Regina roşie a fost aleasă cartea lunii la Clubul de lectură Nemira, ocazie prin care vă invităm şi pe voi să participaţi. Regina roşie este un roman captivant şi alert, plin de mistere, trădări şi alianţe, un thriller plin de imaginaţie, în care iubirea şi revoluţia se ciocnesc, iar puterea şi dreptatea sunt într-o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Lumea lui Mare Barrow este împărţită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roşu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societăţii, dotaţi cu puteri supraumane. Mare face parte din roşii şi îşi duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoţ într-un mic sat de la ţară, până cănd destinul o aduce în faţa regelui, a reginei şi a tuturor nobililor, unde ea descoperă cş este şi roşie, dar şi argintie, cu puteri nebănuite. Pe măsură ce pătrunde şi mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul şi îşi foloseşte noua poziţie pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roşii.

Regina roşie este romanul de debut al tinerei Victoria Aveyard şi deja a fost preluat pentru o adaptare pe marele ecran. Cartea a scris-o imediat după ce a absolvit cursurile de scenaristică la Universitatea din California de Sud, inspirată de multe cărţi fantasy citite în copilărie, Lord of the Rings şi Harry Potter printre ele. Recent, în turul de lansare pentru a doua carte din serie, Glass Sword, a vorbit într-un interviu despre procesul de scriere, despre trecerea de la scenarist la scriitor şi despre seria Regina roşie.

Care e procesul tău de scriere?

Scrisul este jobul meu full time, deci sunt norocoasă în privinţa asta. Tratez scrisul ca pe un job. Lucrez între 9 şi 5 şi apoi mă opresc. Serile mi le dedic mie. E bine să poţi să te opreşti şi să nu îţi dai singur teme, pentru că altfel oboseşti. Nu lucrez nici în weekend, decât dacă am un deadline de atins şi sunt în întârziere. Mă ajută să mă reîncarc, să mă odihnesc şi să fiu încântată că voi continua luni munca.

În ceea ce priveşte scrierea unei poveşti, nu îmi place să fac planuri, dar mă forţez să fac o schiţă înainte de a începe cartea. Cinci, şase pagini, împărţite în trei acte, aceasta fiind structura unui film şi, de obicei, depun mai mult efort cu al doilea act, dar tot acolo găsesc mare parte din poveste şi misterele personajelor. E momentul în care acestea încep să facă lucruri singure şi mă trezesc că scriu, iar personajul face sau spune ceva neplănuit. Ajung în punctul acela în care spun: “Nu mai scriu eu asta, ci doar canalizez povestea lui Mare” şi e plăcut.

Eşti şi scenaristă. Cum diferă munca aceasta de cea de scriitor?

Sunt multe diferenţe, dar şi multe asemănări. Scenariile sunt mai scurte, datorită mediumului; sunt maxim 120 de pagini, dacă nu eşti Quentin Tarantino. Trebuie să comunici foarte eficient, ritmul este foarte rapid, tonul este bine gândit, iar regulile gramaticii nu se aplică cu adevărat. Este un medium foarte visual, foarte visceral şi foarte direct Scopul tău este să spui povestea cât mai repede şi într-un mod cât mai vizual. Trecând la cărţi, bineînţeles că poţi să descrii lucruri în pagini şi pagini. Uneori trebuie să o faci, alteori nu ar trebui. Şi poţi merge mai adânc în gândurile şi motivaţiile personajului tău, lucru care, din nou, uneori trebuie, alteori nu. Dar ambele mediumuri au avantajele şi dezavantajele lor, iar mie îmi plac amândouă.

Care a fost prima reacţie a primei persoane care a citit prima ta carte?

Regina roşie este prima carte pe care am terminat-o. Şi primele două persoane care au citit-o, au făcut-o în acelaşi timp. Cea mai bună prietenă şi tatăl meu. Le trimiteam capitole din ceea ce scriam. Când au terminat de citit toată cartea mi-au spus “Bravo! Ai reuşit să termini cartea!”. Au fost momente când scriam şi mă gândeam că e o prostie şi că nu voi ajunge nicăieri, dar ei mă întrebau ce se va întâmpla în continuare, unde duce povestea şi nu puteau afla asta dacă mă opream din scris. Aşa că am continuat.

Ce nu îţi place la Mare şi ce îţi place la Maven, al doilea fiu al regelui din Norta?

Ce nu îmi place la Mare e că, de multe ori, e indecisă. Pendulează înainte şi înapoi şi vrei să ia o decizie bruscă. Şi când o face, de obicei e decizia greşită. E amuzant pentru mine să scriu asta, dar frustrant pentru cititori. Îmi place că e foarte dură, dar multora nu le place asta. Îmi place că e egoistă, dar multora nu. E puţin cam emotională şi nu ajunge la oameni atunci când ar trebui, iar asta e ceva ce mă enervează.

Cât despre ce îmi place la Maven, pustiul ia decizii! E foarte, foarte deştept, îmi place cât de manipulator poate fi. E personajul meu preferat dupa Mare, aşa că îmi place să îl scriu. E foarte complex şi mă forţează să scriu mai bine, pentru că e complicat şi trebuie să îi înţeleg toate motivaţiile, toate faţetele personalităţii sale şi de ce este cine este.

Ce alte cărţi ne recomanzi?

Oh, foarte multe! Doar anul trecut am descoperit o grămadă de cărţi YA fantastice: Passanger, de Alex Bracken, An Ember in the Ashes, de Sabaa Tahir, The Wrath and the Dawn, de Renee Ahdieh şi multe altele. Cred că toată lumea ar trebui să citească saga Cântec de gheaţă şi foc. Serialul e bun, dar cărţile sunt de 1000 de ori mai bune.

Sursă: Spot.ph