A doua venire este o colecție de cinci povestiri, dintre care prima are valoare – în opinia mea – de prolog, iar celelalte patru prezintă fiecare dintre ele câte o ipostază a României care ar fi putut fi în cazul în care câte un eveniment istoric (câteodată neprecizat) nu ar fi avut loc sau s-ar fi desfășurat diferit.
Paolo Bacigalupi este un autor american de SF de generaţie nouă, care a reuşit ceva ce foarte puţini scriitori au izbutit in carieră : obţinerea a două dintre cele mai prestigioase premii pentru literatură SF şi Fantasy pentru un roman de debut, Hugo şi Nebula.
olumul Şapte poveşti de dragoste reprezintă una dintre cele mai izbutite încercări de a cuprinde, ca într-o cochilie de perlă, acele poveşti care au avut darul, la vremea lor, să încânte, să emoţioneze, să răvăşească inimile cititorilor.
Tea forté şi Nemira vă invită să celebrăm venirea primăverii cu o ceaşcă de ceai aromat. Toţi cei ce comandă de minim 50 lei de pe Nemira.ro, în perioada 5 - 31 martie 2013, sunt automat înscrişi în cursa pentru câştigarea unui set de ceai, în valoare de 250 lei, oferit de Tea forté.
Lectura Arrhetonului este o experiență deosebită. Începând de la stilul literar calm, liniștit, cu inflexiuni melodice, continuând cu tema abordată și încheind cu bogăția de cunoștințe etalate în roman, Lavinia Bârlogeanu este, după părerea mea, un autor desăvârșit.
„Fiicele reginei fecioare”, semnat de faimoasa autoare de ficţiune istorică, Jeane Westin este un roman diferit, amplu şi complex, ce urmăreşte ascensiunea şi viaţa de la curte a Elisabetei I din dubla perspectivă a două dintre doamnele de onoare ale acesteia, dar şi din două unghiuri diferite, diametral opuse, cu atât mai fascinante: femeia – monarh şi femeia – îndrăgostită care îşi refuză iubirea sufletească şi fizică dar o şi neagă celor din jurul ei.
Ken era mai în vârstă ca ea, ducea greau cruce a văduviei şi nu mai credea în minuni. Un om resemnat, un om pentru care dragostea echivala cu moratea şi cu dezamăgirea, un om pentru care viitorul nu mai putea aduce nimic bun.
„Înger, îngeraşul meu...” O rugăciune a copilăriei care, poate, acum este demult uitată. O superstiţie, o obişnuinţă, un abandon spiritual provenit dintr-o reală credinţă, o împreunare a mâinilor către speranţă şi lumină călăuzitoare. Indiferent de motivele pentru care invocăm îngerii, facem ştiind că ei, poate, ne ascultă.
„Cineva trebuie să spună lucrurile pe care nu le spun ceilalţi”. Puţini o fac. Cei mai mulţi preferă să tacă. Ei bine, Julian Barnes nu este unul dintre acei oameni. Scriitor britanic de succes, Barnes nu s-a sfiit niciodată să spună lucrurilor pe nume, dar nu vulgar sau foarte direct, ci într-un stil aparte, care l-a făcut celebru, pentru că împleteşte o fineţe şi o adâncime a observaţiei cu un stil narativ în care umorul îşi dă mâna cu tristeţea, …