Presupun că aproximativ toţi oamenii trăiesc cu credinţa că tot ceea ce fac este corect şi perfect justificabil din punct de vedere moral. La această convingere a lor se mai adaugă şi acceptul celor din jur, care, în general, împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi strategii de viaţă şi cam acelaşi mod de a se raporta la presoanele din jur. Tot ce vreau să spun este că, demult, americanii, precum şi unii dintre europeni, considerau că a-şi lucra pământurilor folosind sclavi negri, era o practică absolut normală, justificată şi, în plus, profitabilă. De asemenea, felul lor de-a se relaţiona cu aceştia (considerat astăzi despotic şi inuman) se plia perfect pe „codul bunelor parctici ale latifundiarului de succes”.

Şi ce au făcut ei în momentul în care semeni de-ai lor au venit şi le-au spus că toţi oamenii, indiferent de rasă, sunt eglali? Ce au făcut ei când semeni de-ai lor i-au acuzat de barbarie şi de greşeli incalificabile împotriva umanităţii? Evident, au pornit război. De altfel, unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria Statelor Unite ale Americii în care locuitorii din nordul acestei federaţii au luptat împotriva celor din sud. Şi toate acestea pentru abolirea sclaviei.

În Polca bastarzilor este descris acest conflict din perspectiva unei familii dezbinate din cauza viziunilor diferite asupra oamenilor de culoare. De altfel, cartea începe cu un capitol haluncinant în care sunt descrise îm mod simbolic lungile suferinţe pe care le-au îndurat sclavii acelei epoci tulburi.

Romanul are de toate: o fiică rebelă care se declară împotriva sclavagismului, pe care chiar părinţii săi îl practică; un băieţel care îi priveşte pe cei de culoare cu îngăduinţă şi dragoste; un tinerel care pleacă la război de pentru a susţine idealurile părinţilor săi, dar pentru a lupta împotriva bunicilor săi. Plus un bătrân nebun care face experimente rizibile cu scopul de a-i transforma pe oamenii negri, în albi deoarece aceasta este soluţia prin care consideră el că ar putea opri războiul.

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că romanul Polca bastarzilor reuşeşte să menţină un ton echilibrat în care nu avem parte de detalii înspăimântătoare despre modul în care albii îi tratau pe negri, ci mai degrabă asistăm la procesele interioare dureroase prin care trec stăpânii de sclavi în momentul în care sunt obligaţi să îşi revizuiască valorile. Astfel, deşi în centrul romanului se află neîncetat oamenii de culoare şi problemele lor, până la urmă Polca bastarzilor este un roman despre albi.

[scribd id=30641627 key=key-216e83tzfj2xoe8rnat4 mode=list]