Callum Roberts este profesor de biologie în domeniul conservării marine la Universitatea din York. În ultimii zece ani a pledat intens pentru necesitatea protejării serioase a apelor la nivel național și internațional. A fost consilier pentru Națiunile Unite, Comisia Europeană și Parlamentul European. A fost membru în Consiliul Național al World Wildlife Fund SUA timp de șase ani, iar în prezent este membru în consiliul organizației Fauna and Flora International, membru în juriul Rachel Carson Environment Book Prize și ambasador WWF în Marea Britanie. Prima lui carte, The Unnatural History of the Sea (2007), a câștigat Rachel Carson Environment Book Prize și a fost nominalizată de Washington Post în top 10 cele mai bune cărți ale anului.

Oceanul vieții: Destinul Omului și al Mării, a apărut la editura Nemira în august 2019.

Oceanul Vieții: Destinul Omului și al Mării este a doua ta carte îndreptată către publicul general și relația om-ocean. Cum diferă această carte față de Istoria Ciudată a Mării (The Unnatural History of the Sea)?

În Istoria Ciudată a Mării (The Unnatural History of the Sea), am elaborat efectele a 1000 de ani de vânătoare și pescuit asupra vieții oceanice. Aceste efecte sunt mult mai răspândite și grave decât ne dăm noi seama. Animale de talie mare au avut mai ales de suferit de pe urma noastră, iar multe habitate până de curând bogate în vegetație au fost alterate definitiv de către efectele colaterale ale distrugerii. Însă, am știut că am împărtășit doar o mică parte din povestea relației umane cu întinderile de apă.

În niciun alt moment al istoriei rasei umane și probabil de milioane de ani nu s-au mai văzut schimbări oceanice atât de rapide și diversificate. Oceanul Vieții prezintă povestea principală. Viața marină este tot mai mult afectată de către un amestec puternic de stres din cauza încălzirii globale, poluare, pescuitul abundent și globalizare. Aceste cauze sunt nemaiîntâlnite în ceea ce privește intensitatea și gradul de răspândire, iar ele ne îndreaptă către un teritoriu necunoscut. În timp ce scriam această carte mi s-a clarificat un lucru și anume că ne îndreptăm spre dezastru dacă nu luăm decizia rapidă de a acționa, de a ajunge în miezul problemelor care cauzează schimbarea planetară… cu alte cuvinte, creșterea populației și dependența noastră de carburanți fosili.

Deoarece aceste forțe sunt foarte greu de controlat, condițiile de viață marină se vor înrăutăți mai repede decât se vor îmbunătăți; ceea ce înseamnă că trebuie să avem grijă de oceanele noastre în așa fel încât să poată ține piept și îndura vremurile grele ce le așteaptă. Cu alte cuvinte, trebuie să le punem la un regim de detoxifiere și fitness care ne va ajuta să reconstruim bogăția și varietatea vieții marine în timp ce reducem factorii locali de stres cum ar fi poluarea.

Care a fost cel mai surprinzător lucru pe care l-ai aflat în timp ce te-ai documentat pentru Oceanul vieții?

Lucrul care mi-a deschis cel mai mult ochii a fost mai degrabă legat de formele de viață pe care nu le putem vedea decât balene ucigașe și pești, aspecte care atrag de obicei atenția. Un litru de apă de mare cristalină conține patru miliarde de viruși. Dacă ai așeza toți virușii din ocean unul lângă altul, ar forma o ață de 200 de ori mai subțire decât cea mai fină pânză de păianjen care s-ar întinde în spațiu 200 de milioane ANI LUMINĂ. Ar trece prin 60 de galaxii și milioane de stele.

Oamenii pot face mult rău vieții marine, până în punctul în care vindecarea pare aproape imposibilă. Cum portretizezi acest echilibru emoțional între factorul de șoc și speranță atunci când îi motivezi pe cititori să ia atitudine?

