În oraşul de aur şi argint este o ficţiune istorică fascinantă despre o eroină mai puţin cunoscută din istoria Indiei, regina Begum Hazrat Mahal, prima femeie care a înfruntat ocupaţia britanică cu un secol înainte de obţinerea oficială a independenţei de către India, în 1947. Suverană luminată, strategă desăvârşită, luptătoare neînfricată, Hazrat Mahal, această Ioana d’Arc indiană, este elogiată chiar de presa britanică a vremii: Begum din Awadh dovedeşte mai mult simţ strategic şi mai mult curaj decât toţi generalii săi la un loc (The Times, 1858).

Născută într-o familie modestă de artizani şi rămasă orfană la o vârstă fragedă, Hazrat Mahal deprinde bunele maniere şi arta dansului la şcoala curtezanelor. Destinul i se schimbă când îl întâlneşte pe regele Wajid Ali Shah. Fascinat şi intrigat de personalitatea tinerei fete, regele o ia de soţie, iar Hazrat Mahal îi dăruieşte un fiu, pe Birjis Qudar. După ce britanicii îl exilează pe rege la Calcutta sub pretextul că acesta se ocupă prea puţin de treburile ţării şi cheltuieşte prea multe resurse pe distracţii, Hazrat Mahal preia conducerea treburilor statului din poziţia de regentă şi începe ofensiva împotriva ocupaţiei străine. După doi ani de lupte dramatice, insurecţia indiană este inăbuşită, iar Hazrat Mahal împreună cu fiul ei sunt exilaţi în Nepal.

Adevăratul conducător nu e cel care dă ordine, ci acela care răspunde unei dorinţe profunde, ştie să-i dea formă, s-o concretizeze, iar pentru a reuşi trebuie să fie cât mai aproape de popor, aşa defineşte Hazrat Mahal calităţile unui lider, definiţie la înălţimea căreia se ridică cu prisosinţă. Regenta îşi asumă responsabilităţi de şef al statului, comandant militar, strateg, organizator, judecător, om politic, tactician. Soluţiile facile îi stau la îndemână, dar refuză să aleagă compromisul; credincioasă până la capăt principiilor sale, conduce cu înţelepciune, intră ea însăşi în luptă, însufleţind ostaşii. Pe lângă inamicii fizici, eroina are de dus şi o luptă la nivelul mentalităţilor şi prejudecăţilor timpului: Femeile nu sunt făcute să conducă treburi de stat. Sunt prea slabe şi influenţabile, spune unul dintre aliaţii de luptă ai regentei. Regenta aduce contraargumente chiar din Coran: Profetul le-a dat femeilor drepturi pe care nicio creştină, evreică sau hindusă nu le avea pe atunci şi nu le vor obţine decât peste secole: dreptul la moştenire, libertatea de a dispune de propriile bunuri, dreptul de a face afaceri.

Povestea transformării lui Hazrat Mahal din copilă neştiutoare în conducătoare se proiectează peste fresca decăderii oraşului Lucknow, supranumit “oraşul nawab-ilor”, capitala regatului Awadh cel mai bogat regat din nordul Indiilor. Cu ale sale nouăzeci şi două de palate, cu nenumăratele-i grădini, cu cele trei sute de temple şi moschei şi cele cincizeci şi două de pieţe, unde se găsesc din abundenţă covoare, ţesături brodate şi parfumuri, această capitală a muzicii, a poeziei şi a dansului, dar şi a şcolilor de teologie, acest oraş supranumit „mireasa Indiilor“şi comparat cu Parisul, Lucknow este un spaţiu al desfătărilor şi al parfumurilor orientale care îşi trăieşte ultimele momente de strălucire şi glorie sub ocupaţia britanicilor. Metafora “oraşului de aur şi argint” se referă la „civilizaţia Ganga-Jumna“, după numele celor două ape sacre care traversează statul Awadh, şi care simbolizează contopirea armonioasă a tradiţiilor hinduse şi musulmane.

________________________________________________________________________________________

După cum ne spune autoarea în preambulul cărţii, naraţiunea are la bază evenimente şi fapte reale. Kenize Mourad recuperează simbolic şi ficţional personalitatea lui Begum Hazrat Mahal, ignorată multă vreme de cărţile de istorie oficiale, ca una dintre cele mai importante figuri ale istorie Indiei. Tributară anilor de practică a jurnalismului, Kenize Mourad duce o muncă susţinută de documentare pentru a da viaţă şi consistenţă personajului regentei, punctând naraţiunea cu detalii documentare şi citate din actele vremii. Singura licenţă pe care şi-o permite scriitoarea se referă la pasionala poveste de dragoste dintre Hazrat Mahal şi rajahul Jai Lal Singh pentru care nu există dovezi scrise, viaţa privată lipsind cu desăvârşire din documentele vremii. Perspectiva lui Kenize Mourad este cea a populaţiei colonizate, iar din acest punct de vedere, portretul făcut britanicilor nu este deloc măgulitor: Englezii nu sunt doar lacomi, ci au şi convingerea că deţin adevărul, că, sistemul lor de valori fiind universal, trebuie să-l răspândească în toată lumea. Sentimentul lor de superioritate vine din necunoaşterea altor civilizaţii. Cei mai puternici nu-şi dau osteneala să-i înţeleagă pe cei pe care-i domină,se opresc la câteva amănunte, pe care le găsesc şocante sau caraghioase şi care le întăresc prejudecăţile.

Scriitoarea Kenize Mourad, ea însăşi de viţă nobilă, purtând numele străbunicului ei, sultanul otoman Murad V, se simte foarte confortabil în atmosfera orientală. După o carieră jurnalistică specializată pe civilizaţia ţărilor din Orientul Mijlociu, Kenize Mourad abandonează gazetăria pentru a se dedica literaturii prin care încearcă să-şi recupereze identitatea şi originile orientale. Kenize Mourad nu este la prima întâlnire cu cititorii români care au avut prilejul să lectureze bestseller-ul internaţional “În numele prinţesei moarte” apărut în anul 2012 tot la editura Nemira.