Sir Arthur C. Clarke este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură ştiinţifico-fantastică, spirit vizionar, ce înfăţişează în romanul de faţă o călătorie spaţială care are ca şi premisă aflarea originilor omului.
Arthur C. Clarke
Vă spuneam nu cu mult timp în urmă că alături de Isaac Asimov și Robert Heinlein, Arthur C. Clarke a fost considerat unul din ”Cei trei mari” ai literaturii SF a secolului XX, influențând generații întregi de autori contemporani. Așa cum probabil știm cu toții, pentru că despre Clarke am mai scris, și cu siguranță vom mai scrie, acesta a fost un scriitor de science fiction, inventator şi futurolog britanic, gazdă a emisiunii Mysterious World. Opera sa de referinţă este …
Nemira vă încurajează să continuaţi să cititţi, dar să economisiţi! Reducerea este valabilă în limita stocului disponibil, nu se aplică la titlurile cu preţ fix şi nu se cumulează cu alte reduceri.
Dune, de Frank Herbert, a fost desemnat cel mai bun roman SF al secolului XX, conform unui sondaj realizat de Locus Online. Pe locul doi? Tot un autor de la Nemira, Orson Scott Card cu Jocul lui Ender.
Arthur C. Clarke și Philip K. Dick nu au în comun numai data nașterii. Părinți și icoane ale literaturii SF, cei doi au lăsat o moștenire inegalabilă generațiilor care i-au urmat.
De-a lungul timpului s-a spus despre Clarke că a fost un om cu o imaginație mai vastă decât orice corp celest din sistemul nostru solar și cine a spus-o, probabil că a avut dreptate.
Imaginați-vă umanitatea pe punctul de a realiza cea mai mare izbândă a ei: călătoria în spațiu și deslușirea misterelor universului.
Editura Nemira vă oferă 45% reducere la titlurile lui George R.R. Martin, Suzanne Collins, Sir Arthur C. Clarke şi Rodica Ojog Braşoveanu.
Editura Nemira vă oferă în acest weekend cărțile din colecția Sir Arthur C. Clarke cu reducere de 40%. Puteți alege dintre titluri precum Sfârșitul copilăriei, 2001: Odiseea spațială sau Ultima teoremă.
Săptămâna aceasta, cărţile de science fiction şi fantasy din colecţia Nautilus au o reducere specială de cel puţin 30%!
Sir Arthur C. Clarke (16 decembrie 1917 - 19 martie 2008) a fost un foarte cunoscut scriitor de science fiction, inventator şi futurolog britanic.
Până acum, aţi avut posibilitatea să achiziţionaţi aproape 900 de titluri cu reduceri de până la 89%. Dacă încă nu aţi apucat să cumpăraţi cărţile voastre preferate, profitaţi, cât mai aveţi şansa, de cele mai avantajoase preţuri!
#1 Blade Runner (1982)
Inspirat de nuvela Visează androizii oi electrice?, publicată în 1968 de Philip K. Dick, filmul a avut un succes extraordinar.
Săptămâna aceasta, vă invităm să cumpăraţi cele mai bune cărţi ale colecţiei Nautilus, cu o reducere de 45%.
Termenul de “android” a fost folosit pentru prima dată în 1727, în Cyclopaedia lui Ephraim Chambers. Cuvântul provine din greacă, de la “om” şi “având asemănarea unui”. În 1954, Frederik Pohl a publicat The Midas Plague. El s-a gândit că ar fi mai practic ca în loc de animale de companie să avem… roboţi de companie. “Un caţel! Mama ta şi cu mine avem ceva mult mai bun decât un căţel pentru tine. Uită-te sub brad – e un …
Trei legi sau, mai precis, îndrumări pentru autorii de SF și alți practicanți ai futurologiei sau predicțiilor, au fost enunțate de Arthur C. Clarke în Profiles of the Future: An Inquiry into the Limit of the Possible (1962).