Dacă sunteţi la curent cu cele mai noi tendinţe online, atunci nu trebuie să vă mai spunem că ceea ce se poartă acum, exclusiv şi la orice ţinută virtuală, sunt gif-urile animate. Iar dacă nu aţi fost pe cu totul altă planetă (ceea ce totuşi este posibil dacă citiţi unele titluri Nemira), atunci ştiţi că există un singur gif care face înconjurul lumii: acela cu John Travolta dezorientat, sau confused Travolta, pe numele său real. Cum nu l-am putut ruga …
Dragi prieteni ai editurii Nemira, avem o veste foarte bună! Târgul de Crăciun Nemira ia startul chiar acum pe nemira.ro şi vine nu doar cu foarte multe surprize, ci şi cu oferte promoţionale fără egal! Şi pentru că de fiecare dată vă lăsăm în compania recomandărilor noastre, pentru astăzi ne-am gândit să le abordăm un pic diferit. Cu alte cuvinte să ne imaginăm ce-ar fi dacă trei dintre super-autorii noştri ar recomanda ei înşişi câteva dintre cărţile listate. Şi, desigur, …
Odată cu sărbătorile care bat la uşă, un alt moment se conturează: acela al cumpărăturilor. Dar gusturile celor dragi ţie sunt pe cât de multe pe atât de diverse, aşa că trebuie să apelezi la un magazin care să ofere produse cât mai variate. De preferinţă, nemira.ro. Şi pentru că tradiţionalelor noastre recomandări de cărţi le stă bine cu câte un accesoriu alături, de această dată ne-am gândit ca titlurile Nemira să vină însoţite de încă un produs recomandat. Bineînţeles, …
Sărbătorile se apropie cu paşi repezi, iar cei dragi nici nu bănuiesc minunăţiile pe care le pregăteşti. Dar pentru asta ai nevoie să intri pe nemira.ro, unde ţi-am pregătit cele mai cele cadouri, la preţuri care ar face invidioase până şi promoţiile oferite (probabil) în ţara lui Moş Crăciun. Dar pentru că tot am ajuns la personajele care fac deliciul lunii decembrie, să ne ocupăm de cel care deschide această lună a cadourilor: nimeni altul decât Moş Nicolae. În cele …
Într-o lume în care atât exerciţiul lecturii ci şi arta cinematografică devin tot mai superficiale sub asaltul noilor forme de comunicare, orice formă de manifestare a actului artistic profund, nu întâmplător asociat cu geniul creator al generaţiilor trecute de artişti, când metoda şi aplecarea asupra acestuia erau cu totul altele, devine, bineînţeles, o gură de aer proaspăt pentru toţi cei interesaţi de acest fenomen. Este şi cazul jurnalului de creaţie Sculptând în timp, de Andrei Tarkovski, un document inestimabil care …
Dragi prieteni ai editurii Nemira, după închiderea unei ediţii de succes a Târgului de carte Gaudeamus, iată că săptămâna aceasta avem încă o veste bună: promoţia Black Week intră în vigoare pe nemira.ro, prelungind, practic, promoţiile Black Friday, respectiv Black Weekend! Ce înseamnă asta? Este foarte simplu: sutele de titluri din portofoliul nostru rămân la aceleaşi super-reduceri de până la 82%, iar o ofertă cu totul nouă se adaugă acestora – titlurile în format hardcover au nu mai puţin de …
Cinci zile de foc. Aşa s-ar putea descrie ediţia 2015 a Târgului de carte Gaudeamus, una în care vizitatorii care s-au oprit la standul Nemira au fost, parcă, mai mulţi ca niciodată, iar pentru acest lucru dorim să le mulţumim. Fără voi, aşadar, cititorii noştri fideli, nu doar că atmosfera nu ar fi fost aceeaşi, dar prezenţa voastră în număr atât de mare a venit ca o reconfirmare a faptului că suntem pe un drum bun. Că iniţiativele noastre editoriale …
Ai fost în cele trei zile scurse până acum la standul editurii Nemira, la Târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2015? Dacă răspunsul este da, te felicităm, cu siguranţă ai plecat de la noi cu o mulţime de cărţi frumoase, iar dacă nu, să ştii că acum este momentul să o faci! Oricât de mari ar fi, stocurile se epuizează destul de repede şi trebuie să ştii că întotdeauna există suficienţi cititori care să dorească titlul pe care îl cauţi, oricât …
Oferta Nemira de Black Friday este aici! Şi pentru că anul acesta am avut grijă să îţi oferim preţuri cât mai competitive, iată ce îţi propunem: nici mai mult nici mai puţin decât o reducere de până la 82 la titlurile noastre. Asta nu este însă tot! Dacă nu poţi începe o serie de autor fără să-i devorezi toate volumele, unul după celălalt, ei bine, află că pachetele Nemira au 55% reducere!
