2312 de Kim Stanley Robinson a câştigat premiul Nebula 2012

Kim-Stanley-RobinsonKim Stanley Robinson a câştigat premiul Nebula 2012 pentru volumul 2312, romanul cu numărul 17 al autorului.  Festivitatea de decernare a Premiilor Nebula s-a desfăşurat la San Diego, în cadrul Weekend-ului Nebula, fiind organizată anual de SFWA (Science Fiction and Fantasy Writers of America). 

2312 descrie întâmplările din anul respectiv, așa că este un fel de roman SF cu de toate și, într-o oarecare măsură, o continuare a universului din trilogia Marte, evenimentele petrecându-se cam la un secol după sfârșitul poveștii din Marte Albastru. Istorisirile din aceste două cărți nu sunt identice, dar sunt oarecum asemănătoare. În anul 2312 oamenii locuiesc pe multe planete din sistemul nostru solar și au terraformat Marte, terraformează Venus și toate celelalte planete mari. Mercur are un oraș care se mișcă în funcție de rotația planetei pentru a rămâne întotdeauna în zona terminator, numai puțin în lumina Soarelui. Pământul se confruntă cu schimbarea climatică din cauza căreia nivelul mărilor a crescut cu unsprezece metri, iar populația numără douăsprezece miliarde de oameni, așa că planeta trece prin vremuri grele și este în conflict cu  omunitățile umane de pe celelalte planete ale sistemului solar. Într-o oarecare măsură, oamenii folosesc ingineria genetică și mulți sunt hermafrodiți sau de alt sex. Unii măsoară un metru înălțime, pe când alții au aproape trei metri, iar noi începem să ne separăm în funcție de rase precum câinii. În roman, există o poveste de dragoste între un personaj mercurial de pe Marte și unul de pe Saturn, ambele fiind implicate în evenimentele istorice din epoca lor. (Kim Stanley Robinson)

Nemira va publica în această toamnă volumul 2312, sub traducerea lui Mihai Dan Pavelescu, iar în luna iunie ne vom încânta cititorii cu un preview al cărţii în numărul şapte al revistei CPSF. Până atunci vă lăsăm cu un fragment dintr-un interviu acordat în exclusivitate de Kim Stanley Robinson, publicat în Almanahul Anticipaţia 2013.

Cu toții suntem încântați de progresele realizate în explorarea planetei Marte, cu ochii țintă pe Curiosity și vestea lansării unei noi misiuni, InSight, în 2016. De ce ați fost întotdeauna pasionat de Marte, ca scriitor și om de știință?

Am început să fiu interesat de Marte la începutul carierei mele de scriitor SF, la sfârșitul anilor ’70, când s-au anunțat rezultatele probelor misiunii Viking și
abia descopeream munții înalți Sierra Nevada din California. Toate acestea la un loc. Veștile de pe Marte, fotografii de la suprafața planetei, dar mai ales interpretarea imaginilor surprinse de satelit m-au făcut să mă gândesc la Marte ca fiind un loc surprinzător – cu un peisaj minunat, ce aduce un pic cu imaginea Vestului american – și cu siguranță un spațiu al extremelor.

Și m-am gândit că ar putea fi terraformat. Și astfel că este un loc despre care aș putea scrie, abordând toate aspectele pe care le implică formarea unei noi
societăți, într-un mod specific romanelor science fiction. Toate acestea mi-au stârnit o mare curiozitate, aşa că în 1982 am început să scriu primele povestiri
care se petrec pe planeta Marte , cu „Exploring Fossil Canyon”, după care a urmat povestirea „Marte Verde” în 1985, care mi-a adus un fel de statut de inventator
al ideii de Marte Verde. Într-un final, povestea nu s-a integrat în trilogia pe care am scris-o în anii ’90, dar după aceea titlul și proiectul au părut să fie ale mele.

Dacă luăm în consideraţie ultimele descoperiri în studiul planetei Marte, credeți că suntem cu un pas mai aproape de povestea din ciclul Marte? 

Am învățat mult de la Curiosity despre cum să asolizăm un obiect de asemenea dimensiuni pe Marte. Toate explorările recente, mai ales experimentele realizate cu cele două roveruri care au precedat Curiosity și Mars Global Surveyor, au confirmat ceea ce știam deja, anume că pe Marte, aproape de suprafața planetei, există apă, pe care am putea-o folosi, dacă am trimite oameni acolo. Și astfel ne apropiem de povestea mea. Trebuie să precizez că ea nu are o cronologie definitivă și că am dorit să plasez povestea cât mai aproape de prezent. Și acum mă gândesc că toate lucrurile despre care am scris s-ar putea întâmpla, dar e posibil ca asta să dureze, în realitate, mult mai mult decât întâmplările imaginate de mine. De asemenea, poate chiar la o scară mai mare.

