acestor teme, atât de apropiate de Sufletul omului, ar trebui să fie un număr de cititori interesați de procesul ce se face în interiorul lor. Sper ca și aceia care nu au înțeles că Jung și jungienii nu mai sunt monopolizați de un mediu academic, să se apropie de acest filon extraordinar al gândirii umane.

OL: Ce impact credeți că au cărțile dumneavoastră asupra oamenilor cu pregătire în domeniul psihanalizei? Dar asupra celorlalți?
LB: Pentru cei profesionalizați în psihologie am vrut să arăt, tratând în cartea Jung îndrăgostit de suflet dimensiunea gnostică a gândirii lui Jung, că opera lui este mai mult decât o psihologie, este o mistică, și el a fost mai mult decât un medic, mai mult decât un psihoterapeut, el a fost un gnostic al modernității sau, așa cum îi spuneau unii pacienți, un duhovnic, ori cum îl numeau toți cei care au avut privilegiul de a-l fi întâlnit, un mare înțelept. Iar pentru cititorul obișnuit sper ca aceste cărți să declanșeze nevoia profundă de a se cunoaște mai bine și de a înțelege că nimic nu este mai important, decât să îți înțelegi sensul prezenței aici, în această lume, și să faci tot ceea ce se poate pentru a-l realiza atât de bine, cât îți îngăduie propriile posibilități și voința personală.

OL: Cum a influențat faptul că ați scris aceste cărți viața dumneavoastră profesională?
LB: Acum, că mă întrebați așa ceva, îmi dau seama că am schimbat total optica în care abordez temele și chiar structura cursului meu de Antropologie. Vedeți dumneavoastră, Jung s-a comportat în călătoriile sale în jurul lumii ca un adevărat antropolog. Stăpânea foarte bine metoda antropologiei de teren, cunoștea bine textele cele mai relevante ale timpului, preluase în opera lui concepte de bază din antropologie, cum ar fi participation mystique sau abaissement du niveau mintal și, aplicându-le la domeniul său de cercetare a dovedit că aceste concepte sunt perfect funcționale și în societățile moderne ale Europei Occidentale, nu doar în terenurile îndepărtate, nu numai în societățile primitive, arhaice sau exotice, cum le numeau antropologii. Fenomenul posesiei, de exemplu – iată că dezvălui deja tema la care lucrez în acest moment -, e o realitate a tuturor timpurilor și a tuturor culturilor și, arată Jung, e cu atât mai periculos în lumea modernă, desacralizată, pentru că omul de aici nu mai dispune de ritualuri adecvate pentru a face ordine în relația cu cealaltă realitate… Asta e o temă extraordinară pe care Jung a transportat-o din terenurile clasice ale antropologiei direct în cabinetele de psihoterapie din civilizația occidentală.
N-aș lăsa la o parte faptul că teoria arhetipurilor, a invarianților universali sesizabili în spatele diferențelor culturale, a devenit o legitate fundamentală a explicației antropologice datorită lui Jung care reușise, deja, să-i arate validitatea pe baza unui corpus impresionant de date, alcătuit de cei care s-au format sub îndrumarea lui și de el însuși. Și ar mai fi ceva, cred eu, redefinirea obiectului antropologiei în ultima vreme, are legătură, de asemenea, cu Jung: el ne-a învățat că nu trebuie să alergăm prin lumea mare după obiectul nostru – exotismul – pentru că el se află, mai mereu, în preajma noastră. Poți foarte bine să faci o cercetare de antropologie fără să te duci în Africa, la nu știu ce trib, e suficient să cobori la una din gurile metroului și poți construi, fără probleme, un obiect… În fine, pot spune că abordez temele cursului meu într-o optică jungiană, compar ritualuri din terenuri îndepărtate, Asia și America Centrală, de exemplu, și încerc să-i fac pe studenți să vadă structurile arhetipale care au născut forme culturale și de civilizație în esență identice (chiar dacă manifestările lor exterioare pot fi diferite), în spații culturale care nu aveau nicio relație unul cu celălalt, absolut nicio interacțiune. Asta li se pare tinerilor întotdeauna fascinant să descopere…

