Ochi de dragon, turnuri întunecate, minţi tulburate, oraşe spulberate, destine încurcate. Bun venit în lumea scriitorului-magician! Nu vă grăbiţi, este timp pentru toţi cititorii gata să se lase hipnotizaţi.

A scris peste 50 de cărţi, care s-au vândut, de-a lungul timpului, în mai mult de 350 de milioane de exemplare. Cu ani în urmă, a dormit într-o rulotă, împreună cu familia, şi a lucrat într-o spălătorie. Acum are milioane de cititori şi zeci de milioane de dolari în conturi bancare şi proprietăţi. Mai are trei copiii şi trei nepoţi, un trecut în care şi-a învins demonii, un prezent liniştit şi un viitor spre care priveşte optimist. Scrie în fiecare zi, citeşte şi face fapte caritabile.

Îl cheamă Stephen King şi este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai îndrăgiţi scriitori din lume. Dacă n-au citit, milioane de oameni măcar au auzit de „Shining“, „Carrie“, „Dolores Claiborne“, „Apocalipsa“, „Jocul lui Gerald“, „Misery“, „Colorado Kid”, „Ochii dragonului“,„Povestea lui Lisey”, „Duma Key“, „Turnul întunecat” sau, mai recent, de „11/ 22/ 63″.

A locuit întotdeauna în America, mai exact în Maine, statul în care s-a născut în 1947. „Sunt echivalentul Big Mac-ului cu cartofi prăjiţi în literatură”, se autoironizează, făcând aluzie la elitismul şi la snobismul unor critici literari care strâmbă din nas când îi aud numele. S-a specializat în romane horror, şi-a încercat mâna în fantasy şi science-fiction, a scris despre fobii şi coşmaruri şi susţine că este în continuare îndrăgostit de pasiunea din care şi-a făcut o profesie.

O dezertare, o moarte şi o descoperire

Provenit dintr-o familie modestă, povesteşte că a fost un copil oarecare, deşi a scris prima carte la 12 ani. Două întâmplări petrecute în copilărie i-au deschis ochii spre tenebre. Mama lui a povestit că micuţul Stephen, pe când avea 4 ani, s-a dus să se joace pe şinele de cale ferată, cu un prieten, şi s-a întors peste o oră alb ca varul. Un marfar îi ucisese prietenul.

Cu doi ani în urmă, Donald King, tatăl micuţului rămas fără partener de joacă, plecase de acasă ca să-şi cumpere un pachet de ţigări şi nu se mai întorsese niciodată. La 12 ani, Stephen i-a găsit cărţile. Printre ele, romanele lui H.P. Lovecraft. „Eram deja pe drum”, a povestit scriitorul mai târziu.

O maşină de scris, o rulotă şi un debut

Mama a reuşit să-i cumpere o maşină de scris la mâna a doua. La 18 ani, când a câştigat bursa de studiu la universitatea din Maine, scrisese două romane. Unul dintre ele se numea „Rage”/„Furie” şi povestea despre un adolescent care împuşcă doi profesori şi ia ostatici nişte colegi. A fost tipărit sub pseudonim şi King nu l-a retipărit niciodată. Iată de ce: „Niciodată n-am crezut că cititul poate determina pe cineva să facă ceva ce n-ar face, dacă n-ar citi. Cred că oamenii cu pricina găsesc trăgaciul. E ca şi cum ai pune un stimulator în ceva ce oricum este periculos, dar n-am vrut să iau parte la aşa ceva. Am simţit că e răspunderea mea să nu mai tipăresc romanul şi asta am făcut”.

După liceu, a urmat cursurile Universităţii din Maine, specializându-se în literatură engleză, timp în care a publicat articole şi povestiri în reviste locale. S-a căsătorit cu Tabitha Spruce, pe care a cunoscut-o la bibliotecă. După absolvire, n-a reuşit să-şi găsească decât o slujbă de muncitor într-o spălătorie, un coşmar de care acum, după ce
şi-a făcut din coşmar o specialitate, îşi aminteşte amuzat. A predat apoi literatură engleză, a locuit cu soţia şi cu copiii într-o rulotă şi a început să inventeze poveşti cu monştri pentru ei.

