Fata modificată vizualizează o lume distrusă de modificările genetice ale alimentelor (în special), care au dus la dispariția aproape totală a genelor „originale”. Sub protecția dreptului intelectual asupra noilor soiuri „rezistente” la boli create în laborator, marile corporații reușesc să subjuge întreaga lume, flămânzind-o.
Eroul cărţii, John, cunoscut şi drept „Numărul patru” are o viaţă de fugar. El face parte dintr-un grup de nouă adolescenţi cu puteri supranaturale, aşa numiţii lorici, veniţi de pe planeta Lorien, care sunt urmăriţi de invadatorii Mogadorieni. Aceştia vor să-i ucidă pe supravieţuitori, însă nu o pot face decât în ordinea numerelor lor.
E tânăr. Şi e pictor. Ba chiar unul care vorbeşte la per tu cu geniul. Lumea artistică a Parisului, atât de plină de mofturi şi toane în general, îl primeşte cu braţele deschise, îl răsfaţă şi îi acceptă capriciile ca un amant cu experienţă.
Familii nobiliare și frați întorși unul împotriva celuilalt, toți orbiți de setea de putere și de un tron care a adus cu sine numai vrajbă și violență. Martin își continuă lumea fantastică în cheie istorică, adunând laolaltă, parcă, toate luptele și jocurile politice pe care omenirea le-a săvârșit.
„Ar trebui să ai un nume. Dar nu știm încă ce nume să-ți punem. Te-ar deranja dacă ți-aș da numele fiului meu? Sunt sigură că nu s-ar supăra. Poate nici nu gândești. Dacă nu cunoști taina cuvintelor, cum ai putea să gândești? Cum îți amintești lucrurile? Poate că nu-ți amintești nimic. Să fie posibil? Atunci ești doar o simplă prezență fizică, o umbră, căreia eu îi vorbesc, dar care nu aude și nici nu înțelege nimic din ce-i spun”.
Personajele vin și pleacă, suferința este deja normalitatea lumii închipuite de Martin – tot ce mai rămâne este curiozitatea de a afla ce mai poate aduce nou un alt război, o altă intrigă. Westerosul își dezvăluie misterele doar pentru a lăsa loc mai multor întrebări.
Liviu Radu, George Lazăr, Cristian-Mihail Teodorescu, Aurel Cărăşel, Ioana Vişan, Ştefana Czeller, Sergiu Someşan, Daniel Haiduc, Mircea Liviu Goga şi Silviu Genescu - acestea sunt numele care semnează în antologie. Eu m-am oprit, însă, la 2 povestiri cu abordări nu neapărat contradictorii, dar cu siguranţă divergente.
A spune despre Rodica Ojog-Braşoveanu că scrie ca Agatha Christie înseamnă a săvârşi o nedreptate. Ea scrie nici mai mult nici mai puţin decât ca Rodica Ojog-Braşoveanu. Iar asta este minunat.
Dune este o probă de vizionarism, anticipând un univers încărcat de religiozitate. Peste aproape 10.000 de ani, ne spune Herbert, natura umană va fi schimbată, va fi poate mai responsabilă, mai conștientă de locul ei în cadrul natural extins nu doar la planeta Pământ, însă fondul ei egoist nu va înceta să se manifeste.
Un text nuanțat într-o manieră diferită – deși tangențiale în ceea ce privește tema – este Cărțile de Kage Baker. Punctată de pasaje pline de haz, povestirea aduce în vizor calea prin care trei copii, ce trăiesc într-un bâlci cu vagi înclinații artistice, descoperă biblioteca, eveniment ce se va dovedi a fi marcant.
Un scriitor de SF îşi pune în gând să examineze marginile realităţii, folosindu-se de metode nu tocmai tipice canonului genului. S-ar zice că nu poate ieşi decât ceva interesant dintr-o asemenea încercare.
Totul devine din ce în ce mai întunecat, pe măsură ce personajele principale își dezvăluie secretele, furia și abilitatea de a țese intrigi tot mai complexe. Al treilea volum din Cântec de gheață și foc se construiește din trădări, bătălii tot mai sângeroase și morți neașteptate.
Romanul Rodicăi Ojog-Braşoveanu, Poveste imorală, publicat la editura Nemira în 2012, e locul în care aventura îi aduce din nou împreună pe cei doi poliţişti, cunoscuţi de interlopi drept Cap Bob şi Babuinul. Povestea imorală ar putea fi la fel de bine o poveste despre morală, o poveste în care valorile sunt înlocuite de bani şi putere.