Dacă îți pierzi speranța atunci ajungi să fii paralizat. Fără speranță nu poate exista salvare, chiar dacă, în unele cazuri. speranța noastră pare să fie doar o iluzie proiectată de noi înșine. Un om de știință foarte respectat, expert în domeniul recifurilor de corali, numit Roger Bradbury a declarat recent pentru ziarul New York Time că recifurile de corali sunt compromise din cauza încălzirii globale, aciditatea crescută și poluarea oceanelor și că ar trebui să nu ne mai prefacem că le putem salva. Sunt de acord cu el în ceea ce privește faptul că recifurile vor fi foarte diferite în anul 2100 indiferent de ce vom face. Multe dintre ele s-au schimbat foarte mult de acum 30 ani de când mi-am început cariera și multe sunt deja în stadiul terminal (stadiul de „zombi”) pe care Roger l-a prezis pentru sfârșitul de secol.

Îmi expun opinia proprie în legătură cu această criză în Oceanul Vieții. Cred că mai avem șansa să ajutăm recifurile să treacă peste încercările grele ce vor veni, protejându-le mult mai bine decât o facem acum. Chiar dacă s-ar putea să nu reușească să-și mențină o cantitate mare de corali intactă până în anul 2100, ar putea să-și păstreze cel puțin vitalitatea și bogăția pentru care sunt faimoase. Am văzut recifuri foarte degradate din Caraibe care beneficiază de protecție de la rezervațiile marine. Cantitatea de pește a crescut foarte mult în așa fel încât să întrețină consumul oamenilor care depind de pescuit, dar să constituie și un punct de atracție pentru snorkeling și scufundări.

Sunt de acord cu Roger în privința faptului că trebuie să ne concentrăm să găsim metode prin care putem folosi în continuare oceanele și să împiedicăm dispariția anumitor specii. Punctul în care părerea mea diferă față de a lui este că sunt de părere că avem deja aproape toate răspunsurile. Trebuie doar să acționăm.

Ce putem face pentru a ajuta oceanele, chiar dacă unii dintre noi nu trăim pe coastă sau nu interacționăm cu mediul respectiv regulat?

Există multe căi prin care se poate acorda ajutor. Primul lucru de pe lista mea ar fi să învățăm mai mult despre oceane și ce probleme le cauzăm și să răspândim informația. Căutați niște organizații dedicate protejării vieții din mări și oceane ca de exemplu SeaWeb, Rare, WWF, Oceana, Greenpeace, Sea Shepherd, The Black Fish, Client Earth, Blue Ocean Institute și Ocean Conservancy, printre multe altele. Fiecare face lucrurile în felul ei deci dacă vă interesați puțin, puteți găsi una care să se potrivească viziunii și intereselor voastre. Cele mai multe depind de generozitatea filantropiștilor așa că ar ajuta dacă ați putea contribui cu puțini bani. Altă cale ar fi să vă oferiți voluntari.

Faceți-vă vocea auzită. Scrieți sesizări ziarelor, pe bloguri sau pe Twitter despre mări și oceane. Adresați-vă reprezentaților politici locali sau naționali și atrageți-le atenția. Întrebați-i ce plănuiesc să facă pentru a aborda subiectul încălzirii globale, pentru a opri pescuitul excesiv și pentru a spori protecția vieții marine. Dacă nu vă plac răspunsurile, sugerați niște schimbări. Politicienii acționează de obicei dacă știu că alegătorii sunt îngrijorați.

Dacă vă plac fructele de mare, aflați dacă faceți alegerile potrivite pentru a minimaliza răul pe care îl faceți avându-le pe masă. Programul Monterey Bay Aquarium’s Seafood Watch Blue Ocean Institute pot răspunde la această întrebare.

Cu ce lucru ați vrea să rămână cititorii după ce vor citi Oceanul Vieții?

Este de o importanță crucială să protejăm viața în mări și oceane chiar dacă o facem din cele mai egoiste motive. Oceanele ocupă peste 95% din spațiul planetar. Asta înseamnă că sunt extraordinar de importante pentru a ne menține lumea în viață. Ignorăm acest simplu adevăr pe riscul nostru.

Sursă: https://ocean.si.edu/ocean-life/five-questions-callum-roberts-author-and-professor

Tweet