Seara de miercuri, 28 august, poate fi mult mai plăcută dacă mergeţi la spectacolul-lectură „Aleluia” din cadrul Festivalului Undercloud – Festival de teatru independent (de orice). La ora 21.00, în Sala Mică de la Clubul Ţăranului veţi putea afla povestea din „Aleluia”, după piesă de teatru cu acelaşi nume ce face parte din volumul Poveşti din al nouălea cer de Valentin Nicolau (Editura Nemira, 2012).
Astăzi îl sărbătorim pe scriitorul Andrei Călăraş. Pe scriitorul Andrei Călăraş îl puteţi cunoaşte mai bine, în măsura în care o carte îşi dă de gol autorul, prin intermediul volumului Richter 8.9 lansat la Editura Nemira anul acesta.  Richter 8.9 este cel de-al doilea volum al autorului, debutul său fiind marcat în anul 2010, odată cu apariţia romanului de aventuri Ziua a 7-a.
Fanii literaturii SF ştiu că data de 24 august este dedicată scriitorului Orson Scott Card, acesta sărbătorindu-şi astăzi ziua de naştere. Pentru cei care nu ştiu deja, deşi e puţin probabil, Orson Scott Card este autorul care a primit două premii importante pentru literatura de gen, Premiul Hugo şi Premiul Nebula, primite în ani consecutivi.
Sau, mai bine spus, clipe de delectare purtând semnătura inegalabilei Rodica Ojog-Braşoveanu. Azi noapte m-am visat escroc de succes. Mă numeam Melania, aveam ceva peste 60 de ani şi eram o hoaţă fără să fur, o escroacă fără să înşel. Iar Maiorul Cristescu avea „norocul” de a ancheta cazurile în care eram implicată.
Pe 7 august ne-am reunit în frumoasa grădină oferită de La un ceai pentru a discuta despre cele mai recente numere din CPSF Anticipaţia, 7 şi 8. Georgiana Vladulescu, tânără bloggeriţă îndrăgostită de literatură, mai ales cea SF & Fantasy, şi Alexandru Tunaru, om de publicitate şi un creator al poveştilor de trezit oamenii, au acceptat invitaţia noastră de a sta de vorbă cu CPSF-ul, cel vechi, dar mai ales cel nou şi al anilor ce vor urma.
Concursul foto „Şapte poveşti de vacanţă” a ajuns la final şi avem şi câştigătorii. Mulţumim tuturor celor care ne-au trimis poze şi care ne-au arătat cum îmbină vacanţa cu lectura. Am fi vrut să abandonăm biroul şi să mergem şi noi pe plajă sau pe vârf de munte, pe o băncuţă în parc sau în liniştea camerei preferate de acasă.