Acolo a scris romanul care l-a lansat pe orbită. Carrie este o fată care ajunge să spulbere cu gândul un oraş întreg. Romanul care-i poartă numele a fost publicat la scurtă vreme după ce autorul i l-a citit mamei, pe patul de moarte.

Un Dumnezeu, demoni şi coşmaruri

Acum, lui Stephen King îi place să-şi trăiască viaţa în „pădurile din spate”. Scrie zilnic, mai ales dimineaţa, la lumina soarelui, dar ideile bune îi vin, după propriile spuse, după ce se înserează. Susţine că n-ar dormi cu niciun preţ într-o casă bântuită şi că n-ar participa niciodată la o şedinţă se spiritism, nici dacă i-ar muri soţia şi un medium ar predinde că astfel ea îi va transmite un mesaj.

„Oricum, şi aşa suntem prea aproape de o lume de neînţeles. Şi vine o vreme când orice om trebuie să intre în această lume. O să aflăm atunci, aşa că pot aştepta”, a explicat Stephen King, care nu ascunde nimic din trecut.

La vremea debutului, în 1974, se lăsa pradă alcoolului şi cocainei, nerefuzând nici marijuana, nici Xanax. Le-a tot încercat cam zece ani, până când Tabitha i-a făcut binele cu forţa. Stephen King a ajuns la Alcoolicii Anonimi, a luptat cu propriii lui demoni şi a câştigat.

„De-a lungul anilor, înţelegerea mea a căpătat profunzime, dar oare există un Dumnezeu care ne ascultă rugăciunile? Nu ştiu. Dar sunt optimist, aşa că de ce nu? Ce pierzi, dacă accepţi şi crezi că există acolo sus o forţă care lucrează în slujba binelui? Este o idee extrem de liniştitoare”, povestea scriitorul într-un interviu relativ recent. Preocupat de ce se petrece în mintea omenească, scriind ficţiuni horror care să înspăimânte intelectul, nu instinctul cititorului, Stephen King nu pune destinul pe seama hazardului: „Sunt o persoană religioasă în sensul că eu cred în Dumnezeu şi mai cred că există un spirit logic infailibil, care controlează într-o anumită măsură ce se petrece. Dar există şi teoria ceasornicarului – Dumnezeu, care a întors universul şi l-a lăsat să facă tic-tac. Tot ce se poate. Sau poate că din când în când îşi bagă nasul în câte ceva. Dar sunt sigur că există ceva acolo sus”.

În 1977, când vremea drogurilor şi a alcoolului nu trecuse, a dat lovitura cu romanul „Shining“. Popularitatea i-a crescut şi graţie celebrei ecranizări omonime, regizate de Stanley Kubrick în 1980. Autorul a recunoscut că mult din el însuşi se ascunde în protagonistul Jack Torrance, un scriitor alcoolic. Doar „suntem înclinaţi să scriem despre fobiile noastre”.

Artişti – mai ales scriitori şi pictori – se găsesc destui în cărţile lui Stephen King, printre personaje care experimentează supranaturalul în diverse forme, în hipnotizante jocuri ale minţii, originea tuturor lucrurilor, ţinut sumbru, niciodată cunoscut. Însă omul oarecare – de fapt, o iluzie, căci aşa ceva nu există – este tipologia predilectă a prozatorului convins că „fiecare viaţă este o imitaţie a nemuririi”. Omul în faţa coşmarului, omul confruntat cu propria închipuire, cu propriile tenebre şi cu miracolele, creatoare şi distrugătoare, tot de el inventate – iată ce-l fascinează pe scriitor.

Un miracol distrugător ce revine în proza lui este computerul şi de la el începe povestea din „Apocalipsa“, alt bestseller al autorului, care povesteşte amuzat: „Oamenii mă întreabă de ce scriu asemenea caraghioslâcuri. Le spun că am o inimă de băieţel şi… că o ţin într-un borcan, pe birou”.

