Suspans într-o carte a cărei acțiune se petrece la Paris, București, Viena, Cairo. Este o elegantă pendulare între trăirile interioare ale unui artist pe cale să se rateze și fuga după o mașinărie misterioasă despre care se spune că este cea mai puternică armă de luptă din lume. Cele peste 400 de pagini curg ușor, mai ales că autorul nu uită să relanseze acțiunea la sfîrșitul și la începutul fiecărui capitol, tehnică ce mi-a adus aminte puțin de seria Jocurile …
Misiunea lui Cormac este, fireşte, de a limita răspândirea tehnologiei periculoase. Există însă şi alţi pioni în acest joc cu miză ridicată: Horace Blegg, cunoscut drept nemuritor, care explorează tot mai adânc tainele tehnologiei Jain, sau Orlandine, haiman (combinaţie între o fiinţă umană şi o inteligenţă artificială) care foloseşte această tehnologie controversată în scopuri diferite.
Spre deosebire de celelalte Antologii Dozois publicate la NEMIRA, acest volum pare să fi avut un criteriu de selecție mai aparte: textele sunt, în principal, scrise bine, conform unor criterii estetice specifice textelor mainstream și, de multe ori, în totală contradicție cu ceea ce se spune că trebuie să fie un text SF.
„Ariane Mnouchkine și Théâtre du Soleil“, volum apărut la Editura Nemira, în Colecția Yorick, în colaborare cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, înseamnă descoperirea unui suflet ce pulsează de câteva decenii, creează și bucură, și mărturisirea lui într-o carte-document care parcă s-a scris singură, constituindu-se la întâlnirea dintre multele voci ce au lucruri de spus despre arta și credințele artiștilor din La Cartoucherie și perspectiva implicată a autorului, care adoptă postura autorului-martor.
Încă din copilărie bulgărașul din minte stârnea avalanșa, sunt logodnicul stihiilor care schimbă fața lumii, își șoptea în scorțosu-i guler. Prin urmare, toate instituțiile umane sunt niște jucărele.
Antologia de povestiri coordonată de Antuza Genescu oferă perspectiva a zece autori români asupra unei teme foarte ofertante: călătoriile în timp. De la povești de dragoste cu prelungiri la + 3000 de ani distanță, la modificarea evenimentelor istorice și până la texte hazlii, cartea vă oferă variațiuni surprinzătoare pe tema dată.
Culegerea de povestiri a lui Marian Truţă a fost alcătuită după un criteriu tematic: textele ce o alcătuiesc au ca element comun lumile alternative.
Cu această superbă descriere a unei stări de mahmureală, Andrei Călăraș deschide romanul Richter 8.9. Doar citind aceste rânduri, care acoperă prima pagină, m-am simțit atât de captat, încât am avut realmente senzația că nu voi lăsa romanul din mână până nu-l voi termina de citit. Întreg primul capitol continuă în același stil.
Sir Arthur C. Clarke este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură ştiinţifico-fantastică, spirit vizionar, ce înfăţişează în romanul de faţă o călătorie spaţială care are ca şi premisă aflarea originilor omului.
A primi o moştenire neaşteptată într-un moment cheie al existenţei, când nu mai aşteptai nimic bun de la viaţă, când ajunseseşi să te mulţumeşti cu puţin, cu o viaţă modestă, iată visul, improbabil, desigur, al multora dintre compatrioţii noştri. Şi totuşi, ce aţi face, care ar fi primul lucru care v-ar veni în minte, cum aţi investi proaspăta avere?
Duelurile erau modalitatea obișnuită prin care cetățenii își apărau onoarea. Dacă cineva te jignea printr-o afirmație, un gest, un articol sau într-o natură mult mai intima, tu erai moralmente obligat să-l provoci la duel
Dacă am fost creaţi de un Dumnezeu din dragoste, calitatea vieţii noastre pe pământ nu este, pentru mulţi dintre noi, la înălţimea a ceea ce atotputernicia sa ar putea să ne ofere. Oricare ar fi partea responsabilităţilor noastre, avem deseori sentimentul că lumea este prea imperfectă pentru ca acest Dumnezeu al dragostei să pară credibil.
Fata modificată vizualizează o lume distrusă de modificările genetice ale alimentelor (în special), care au dus la dispariția aproape totală a genelor „originale”. Sub protecția dreptului intelectual asupra noilor soiuri „rezistente” la boli create în laborator, marile corporații reușesc să subjuge întreaga lume, flămânzind-o.
Eroul cărţii, John, cunoscut şi drept „Numărul patru” are o viaţă de fugar. El face parte dintr-un grup de nouă adolescenţi cu puteri supranaturale, aşa numiţii lorici, veniţi de pe planeta Lorien, care sunt urmăriţi de invadatorii Mogadorieni. Aceştia vor să-i ucidă pe supravieţuitori, însă nu o pot face decât în ordinea numerelor lor.