Standul Nemira de la Bookfest s-a bucurat de un număr impresionant de vizitatori, iar revederea cu cititorii a fost, ca de fiecare dată, prilej de bucurie. Din acest motiv, mutăm Târgul Bookfest în online și le oferim cititorilor Nemira 35% reducere pentru sute de titluri îndrăgite.
O nou început de săptămână, un nou episod din serialul nostru preferat. Ne întâlnim cu toţii în această seară, la ora 22.00, la HBO pentru un nou episod al sezonului trei din serialul Urzeala tronurilor.
Cele mai importante experienţe rămân definitiv înscrise în fiinţa noastră intimă nu pentru că sunt adevărate, ci pentru că sunt semnificative, iar însăilarea lor într-o istorie personală defineşte tema principal a unei vieţi. Istoriile de viaţă care merită să fie arhivate sunt cele ale căror teme ne apar cu foarte multă limpezime.
Privit de la şapte sute de metri altitudine, unde Claudette Sanders lua o lecţie de pilotaj, oraşul Chester’s Mill lucea în lumina dimineţii ca o pizza abia scoasă din cuptor şi pusă la răcit. Maşinile se târau încet pe Main Street, reflectând razele de soare.
Încă din copilărie bulgărașul din minte stârnea avalanșa, sunt logodnicul stihiilor care schimbă fața lumii, își șoptea în scorțosu-i guler. Prin urmare, toate instituțiile umane sunt niște jucărele.
Antologia de povestiri coordonată de Antuza Genescu oferă perspectiva a zece autori români asupra unei teme foarte ofertante: călătoriile în timp. De la povești de dragoste cu prelungiri la + 3000 de ani distanță, la modificarea evenimentelor istorice și până la texte hazlii, cartea vă oferă variațiuni surprinzătoare pe tema dată.
Culegerea de povestiri a lui Marian Truţă a fost alcătuită după un criteriu tematic: textele ce o alcătuiesc au ca element comun lumile alternative.
În această săptămână, Editura Nemira le oferă cititorilor săi sute de titluri cu o reducere de 25%. Autori care merită descoperiți vă așteaptă să îi cunoașteți și să intrați în universul fascinant al unei proze de excepție și al unor povești inegalabile.