Glorie, forţă, normalitate

Începând cu anii ’80, ascensiunea lui Stephen King a fost de neoprit, însoţită de succesul financiar. În 2011, a
figurat în topul Forbes al celor mai bine plătiţi zece scriitori din lume. Potrivit clasamentului, numai în intervalul aprilie 2010  – aprilie 2011 autorul ar fi câştigat 28 de milioane de dolari. O bună parte din câştig vine din drepturile de ecranizare acordate pentru zeci de producţii cinematografice care i-au crescut popularitatea şi au îndreptat spectatorii şi spre cărţile scriitorului american. Printre cele mai recente astfel de filme se numără „A Bag of Bones”, cu Pierce Brosnan, regizat de Mick Garris în 2011.

În 1982, apărea pe piaţă „Pistolarul“, primul volum din seria „Turnul întunecat”, pe care autorul însuşi, dar şi cititorii o consideră de importanţă majoră în destinul lui literar. Horror, fantasy, legende arthuriene, lumi care s-au născut şi din universul lui J.R.R. Tolkien. În 2010, volumele publicate până acum în cadrul seriei se vânduseră deja în 30 de milioane de exemplare, în 40 de ţări.

Anul trecut, după o campanie publicitară lungă şi inteligentă, Stephen King şi-a publicat romanul „11/22/63″, la care lucrează din anii ’70, invitându-şi cititorii la încă un joc greu de refuzat: Cum ar fi fost istoria, dacă John F. Kennedy, preşedintele SUA, n-ar fi fost ucis pe 22 noiembrie 1963. La această călătorie în timp, într-o carte ce face ocolul unei Americi care a existat în realitate, cititorii au un răspuns previzibil. Romanul face deja parte din lunga listă de bestselleruri semnate de Stephen King.

Între timp, scriitorul trăieşte în acelaşi ritm şi în aceeaşi familie. Nu mai ascultă muzică atunci când scrie. Preferă liniştea şi se bucură de jocurile la care i se dedă în continuare imaginaţia, fără să se rupă de aparenţele unui trai ordinar: „Mănânc de trei ori pe zi, dorm opt ore pe noapte. Citesc enorm. Încă sunt îndrăgostit de ce fac, de ideea de a născoci, aşa că orele pe care le petrec scriind sunt ore binecuvântate”.

Sfârşitul lumii vine din computer

De câteva decenii, se vorbeşte obsesiv şi adesea isteric despre sfârşitul lumii. Jurnalişti, oameni de ştiinţă şi scriitori, unii autentici şi mulţi impostori, se întrec în teorii, ipoteze şi ficţiuni despre apocalipsă. În acest context şi fidel tradiţiei gotice din literatura americană, în 1978 Stephen King propune un roman intitulat chiar aşa: „Apocalipsa“. Povestea, care începe de la o eroare de computer ce preface universul într-un pustiu, se naşte printre tenebre şi imagini coşmareşti. „Mi-am dorit să scriu o fantezie epică asemenea celei create de J.R.R. Tolkien în „Stăpânul inelelor”, dar în manieră americană. Aşa a luat naştere „Apocalipsa”. Romanul a fost reeditat de Editura Nemira. Aceasta i-a consacrat o serie de autor lui Stephen King, în cadrul căreia va tipări şi romanul „11/ 22/ 63″.

Cărţile preferate ale scriitorului

– „The Golden Argsoy”, volumul editat de Van H. Campbell şi Charles Grayson, care cuprinde cele mai cunoscute povestiri din lume scrise în limba engleză
– „Aventurile lui Huckleberry Finn”, de Mark Twain
– „Versetele satanice”, de Salman Rushdie
– „McTeague”, de Frank Norris
– „Împăratul muştelor”, de William Golding
– „Casa umbrelor”, de Charles Dickens
– „1984″, de George Orwell
– „Cvartetul maharajahului”, de Paul Scott
– „Lumină în august”, de William Faulkner
– „Meridianul sângelui”, de Cormac McCarthy

Autor: Dana G. Ionescu
Sursa: Weekend Adevărul.