Aşa cum ştiţi, a luat startul oficial o nouă ediţie a Târgului de carte Gadeamus! Este, prin urmare, timpul să vă pregătiţi listele de cumpărături speciale pentru această ocazie. Şi pentru că editura Nemira v-a pregătit foarte, foarte multe suprize la această ediţie, vă prezentăm 10 motive pentru care credem că nu puteţi rata ocazia de a vizita standul nostru: 1. Avem atât de multe noutăţi, din atât de multe domenii, de la fantasy la Young Adult şi de la …
Dragi prieteni, pentru că, aşa cum ştiţi, Târgul de carte Gaudeamus se apropie cu paşi repezi, editura Nemira a capacitat la maximum atât echipa editorială cât şi producţia de carte din această toamnă, urmând să îşi surprindă cititorii cu foarte multe noutăţi din literatura universală, fantasy, science-fiction, Young Adult, dar şi cu titluri din colecţiile de teatru, psihologie şi poezie. În cele ce urmează veţi putea consulta oferta noastră pentru ediţia Gaudeamus din acest an, cât şi evenimentele ce se …
Numai o săptămână ne mai desparte de premiera acestei toamne şi ultima din seria Jocurile foamei! Oare care va fi soarta lui Katniss Everdeen şi a lui Peeta? Va reuşi eroina noastră anihilarea duşmanului său, Snow şi, implicit, sfârşitul tiraniei în Panem? Vor stârni oare districtele la fel de multă vrajbă ca şi până acum? Bineînţeles, nu ne rămâne decât să aşteptăm ziua premierei pentru a afla deznodământul uneia dintre cele mai bine vândute serii din ultimii ani. Şi pentru …
Dragi prieteni ai editurii noastre, pentru că, iată, intrăm în linie dreaptă până la debutul Târgului de carte Gaudeamus, ediţia 2015, vom începe prezentarea câtorva dintre titlurile cele mai interesante pe care le veţi putea găsi la standul nostru cu această ocazie. Şi, vă asigurăm, vor fi multe, dar unul anume dintre acestea pare să fie aşteptat cu sufletul la gură, cel puţin de comunitatea iubitorilor de literatură de anticipaţie semnată de autori români. După succesul fulminant al volumului Vegetal, …
A-l reduce pe marele Andrei Tarkovski la (numai) 10 formule ideatice pe care noi le numim, în lipsa unui termen mai bun, citate, poate părea multora o blasfemie. Desigur, pentru că marele regizor rus nu doar că nu poate fi constrâns la o asemenea perspectivă, ci şi pentru că dimensiunea artistului Andrei Tarkovski a avut un impact major atât asupra întregii arte cinematografice, cât şi a tuturor conştiinţelor care i-au receptat opera. Şi, poate nu întâmplător, într-o perioadă în care …
Dragi prieteni ai editurii Nemira, echipa noastră are bucuria de a vă anunţa anunță o nouă premieră editorială: antologia 111 cele mai frumoase poezii ale generației 80, coordonată de criticul Cosmin Ciotloș, colecţie în care cititorii au mai avut parte până în acest moment de antologii semnate Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Petru Creția, Cezar Ivănescu, Ștefan Augustin Doinaș, Nicu Alifantis și George Bacovia. În ce priveşte volumul dedicate generaţiei 80, acesta cuprinde texte semnate de Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Traian …
2035: – Trei sferturi din populaţia lumii trăieşte în oraşe – smart cities, oraşe inteligente. – Internetul a dispărut de mult, topindu-se în mediul înconjurător (aşa cum s-a întâmplat cu curentul electric) – Ray Kurzweil a avut dreptate, IA se contopeşte cu protoplasma din trupul lui Homo sapiens. 2050: – Pe Marte funcţionează o mică primă colonie de umani + roboţi. – Demarează proiectele Ascensorul Cosmic Terestru şi Ascensorul Lunar; proliferează oraşele spaţiale în Punctele Lagrange şi pe Lună. – …
