Sfârşitul copilăriei, de Arthur C. Clarke – Cartea versus filmul

600p400Recenta miniserie Syfy şi relansarea cărţii, în noul format al colecţiei Nautilus, cu o copertă desoebită, readuc în atenţia publicului una dintre cele mai interesante opere ale lui Arthur C. Clarke. Sfârşitul Copilăriei ne oferă o nouă viziune asupra clasicei invazii extraterestre şi pune în discuţie multe subiecte filosofice, religioase şi etice, care mai de care mai controversate. Cartea a fost discutată şi la Clubul de lectură Nemira, cu mult înainte să aflăm de producţia serialului, iar asta m-a făcut foarte curios, mai ales că Syfy nu se preocupă mereu de calitatea producţiei, cât de popularitatea acesteia.

Într-o zi, deasupra oraşelor importante ale lumii apar nave spaţiale uriaşe. Acestea aparţin Overlorzilor, o rasă extraterestră misterioasă, venită în scopuri paşnice, să eleveze rasa umană şi să o ducă într-o epocă de aur. Deşi acţiunile lor par benefice, treptat, se dezvăluie că au şi alte planuri pentru umanitate, care s-ar putea să nu le pice bine tuturor, iar faptul că rămân ascunşi şi nu se arată, creşte suspiciunea.

Precum cartea, miniseria este împărţită în trei capitole (episoade). În primul suntem martorii sosirii Overlorzilor pe Pământ şi reacţiei oamenilor la acţiunile lor. În al doilea, misterul din prima parte este dezvăluit şi vedem că Overlorzii arată ca unul dintre cele mai cunoscute personaje din mituri, dar şi evoluţia umanităţii sub îndrumarea acestora. În a treia şi ultima parte aflăm adevăratul scop al sosirii Overlorzilor şi ce înseamnă acesta pentru locuitorii Pământului. Din acest punct de vedere, miniseria respectă romanul lui Clarke.

La momentul apariţiei cărţii, Războiul Rece era în plină desfăşurare, iar serialul are loc în prezent, însă acest detaliu de fundal nu schimbă cu nimic structura şi tema romanului, doar că generaţia modernă va empatiza mai uşor cu atmosfera din serial decât cu cea din carte. Temele abordate de carte în 1953 sunt valabile şi astăzi: supraveghere şi siguranţă vs intimitate şi libertate. Diferenţa majoră între carte şi miniserie o reprezintă durata acţiunii. Cartea se derulează pe zeci de ani; numai între primele două capitole trec cincizeci şi personajele centrale se schimbă de la capitol la capitol.

Miniseria alege o abordare ceva mai clasică producţiilor cinematografice, schimbând durata acţiunii în doar cinci-şase ani şi mergând pe fire narative paralele cu toate personajele principale, acestea fiind puţin modificate. Ambasadorul omenirii din carte este un om politic din ONU, iar în serial este un simplu fermier. Schimbarea are sens, pentru că încrederea în organizaţiile politice nu mai este la fel ca în 1953, iar în era modernă se promovează “supereroul dintre oamenii obişnuiţi”. Nici Overlorzii nu scapă neatinşi. Dacă în roman vedem mai mulţi membri ai acestei rase, serialul ni-l pune în faţă pe Karellen, jucat foarte bine de Charles Dance, care încorporează trăsăturile celorlalţi Overlorzi. Probabil şi un detaliu de buget, dar şi o simplificare pentru publicul american, care se pierde mereu când sunt prea multe personaje.

Ceea ce face Sfârşitul Copilăriei foarte bine, atât cartea, cât şi serialul, este să pună în discuţie multe teme religioase, filosofice şi metafizice. Cartea este destul de scurtă, 237 de pagini în noua ediţie, dar adaptarea TV are, în total, 4 ore. Nu e genul de poveste cu multă acţiune, dar nici descrieri, iar în paginile unei cărţi te poţi pierde foarte uşor, fără să simţi cum trece timpul. Însă butonarea telecomenzii şi urmărirea unui film, care e ba SF, ba thriller, ba dramă, unde se mai aruncă şi un romantic subplot, de care nu îi pasă nimănui, este ceva mai complicată. Am urmărit mulţumit adaptarea romanului lui Arthur C. Clarke, dar trebuie să recunosc că am luat pauze bune între episoade, fiind obositor şi ceva mai greu de vizionat. Nu poţi să urmăreşti discuţiile pe ecran aşa cum ai face-o în carte, dar nici măreţia navelor spaţiale şi înfăţişarea deosebită a Overlorzilor nu le poţi vedea în paginile romanului.

Vă las la final cu un fragment din carte, redat la fel de bine şi în serial şi care marchează punctul în care Sfârşitul Copilăriei devine altceva decât o simplă poveste despre invazii extraterestre.

“Nu era nicio greşeală. Aripile elastice ca de piele, corniţele, coadă ţepoasă – nu lipsea nimic. Cea mai înfiorătoare legendă a lumii prinsese viaţă din străfundurile trecutului necunoscut. Dar iată-l acum zâmbind, în măreţia-i de abanos, cu trupul enorm scăldat în lumina soarelui şi cu câte un pui de om aşezat încrezător pe fiecare braţ.”

 

Articol realizat de Răzvan Nistor, Gazeta de film

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *