Oare câţi scriitori ajung nume de străzi ale marilor oraşe? E, poate, un subiect care încearcă oamenii de litere din toate epocile, încă de când acest obicei a ajuns să fie instaurat. Sau mai degrabă un subiect comun şi de interes popular, premisă de naştere a marii literaturi? Cum era, cu adevărat, omul care poartă numele respectivei străzi? Se gândea că destinul său îşi va găsi încheierea într-o formă administrativă, cel puţin din punct de vedere al notorietăţii ?

Sigur, acesta nu este cazul la Felix Aderca, unul dintre cei mai cunoscuţi autori români de anticipaţie ai perioadei interbelice. Din punct de vedere al notorietăţii, e sigur că impactul său a fost mai mare. Şi totuşi, ce ar fi crezut despre o atare situaţie? Ca să putem specula, ar trebui să ştim ce fel de personalitate avea, iar romanul său Oraşele scufundate ar putea arunca o anumită lumină din acest punct de vedere. Aproape sigur Zelicu Froim Adercu, după numele său real, era un scriitor aflat înaintea timpului său. O dovedesc fie şi numai subiectul oraşelor submarine sau inadecvarea la Sburătorul lui Lovinescu, unde s-a dovedit un adversar declarat al sămănătorismului, lucru care reiese atât din stilistica abordată în respectivul roman cât şi din publicistica sa.

Poate n-ar fi însă complet deplasat să considerăm că Felix Aderca era şi un om în afara locului său. A oricărui loc. Şi dacă plecarea din provinciala atmosferă literară craioveană nu o poate demonstra, poate că stabilirea eşuată la Paris este un argument în plus pentru un scriitor care pur şi simplu avea nevoie să fie în altă parte pentru a putea realiza o anumită racordare la ideile şi operele timpului său. Chiar dacă acest lucru nu a fost posibil însă, Aderca se „contaminase” însă suficient încât să reuşească acest lucru în noul său cămin: Bucureştiul. Dar nu pentru mult timp: condiţia etnică a familiei din care face parte, secondată de firea combativă, îl pune într-o poziţie antagonică faţă de guvernul lui Octavian Goga (culmea, un om al spiritului, ca şi el), aşa că este nevoit să ia calea pribegiei. Şi nu oriunde, ci într-un loc diametral opus blândului Puieşti în care văzuse lumina zilei şi anume Lugojul.

De altfel chiar această impresie de pergrinare continuă este cea pe care ne susţinem teza că Felix Aderca era menit a nu se ataşa de niciun loc anume, ca şi cum acesta ar fi fost adevăratul său destin. Cu atât mai puţin probabil de o cameră în care să scrie, sau de o casă, sau poate chiar de o stradă.

În cel din urmă caz însă, timpul i-a infirmat dispoziţia. Şi chiar dacă viaţa nu i-a acordat răgazul de care poate că ar fi avut nevoie de a crea nestingherit, un loc totuşi apare astăzi ca recurent în istoria sa personală: Craiova, oraşul în care a studiat şi a săvârşit primele lucrări literare i-a rezervat, recent, o stradă care să-i poarte numele.

Nu ştim ce părere ar fi avut el despre acest lucru. Poate că strada Felix Aderca ar fi devenit, cine ştie, o stradă subacvatică din oraşul de sticlă aflat pe fundul apelor. Sau poate că l-ar fi bucurat să afle că s-a împlinit ceea ce scria cândva Geo Bogza şi anume că „oraşul Craiova este dator să-i păstreze o vie şi neştearsă amintire”.

Ceea ce, după cum vedeţi, s-a şi întâmplat. Ca un detaliu factual, această stradă, care se numea înainte Horezului, şi-a schimbat numele pe vremea primarului Antonie Solomon, la sugestia consilierului cultural de atunci poetul Mihai Duţescu, în strada Felix Aderca.

Din fericire, într-un oraş care încă nu este scufundat.