Admir în romanele dumneavoastră toată cercetarea științifică din spatele poveștii. Cum ajungeți să puneți la punct toate aceste aspecte? Cum reușiți să faceți astfel încât cititorul să fie din ce în ce mai curios și, în același timp, să înțeleagă planul științific de la baza romanului?

Când îmi este clară ideea pentru un roman, încep să strâng cărți pe temele respective și de multe ori nu mă apuc să scriu cartea aceea ani întregi, așa că, atunci
când mă aștern la lucru, am la îndemână mai multe rafturi de volume care mi-ar putea fi de ajutor. În ultimii cinci ani am început să folosesc internetul pentru
cercetare, o sursă în care înainte nu aveam încredere. Dar încă îmi place să am aproape cărți scrise de oameni care lucrează spre a deschide noi orizonturi în
domeniile lor, care asamblează capitole importante din istoria recentă a respectivului domeniu și mai ales din prezentul acestuia, toate descrise pe înțelesul cititorului de rând. Asta mă poate ajuta semnificativ.

După aceea, caut anumite surse de care să mă folosesc în construcția unor episoade care au nevoie de cunoștințe speciale. Se întâmplă adesea să fac cercetări pe măsură ce-mi revizuiesc cartea, pentru a consolida unele aspecte. Sunt oameni de știință și le pun întrebări, de obicei e ușor să-i contactezi, iar ei abia așteaptă să vorbească despre munca lor. De  asemenea sunt căsătorit cu un om de știință, așa că urmăresc progresele din comunitatea științifică a soției mele de treizeci de ani. Tot de treizeci de ani citesc fiecare număr din Science News. Toate acestea fac parte din educația omului obișnuit și cred că acum pot spune că am o vastă cultură științifică, pe care o pot folosi ca să urmăresc cele mai recente descoperiri și ca să fac față oricăror provocări pe care mi le-ar putea aduce literatura.

Cât despre cum poți scrie o poveste interesantă, construită pe un plan științific, aici este vorba despre priceperea de a îmbina diverse metode și tehnici, la care se adaugă arta de a descoperi ce e captivant pentru cititor și, sper, de a crea intrigi unde dimensiunea științifică este doar o parte din mecanism, astfel încât
cititorul să fie interesat atât de intrigă, cât și de poveste, lucru posibil numai dacă includem componenta de știință. E clar că trebuie să ai încredere în puterea
științei de a fascina cititorul și, de asemenea, în ideea că universul este la fel de interesant ca noi și este o temă despre care vorbește literatura.

Știu că vă preocupă serios ecologia. Cum vedeți următorii cincizeci de ani? Sunteți optimist sau pesimist cu privire la evoluția planetei noastre?

Sunt optimist și pesimist în același timp. Nu în sensul pe care îl are expresia lui Gramsci, pe care o admir, deși nu mi se potrivește ca atare: „Pesimismul se referă la gândire, optimismul – la voință.“ Eu am motive să fiu optimist chiar și în ceea ce privește intelectul, termen prin care Gramsci s-a referit la felul în care fiecare analizează prezentul. Ne confruntăm cu probleme uriașe pe care trebuie să le rezolvăm, dar, pe  de altă parte, știm din ce în ce mai mult care sunt pericolele și ce putem face ca să le evităm. Iar cunoașterea înseamnă putere, dacă reușim să influențăm și să câștigăm luptele politice pentru a putea ocroti planeta, așa cum ar trebui, și a stabili o relație de echilibru cu ea. Cu alte cuvinte, viitorul planetei este o chestiune mai degrabă politică decât tehnică. Putem să ne înfrânăm și să punem bazele unei permaculturi? Eu  cred că putem, așa că nu avem nici o scuză și chiar ar trebui să facem asta. Suntem datori față de generațiile viitoare. Numai extincția unei specii este cu adevărat iremediabilă și trebuie să construim cât mai repede un sistem economic preocupat de ecologie, pentru a  stopa fenomenul de extincție, care, din nefericire, va atinge cote înalte în acest secol. Sarcina noastră este să punem stop și să găsim o cale de a ne îmbunătăți relația cu planeta care ne va asigura viitorul.

