John Sandford (pseudonimul sub care John Roswell Camp este cunoscut lumii întregi ca autor de suspans) a împlinit pe data de 23 februarie vârsta de 69 de ani. Departe de a fi la vârsta pensionării, şi cu atât mai departe de a renunţa la prolifica sa carieră literară, autorul american nu încetează să îşi uimească şi să-şi şină în suspans publicul fidel: cel de-al 23-lea roman al seriei "Prada" va fi disponibil cititorilor începând cu luna mai a acestui an, …
carti
„Înger, îngeraşul meu...” O rugăciune a copilăriei care, poate, acum este demult uitată. O superstiţie, o obişnuinţă, un abandon spiritual provenit dintr-o reală credinţă, o împreunare a mâinilor către speranţă şi lumină călăuzitoare. Indiferent de motivele pentru care invocăm îngerii, facem ştiind că ei, poate, ne ascultă.
„Cineva trebuie să spună lucrurile pe care nu le spun ceilalţi”. Puţini o fac. Cei mai mulţi preferă să tacă. Ei bine, Julian Barnes nu este unul dintre acei oameni. Scriitor britanic de succes, Barnes nu s-a sfiit niciodată să spună lucrurilor pe nume, dar nu vulgar sau foarte direct, ci într-un stil aparte, care l-a făcut celebru, pentru că împleteşte o fineţe şi o adâncime a observaţiei cu un stil narativ în care umorul îşi dă mâna cu tristeţea, …
Scriam nu de mult că filmul Jocul lui Ender este, poate, una dintre cele mai aşteptate producţii cinematografice ale anului 2013, cu un fabulos Harrison Ford în rolul Colonelului Graff. În prezent, Jocul lui Ender, adaptarea cinematografica a romanului omonim de Orson Scott Card, se află în post-producţie şi urmează a fi lansat in cinematografele din SUA pe 1 noiembrie 2013.
Frederik Pohl. Un scriitor american de science-fiction care aproape că poate deveni sinonim cu însuşi genul literar pe care l-a îmbrăţişat şi dezvoltat de-a lungul a mai bine de 70 de ani de carieră.
Nu există nicio deosebire între Timp și oricare dintre celelalte trei dimensiuni ale spațiului, atât doar că de-a lungul Timpului se mișcă mereu conștiința noastră.
Nu mulţi autori de fantasy contemporani au avut onoarea de a primi o recenzie pozitivă şi entuziastă din partea lui însuşi Jeff VanderMeer, dar Joe Abercrombie a reuşit să îl impresioneze pe omul care simbolizează World Fantasy Awards şi chiar de tânăr, ba chiar mai mult, cu un roman de debut. Era vorba atunci despre primul roman al trilogiei "Prima Lege" - durul, îndrăzneţul şi absolut originalul Tăişul Sabiei, publicat în 2006 şi nominalizat în 2008 la premiul memorial John …
Michel Malherbe deschide al doilea volum al operei sale Enciclopedia Religiilor cu următoarea observaţie: Teribila înmulţire a marilor curente religioase sau filosofice, pe carele-am prezentat sumar, ne face sã credem, pe bunã dreptate, cã omul este incapabil sã gândeascã clar în raporturile sale cu Dumnezeu.
O victimă. Cinci suspecți principali, printre mulți alții. Un anchetator hotărât să afle adevărul în ciuda tuturor piedicilor și... doi protagoniști cu totul speciali: Melania și motanul Mirciulică. Unde este Liz Taylor în toată povestea asta? Ei bine... să o lăsăm pe Rodica Ojog-Brașoveanu să ne spună...
Două cuvinte ce valorează cât o lume întreagă. Spuse din inimă, spuse uneori cu teama de a nu fi auzite înapoi, spuse alteori cu încrederea că dragostea învinge tot, spuse șoptit, spuse cu vocea a o mie de îngeri, scrise timid pe un bilețel sau sugerate numai printre rândurile unei epistole oarecare, aceste două cuvinte fac lumea să se învârtă, inimile să ne bată, viețile să ni se schimbe. Aparent, le este mai dificil bărbaților să exprime această propoziție de …
Julian Barnes este unul dintre cei mai cunoscuţi autori britanici contemporani. Laureat al unor premii internaţionale pentru literatură, scriitorul a intrat în atenţia publicului român mai ales prin intermediul cărţii „Sentimentul unui sfârşit”, pentru care a primit şi prestigiosul premiu Man Booker.
Mijlocul lunii februarie sărbătorește ziua de naștere a doi autori foarte diferiți ca stil și abordare, dar legați printr-o trăsătură comună de necontestat: talentul literar.
maginați-vă o lume în care marile corporații controlează tot ce mâncăm. Imaginați-vă o lume în care se poartă un conflict rece, ascuns și meschin pentru monopolizarea tuturor resurselor naturale, în timp ce nimeni nu recunoaște oficial acest lucru. Imaginați-vă o omenire aflată pe o margine de prăpastie, privind neantul în ochi. Alimente modificate genetic, război biologic, manipulare, control, tehnologie avansată. Vi se pare oarecum familiar?
Așa cum probabil ați aflat, seara de 11 februarie a fost una cu totul specială pentru iubitorii de carte: în Librăria Bastila din București a fost lansat volumul Şapte poveşti de dragoste, un moment copleșitor din cadrul evenimentului fiind adevăratul recital pe care Marius Manole l-a oferit audienței, citind povestea Privighetoarea şi trandafirul a lui Oscar Wilde. Dar despre ce povești este vorba în această colecție de adevărate bijuterii de epocă?
Știm cu toții că Suzanne Collins este una dintre acele autoare care au reușit să marcheze o generație, prin crearea unor personaje memorabile și a unei trilogii care a depășit în stil și calitate multe alte serii similare. Și pentru că despre scriitoarea Suzanne Collins s-au scris numeroase articole, și cu siguranță aceasta va păstra prima pagină a publicațiilor internaționale încă mult timp de acum încolo, o abordare interesantă ar fi să aflăm și ce citește Suzanne în timpul liber.
Astăzi se împlinesc 201 ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii - Charles Dickens - dar parcă nicicând acest monumental autor britanic nu a fost mai viu și mai prezent în conștiința contemporaneității cum este în ultimii ani. Odată ce romanul Misterul lui Edwin Drood a văzut lumina tiparului, Dickens a recucerit literatura universală, reușind, dacă mai era posibil, să o îmbogățească cu o ultimă capodoperă.