OL: Care din cele două cărți – Arrhetonul și Jung îndrăgostit de suflet – vă place mai mult?
LB: Nu pot să spun că-mi place una mai mult decât cealaltă, dar pot să spun că în Arrhetonul mă simt mai acasă, ca să zic așa… Arrhetonul aduce în fața cititorului și protomateria din care se țes niște imagini tipice ale individuării. Din punctul ăsta de vedere, cred că e o carte foarte vie, dacă știi cum s-o citești, „dacă ai organ” pentru genul acesta de proză.
Aici e o problemă: Jung a scris mult și foarte bine despre operele vizionare, în care se obiectivează niște arhetipuri ale psihicului inconștient colectiv și spune că dacă reducem aceste cărți la o analiză stilistică, pierdem, de fapt, esența vie, distrugem plasma cărții. În același timp, el se referă la critica literară și de artă a timpului său, acuzând o oarecare sfială, o pudoare a celor care analizează operele de artă, în a se apropia de așa ceva. Nu pot decât să constat că la atâția ani după moartea lui Jung, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, critica literară și cea de artă, în general, stau încă departe de instrumentele de analiză pe care Jung însuși le-a prezentat foarte clar și cu o mulțime de exemple din literatură și din pictură. Practic, sunt puse la colțul literaturii prozele vizionare, iar atunci când sunt scrise de nume celebre – care intră în zona de interes a criticii oficiale – analiza lor lasă la o parte tocmai esențialul. Este adevărat că am primit reacții foarte bune la Arrhetonul, dar, mai ales, de la cititori cu un gust pronunțat pentru arta vizionară. Îmi amintesc că o tânără care practică psihoterapia m-a căutat după ce a citit cartea și mi-a spus, fericită, că îmi mulțumește și că este convinsă că am scris-o special pentru ea. Și mie mi s-a părut că Jung a scris Amintirile special ca să le găsesc eu când mi-o fi mai greu și ca să-mi amintesc ce putere enormă de regenerare are Sufletul nostru. Știu atât de bine ce înseamnă genul acesta de certitudine subiectivă și cred mult în ea, poate de asta reacția pe care am evocat-o m-a bucurat mult și foarte sincer. Îmi place că există cititori pentru care imaginile arhetipale din Arrhetonul au sens, trăiesc. M-au bucurat, de asemenea, cronicile și recenziile la acest roman și vreau să profit de ocazia pe care mi-o dați, pentru a le mulțumi celor care au scris despre el, aducându-l în atenția publicului.
Cât despre Jung îndrăgostit de suflet, îndrăznesc să sper că reprezintă, în contextul scrierilor actuale consacrate lui Jung, o parte – modestă – a manifestului jungian. A prins mai bine la public, din câte pot să-mi dau seama. E o carte făcută cu totul „din cap”, cu multă atenție la fenomenul argumentării, dar epica discursului face lectura accesibilă, îl aduce pe Jung aproape de omul zilelor noastre, arată un model de individuare, un parcurs al căii Sinelui într-un timp în care tot mai mulți oameni nu se mai mulțumesc să trăiască în „turmă” și își revendică individualitatea, uneori în mod disperat. Pentru tipul ăsta de om am și scris cartea, și am fost tot timpul cu gândul la un interviu al lui Jung, în care, întrebat fiind dacă crede în Dumnezeu, el a răspuns „Oh, da, desigur, am crezut în Dumnezeu” și începe să povestească ce reprezenta Dumnezeu pentru el încă din anii copilăriei. Reporterul însă continuă cu întrebarea „Dar acum credeți în Dumnezeu?” și Jung zâmbește – într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu, să-l surprind în cuvinte, pentru că nu mi se mai pare un zâmbet întru totul uman – și răspunde: „Acum nu mai am nevoie să cred, acum știu…”. Mă gândesc că fiind atenți la procesul care se face în fundalul ființei noastre putem ajunge la înțelepciune și la un soi de împăcare în fața morții, pentru că viața din noi își va fi realizat menirea. Lucrurile astea sunt, cumva, explicate în carte. Hm, îmi este realmente greu să spun că iubesc mai mult una sau alta dintre aceste cărți.

OL: Dacă cineva fără pregătire în domeniul psihologiei ar decide să studieze sau măcar să citească Jung, ce ordine ar trebui să respecte în crearea listei de cărți din opera sa?
LB: Cred că ar trebui să înceapă cu cartea lui de Amintiri. Acolo e Jung cel adevărat, cel care, în sfârșit, ia decizia de a le împărtăși oamenilor marile frământări ale vieții lui, lucrurile care au contat pentru el, acelea care s-au revărsat din adâncul lui, coliziunea lui cu inconștientul. Apoi aș sugera o carte la care a colaborat cu cei mai apropiați discipoli ai săi, o carte destinată tuturor, e prima lucrare în care Jung și-a asumat un discurs public despre obiectul lui de cercetare, e vorba despre Omul și simbolurile lui, și-apoi aș continua cu scrierile despre religie, care sunt magistrale. Aici a izbutit Jung să facă o cotitură în gândirea modernă occidentală, în Răspuns lui Iov și în Aion. Și ar mai putea citi Psihologie și alchimie, eseurile din Civilizația în tranziție sau cele consacrate spiritului și vieții, sufletului și morții, și-apoi tot ce mai crede de cuviință, fiindcă după un astfel de parcurs, opțiunile se fac de la sine.

OL: Ce anume v-a determinat să ieșiți din sfera academică și să publicați pentru un public mai puțin avizat?
LB: Cred că a fost un lucru firesc și mi se pare o evoluție a mea ca om, faptul că am ajuns să scriu pentru mai mulți, să mă adresez cititorilor care au, în mare, aceleași frământări ca mine, să pot spune măcar ceva care să-i ajute să facă un pas înainte, să le atrag atenția oamenilor, urmându-l pe Jung, că visele sunt minunate și că trebuie să acorde atenție nopților, așa cum acordă atenție zilelor, pentru că trăim și noaptea, atunci când sufletul nostru se trezește…

OL: Ce alte proiecte mai aveți în viitorul apropiat? În ce stil va fi scrisă următoarea carte?
LB: Scriu la un roman despre o fată care trăiește în tablouri, se insinuează în ele, de fapt, ele o cheamă, și ea trăiește viața tablourilor… Pe de altă parte, scriu, în optică jungiană, o carte despre arhetipul răului în vise și în basmele românești. Hm, tema asta mă provoacă în cel mai înalt grad cu putință … Nu știu care dintre cele două cărți va fi gata prima, probabil că monografia despre Diavolul din vise și din basme, dar nu pot să dau un răspuns clar, pentru că, până la urmă, cărțile se fac în ordinea pe care o aleg ele. Am văzut că așa se întâmplă.”

Interviu luat de Ovidiu Leonte, bookblog.ro