Schimbarea climatică bruscă este acum o adevărată amenințare, așa cum o înfățișați în 2312, cel mai recent roman al dumneavoastră?

Schimbarea climatică este reală și a început deja. Două dovezi clare sunt temperaturile medii globale și schimbările prin care trece calota glaciară a Pământului, ceea ce confirmă previziunile făcute pornind de la creșterea nivelului dioxidului de carbon din atmosferă și creșterea pH-ului oceanelor (o treime din dioxidul de carbon pe care îl degajăm în aer ajunge în oceane, ceea ce duce la creșterea gradului de aciditate). Așa că da, schimbarea climatică este o amenințare uriașă pentru toate ființele vii și  pentru fiecare biom. În schimb, dacă putem să folosim cuvântul „brusc“ nu e tocmai sigur, dar într-un fel nici nu contează. Schimbarea climatică se va petrece oricum, brusc sau în alt mod. În comparație cu evoluția geologică, aceste schimbări sunt și vor fi foarte bruște. 

Dacă privești prin prisma unei vieți omenești, ele pot fi considerate schimbări treptate sau suficient de rapide cât să le poți observa, în funcție de zona unde locuiești și de cât timp petreci în natură ori de câtă importanță acorzi vremii sau cât de mult depinzi de ea. Dar noi toți depindem de ea. Se va întâmpla oricum, așa cum se întâmplă  în trilogia mea „Știința în capitală“, în care acțiunea se petrece în Washington, dar și în cel mai recent roman pe care l-am scris, 2312. 

În calitate de om al viitorului, care estimați că va fi cel mai important lucru care ne va schimba viața în următorii cincizeci de ani?

Schimbarea climatică, pentru că ea ar putea provoca schimbări uriașe în structura populației, o creștere a prețurilor și, cel mai rău, scăderea drastică a rezervei de hrană. Dar să privim și dintr-o perspectivă optimistă. Aș spune că cel mai important lucru care ne va afecta existența în următorii cincizeci de ani este reforma capitalismului, care se va transforma într-o economie nouă, orientată spre știință, preocupată de ecologie și de justiție. Avem nevoie de așa ceva, vrem așa ceva și vom obține asta!

Care sunt autorii dumneavoastră preferați din sfera științei? Dar scriitorii? Care dintre ei v-au inspirat de-a lungul timpului și în ce fel?

Cei din sfera științei sunt atât de mulți și din domenii așa de diverse, că nici nu-i pot numi pe toți, pentru că, în unele cazuri, am citit o singură carte pentru un anumit proiect. Dar îi pot aminti pe Edward O. Wilson, James Gleick și Paul Davies, autori din ale căror cărți am învățat mult de fiecare dată.

Dacă ne referim la autori SF, m-au inspirat întotdeauna scriitorii care au conturat noul val când eram tânar și m-am apucat să scriu literatură SF, o experiență de neuitat:
Ursula K. LeGuin, Samuel R. Delany, Gene Wolfe, Joanna Russ, frații Strugațki, Stanisław Lem și mulți alții din aceeași zonă. Ei au folosit tehnici din modernismul literar în literatura SF și au conturat astfel cele mai reprezentative romane ale vremurilor noastre.

Mi se pare extrem de interesantă ideea că oamenii de știință vor să se implice direct în politică, idee care apare în trilogia Marte. Credeți că așa va arăta viitorul nostru?

Asta se întâmplă deja, în cazul unor oameni de știință ca James Hansen, cel mai cunoscut cercetător american implicat în politică, împreună cu Noam Chomsky, dar există mii de asemenea personalități care sunt angajate în cauze politice la toate nivelurile. Până acum, una dintre strategiile lor obișnuite a fost să se constituie în organizații științifice pentru a-și face auzită vocea (o sută treizeci de organizații au semnat o declarație care afirmă că schimbarea climatică este o realitate, de exemplu), funcționând astfel ca organizații non-guvernamentale. Cu alte cuvinte, fac mai degrabă consultanță decât construiesc politici  și nu se implică direct, asemenea ONG-urilor, înlte sfere, dar s-ar putea ca această atitudine să se schimbe în viitor.

Știința este deja o ramură a politicii și nu trebuie să uităm asta, dacă nu vrem să creăm o falsă distincție. Organizațiile care ne modelează viața și ne determină realitatea materială sunt, toate, organizații politice. Așa că știința trebuie considerată un sistem politic ciudat de utopic, dar eficient din punct de vedere practic.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.